O lume auctorială de lepădat

mart. 2nd, 2010 | By | Category: Postcard

La Editura Limes din Cluj Napoca a apărut cel mai recent roman al scriitorului Gellu Dorian, O lume de lepădat.

Romanul tratează, în oglindă, situaţii ce pleacă de la cazuri reale, atât în Botoşani, cum ar fi cazul elevului Mugur Călinescu, fost elev al Liceului „A.T.Laurian” Botoşani, victimă  a organelor de represiune totalitară, alături de tatăl său, Mihai Călinescu, ambii torturaţi şi ucişi de securitatea ceauşistă, precum şi în Basarabia, unde, în acelaşi sistem kagebist, în zilele noastre, este ucis un ziarist, urmărind şi drama unei emigrante basarabene, în Italia, care, dezamăgită de lumea în care dorea să-şi educe cele doua fete, în noua Românie democrată, renunţă la toate bunele ei intenţii şi alege calea străinătăţii, atât pentru ea cât şi pentru fetele ei. Scris alert şi direct, romanul O lume de lepădat, plecând de la cazuri reale, tratate cu mijloacele beletristicii, include, astfel, două romane siameze, primul intitulat Bleadiuşka, în care emigraţia şi sistemul antiuman aplicat atât de o parte şi de alta a Prutului, de la corupţie la linşaj, sunt reflectate obiectiv şi curajos de autor, şi al doilea intitulat Stafia, în care autorul prezintă obsesia unui fost securist, văzut plimbându-se zilnic pe Pietonalul Unirii, facându-şi, fie mustrări de conştiinţă, fie calcule cum să fie mai bine pentru el, continuându-şi într-un fel şi acum acitivitatea, participând, în colaborare cu alţi ofiţeri sub acoperire din Rusia, la linşarea unui om paşnic din oraş.

Pe coperta patru a cărţii criticul literar Vasile Spiridon scrie: „Pe pietonalul din centrul oraşului Botoşani se perindă, închipuită prin reducerea la scară, o parte a societăţii româneşti post­decembriste, mereu deambulantă în căutarea unui rost şi neştiind încotro să se îndrepte. Este o lume a foştilor şi actualilor privilegiaţi şi vitregiţi aflată, vai!, în tranziţia eternizată şi resimţită felurit. În această „lume de lepădat“, un securist în rezervă, încercat de sentimentul inutilităţii şi cu teama de scoatere la iveală a dosarelor CNSAS  şi, implicit, a crimelor sale, îşi verifică nostalgic vechile reflexe profesionale. Alături îi sunt, nutrind acelaşi destin, foşti colaboratori şi turnători, dar şi alţi şantajaţi ori corupţi care pot (şi) acum acţiona sub acoperire. Din insula noastră de latinitate scufundată în oceanul slav, privirile romancierului sunt aruncate şi înspre peninsula italică prin intermediul unei moldovence oneste, aflată în căutarea unui tărâm al făgăduinţei. Gellu Dorian întreprinde o reuşită analiză „contrastivă“ a traiului din România şi Republica Moldova – două ţări surori devastate de mizerie morală şi sărăcie împânzite de reţele ale comercializări clandestine, dar a căror salvare stă în primul rând prin contrazicerea vorbei româneşti care ne învaţă că nu trebuie să facem târg cu neamurile.

Romanul poate fi comandat pe site-ul Editurii Limes din Cluj-Napoca: www.edituralimes.ro sau la adresa de e-mail: edituralimes@yahoo.com. Cartea mai poate fi comandata la tel. 0231-512125, Librăria Prolibris Botoşani.

Număr de vizualizări :894


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro