Eminescu, primul traducător din limba sanscrită

mart. 21st, 2010 | By | Category: Postcard

Fondatoarea Editurii Cununi de Stele, Carmen Muşat-Coman, ne aduce la cunoştinţă  faptul că volumul Eminescu şi limba sanscrită” de Amita Bhose, colecţia editorială „Amita Bhose”, carte ce reuneşte articolele despre preocupările pentru sanscrită ale poetului naţional, va apărea pe piaţa editorială românească în curând, ea primind deja bunul de tipar.

„Amita Bhose însăşi se întreba oare unde va fi plasată această carte- printre criticii români sau străini?” şi îşi dădea un răspuns limpede “ca trăitoare în România din dragoste pentru poezia lui Eminescu, ar merita să-şi aibă locul printre români.”

“În 1976, Ministerul Învăţământului acorda o bursă postdoctorală de doi ani Amitei Bhose, autoare a tezei de doctorat Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu – publicată sub titlul Eminescu şi India. Scopul acordării bursei era participarea, alături de alţi specialişti, la editarea ştiinţifică a operei lui Eminescu. Amita Bhose este cooptată, aşadar, în Colectivul Eminescu, format sub egida Muzeului Literaturii Române. În această calitate elaborează un studiu despre amprentele filozofiei indiene în proza literară eminesciană, ce va fi inclus în volumul VII al Operelor, editat de editura Academiei în 1977 (studiul a fost publicat anul acesta de editura Cununi de stele, sub titlul Proza literară a lui Eminescu şi gândirea indiană). Tot în această calitate stabileşte textul Gramaticii sanscrite mici de Fr. Bopp, (tradusă de poet după un volum aparţinând Iuliei Hasdeu) şi rămasă în manuscris, însoţindu-l de aparatul critic specific. Transcrierea manuscrisului o face prin transliterarea cuvintelor sanscrite cu ajutorul caracterelor latine şi a semnelor diacritice. Această muncă, depusă pe parcursul a trei ani, va fi valorificată în volumul XIV al seriei Operelor, apărut la editura Academiei în 1983.

Preocupările pentru limba sanscrită ale lui Eminescu nu au fost un secret nici pentru apropiaţii poetului dar nici pentru criticii operei sale. Totuşi, prima persoană care acordă atenţie în mod serios manuscriselor Gramaticii sanscrite mici a lui Fr. Bopp este o indiancă, Amita Bhose,  prima traducătoare a poetului în spaţiul asiatic şi eminescolog recunoscut. Nu numai că se ocupă pentru prima oară de aceste manuscrise, dar stabileşte şi data scrierii lor; dovedeşte fapte doar presupuse – că Eminescu a asistat la cursurile de sanscrită ale lui Weber de la Universitatea din Berlin; constată frumuseţea şi perfecţionarea scrisului devanāgarī al lui Eminescu, ortografia corectă; aduce dovezi ale cunoaşterii nuanţelor subtile ale limbii sanscrite, nuanţe pe care le putea percepe doar un bun cunoscător al acestei limbi. Or, Amita Bhose a fost omul potrivit la locul potrivit, având asupra noastră „ascendentul de a cunoaşte cultura indiană veche şi mai nouă într-o măsură care nu le e posibilă cercetătorilor români” (George Munteanu).

De ce ar fi întreprins Eminescu o asemenea traducere şi, mai ales, cu ce scop? Aici Amita Bhose e de acord cu Tudor Vianu: „Din dorinţa de a pătrunde tainele creaţiei, Eminescu a simţit nevoia să parcurgă textele originale indiene”. În altă parte, Amita Bhose declară: „După convingerea noastră, pasiunea lui Eminescu pentru sanscrită a pornit de la interesul său în filosofia indiană. Ni se pare că Eminescu a intuit o legătură între filosofie şi ştiinţele exacte; de aceea s-a documentat în cele două materii pentru a ajunge la descifrarea enigmei începutului lumii. […] Totodată el şi-a dat seama de faptul că pregătirea în filozofia indiană necesită pregătirea în filologia sanscrită, fiindcă este imposibil să înţelegi teoriile metafizice indiene fără să cunoşti subtilităţile limbii sanscrite.”  Traducerea lui Eminescu este prima lucrare în limba română în această direcţie dar, în acelaşi timp, şi ultimul act cultural al lui Eminescu. Cum Amita Bhose constată că „forţa mentală care iradiază din traducerea lui Bopp este cea a unui om în întregime intact” iată că autoarei îi revine rolul – fără să ştie – de a pleda pentru Eminescu în propria ţară a poetului.

Cartea de faţă reuneşte articolele scrise de Amita Bhose având ca obiect „Eminescu şi limba sanscrită”. Am inclus aici articolele sau fragmentele din interviuri referitoare la preocupările pentru sanscrită ale lui Eminescu, în ordinea apariţiei lor în presa culturală a vremii sau în volum, între anii 1977 şi 1991. Chiar dacă unele idei vor fi reluate de-a lungul vremii, ele vor dezvălui noi valenţe ale cunoaşterii limbii sanscrite de către Eminescu. Iar meritul autoarei este nu numai de a dovedi o „latură foarte importantă a culturii poetului”, dar şi de a demonstra că acesta „a fost primul traducător român din limba sanscrită”.

Carmen Muşat-Coman

Număr de vizualizări :1152


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro