spot_img

Propunerile UER către MECTS pentru o piaţă liberă concurenţială a manualelor şcolare şi pentru stoparea farsei manualelor gratuite!

Deşi din punct de vedere legal elevii şi studenţii înscrişi în programele de învăţământ public au acces la manuale în mod gratuit, România rămâne în urma ţărilor europene, având încă probleme cu optimizarea relaţiilor dintre edituri-cadre didactice-resursele ministerului învăţământului. Lipsa unei comunicări reale şi a unei strategii comune între aceşti actori face ca în prezent să nu fie respectat ceea ce statul este obligat să acorde, manuale noi şi gratuite. Astfel, sunt puse în circulaţie manuale din ediţii învechite şi demodate din punct de vedere calitativ şi intelectual. AgenţiadeCarte.ro prezintă informaţiile primite din partea reprezentanţilor UER (Uniunea Editorilor din România) şi totodată propunerile UER către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului privind proiectul Legii Educaţiei Naţionale.

Gratuitatea manualelor a fost aplicată cu succes în ţara noastră începând cu anul 1948, când manualul unic elaborat, tipărit şi distribuit pe cheltuiala statului a fost mijlocul eficient de a arăta sprijinul concret al partidului comunist pentru alfabetizarea şi apoi educaţia tineretului.

Pentru că a asigurat voturi şi imagine guvernelor postdecembriste, prevederea a fost preluată în actele normative, fără a avea o acoperire practică în efortul financiar al statului, preocupat sa achiziţioneze manuale cât mai ieftine, pe măsura infimului buget alocat.

La rândul lui, obsedat să asigure „obiectivul de partid şi de stat”, aparatul ministerului n-a ezitat să inventeze următoarele măsuri birocratice: praguri eliminatorii de preţ, care au asigurat revenirea manualelor unice, cu preţ de dumping la zeci de discipline (2001-2006); metodologii menite să obstrucţioneze concurenţa şi calitatea, cu scopul unic de a avea cantităţi mari la costuri mici; blocarea noilor generaţii de manuale, deşi la clasele V-VIII s-au împlinit 14 ani de la apariţia primelor ediţii.

Privindu-se în oglinda Europei, România ar avea de ce sa roşească: este singura ţară care îşi amăgeşte elevii şi familiile acestora, promiţându-le prin lege gratuitatea manualelor la învăţământul obligatoriu, fără a avea resursele bugetare corespunzătoare.

Mai cinstit ar fi să procedeze ca Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, mult mai bogate ca România, sau chiar ca statele din zona est-europeană (Ungaria, Cehia, Polonia, Bulgaria) confruntate cu aceleaşi probleme privind accesul la resurse, care aloca subvenţii cu scop de protecţie socială sau dau libertate şcolilor şi comunităţilor locale să achiziţioneze un număr suficient de exemplare pentru lucrul la clasă şi pentru studiul individual în bibliotecă, celelalte manuale fiind procurate de părinţi de pe piaţa liberă.

În acest fel, s-ar rezolva următoarele probleme:

Elevii ar avea acces la manuale de calitate, aşa cum cer atât cadrele didactice, cât şi părinţii;

Editurile s-ar afla într-o competiţie deschisă, ce ar permite şi autorilor să se perfecţioneze constant.

Cadrele didactice, şcolile şi părinţii ar selecta variantele cele mai potrivite şi ar avea la dispoziţie întregul set de manuale utilizate în învăţământul românesc.

Fondurile (şi aşa puţine) ar fi utilizate judicios, şi n-ar fi risipite într-un simulacru de generozitate a unui stat care este profund afectat de criză, dar împarte aceleaşi haine vechi şi săracilor şi bogaţilor, obligându-i să le poarte zilnic, chiar dacă aceştia preferă şi ar putea să-şi cumpere ceva de calitate.

Pentru aceasta, ar trebui ca şi mentalitatea românilor să se schimbe, ei respingând o gratuitate iluzorie a manualelor promise de stat şi acceptând ideea unui acces nelimitat la toate resursele de învăţare existente în şcoală, care să corespundă nivelului calitativ european actual.

*

Totodată, Uniunea Editorilor din România a propus Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului următoarele modificări privind proiectul Legii Educaţiei Naţionale : Art. 55 (1): În unităţile de învaţământ public sau privat se utilizează manuale elaborate pe baza programelor şcolare ale Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Se abrogă Art. 55 (2): Manualele şcolare se elaborează şi se evaluează pe baza programelor şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului,

iar Art 55 (3) devine (2): Cadrele didactice, în baza libertăţii iniţiativei profesionale, selectează şi recomandă elevilor titlurile de manuale utilizate în procesul didactic. Cadrele didactice pot selecta şi auxiliarele curriculare care optimizează calitatea predării-învăţării-evaluarii.

Art 55 (4) devine (3):  Elevilor din învăţământul obligatoriu public şi din învăţământul obligatoriu privat acreditat le este asigurat accesul gratuit la manualele şcolare, atât pentru învaţământul în limba româna, cât şi pentru cel în limbile minorităţilor. În acest sens, unităţile şcolare vor achiziţiona de pe piaţa liberă un număr corespunzător de exemplare, atât pentru desfăşurarea orelor la clasă, cât şi pentru studiul individual al elevilor şi cadrelor didactice în bibliotecă.

Se păstrează Articolul 55 (5), care devine (4) din proiectul Legii Educaţiei Naţionale: Finanţarea achiziţiei de manuale şcolare se asigură de către consiliul judeţean din sume cu această destinaţie din bugetul de stat, precum şi din bugetul propriu, în condiţiile legii.

şi (6), care devine (5): Auxiliarele curriculare sunt constituite din ghiduri metodologice şi materiale didactice care, prin conţinut, sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi pe care cadrele didactice le pot selecta şi utiliza la clasă, în baza libertăţii iniţiativei profesionale, în scopul îmbunătăţirii calităţii procesului educaţional.

Art. 56

(2) Se înfiinţează Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma Şcolară de e-learning, astfel încât programele şcolare, lecţii ale celor mai buni profesori pentru fiecare disciplină, instrumente de lucru, exemple orientative de probleme de verificare a cunoştinţelor şi alte conţinuturi ce trebuie învăţate la şcoală să existe şi în format digital şi să fie accesibile permanent şi gratuit oricărui elev sau profesor.

Art. 80

(2) f) evalueaza conţinutul proiectelor de manuale şi asigură finanţarea de bază pentru achiziţia de manuale destinată şcolilor.

Totodată UER stipulează că pot oferi specialiştilor din MECTS tot sprijinul pentru argumentarea propunerilor lor şi îşi manifestă disponibilitatea pentru orice dialog pe teme legate de problematica manualelor.

De acum aşteptăm, în speranţa că propunerile înaintate de UER în atenţia domnului ministru Daniel Petru Funeriu (MECTS) şi în atenţia autorităţilor, specialiştilor şi opiniei publice se vor soluţiona.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508