AcasăPostcard

Postcard

Peste 22.000 de persoane au participat la Ziua României pe Broadway

ICR New York a susținut, și în acest an, Festivalul Ziua României pe Broadway (Romania Day on Broadway). Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Ziua Romaniei pe Broadway a avut loc duminică, 15 mai 2016, în New York, pe Broadway (de la Bowling Green Park până la Trinity Church, din dreptul căreia începe Wall Street). Evenimentul a fost realizat împreună cu Fundația non-profit ZIUA USA (condusă de Ștefan Minovici) și cu Fundația Universitară Carol I, din București (director general - Mireille Rădoi).

Lansarea Campaniei „Oamenii Timpului” RO+, ediția a III-a, 2016, la Sibiu

Luni, 23 mai 2016, Campania „Oamenii Timpului” ajunge la Sibiu. De la ora 13:00, la Librăria Habitus (Piața Mică nr. 4) va avea loc lansarea celei de-a III-a ediţii a celei mai importante competiţii din România care îşi propune să răsplătească şi să promoveze vârfurile vieţii culturale şi sociale. Organizatorii și principalii parteneri ai Campaniei vă invită să aflaţi cele mai recente informaţii despre formatul din acest an al Galei „Oamenii Timpului” RO+. Vor susţine prezentări şi vor răspunde întrebărilor presei Adriana Nazarciuc, președinte Asociația Revistei „Timpul”, prof. univ. dr. Constantin Chiriac, membru al Juriului Național al Campaniei „Oamenii Timpului”, categoria „Diplomație publică”, conf. univ. dr. Radu Vancu, membru al Juriului Național al Campaniei „Oamenii Timpului”, categoria „Literatură”, prof. Florin Iancu, manager de proiect „Oamenii Timpului”, prof. univ. dr. Ioan Marian Țiplic, prorector Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Vlad Pojoga, manager zonal al campaniei „Oamenii Timpului”.

Vernisaj al elevilor Școlii Gimnaziale ”Anastasia Popescu”, la Fundația Dignitas

Vineri, 20 mai 2016, începând cu ora 16.00, la sediul Fundației Dignitas din București (str. Anton Pann, nr. 21, sector 3) , va fi vernisată expoziția ”PRIETENII DE LÂNGĂ NOI, NECUVÂNTĂTOARELE”, cu lucrări semnate de elevii Școlii Gimnaziale ”Anastasia Popescu” și ai Clubului de Arte Vizuale ”Ușor, ușor, pășim în lumea Artelor”, condus de prof. Maria Roxana Cioată, artist plastic. În cadrul evenimentului, vor evolua membrii clasei de chitară condusă de prof. Laurențiu Topală, iar copiii vor aborda, în tehnici diverse, texte dedicate prietenilor fără grai. Invitatul de onoare al evenimentului este scriitorul DAN MIRCEA CIPARIU. Echipa de Mind Lab a Școlii "Anastasia Popescu" a câștigat a 8-a oară Olimpiada națională! Campionii României la Mind Lab, un complex de jocuri de gândire și strategie, sunt: Luca Martinescu (cl. a III-a, „Prințul Radu”), Raluca Luzi (cl. a V-a, „Prințul Ștefan”), Cristian Drăgușanu (cl. a IV-a, "Prințul Constantin") și Alex Ciulcov (cl. a VI-a, „Domnița Smaranda”)! Antrenoarea echipei câștigătoare este profesoara Ana Maria Gheorghiu! Echipa va participa, în curând, la Olimpiada Internațională de la Halkidiki

O lună până la „vibrate!festival”

În perioada 19 – 26 iunie 2016, la Brașov, va avea loc cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră și Arte ”vibrate!festival” . Ediția 2016 propune publicului, timp de opt zile, reîntâlnirea cu muzica de cameră interpretată de tinere staruri ale muzicii clasice europene din Marea Britanie, Germania, Ucraina, Elveția, Olanda, Spania, Italia şi România. 25 de evenimente muzicale și artistice - concerte de muzică clasică și cross­over, expoziții, ateliere, performance, masterclass­uri și lansări de CD. 3 lei din prețul fiecărui bilet va fi donat bolnavilor incurabili aflați în grija Hospice-ului ”Casa Speranței”. ”vibrate !festival” are ca parteneri principali Primăria Braşov - proiect co-finanţat de Consiliul Local Braşov, Administrația Fondului Cultural Național, proiect co­finanțat, și Universitatea Transilvania Brașov.

Tineri muzicieni români, selectaţi în ”European Music Campus Orchestra 2016”

În urma preselecțiilor organizate în luna mai 2016, patru tineri muzicieni români - Antonia Mihalca (vioară), Ada Torge (violă), Valentina Panca (violă) şi Andrei Aiordachioei (corn) au fost selectaţi în European Music Campus Orchestra 2016 - un proiect al Festivalului de la Grafenegg, Austria, și al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție. De asemenea, alţi patru au fost păstraţi ca rezerve - Theodora Ciurezu (vioară), Mirona Matlinsche (vioară), Zsuzsa Domahidi (flaut) şi Raluca Mihaela Tihon (flaut).

Festivalul-Concurs de Poezie şi Proză „Mihai Eminescu”, ediţia a V-a

În perioada 15 ianuarie-15 iulie 2016 se desfășoară Festivalul-Concurs de Poezie și Proză “Mihai Eminescu”. Proiectul Festivalul-Concurs de Poezie şi Proză “Mihai Eminescu”, ediţia a V-a este realizat anual de Asociația Județeană a Profesorilor de Limba și Literatura Română – Botoșani, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani, având ca principali parteneri Asociația Culturală ”ARLECHIN”, Memorialul Ipotești, Consiliul Județean Botoșani, Primăria Municipiului Botoșani, Palatul Copiilor Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani. Proiectul se adresează elevilor (gimnaziu-liceu), prescolarilor, cadrelor didactice din liceele, şcolile, grădiniţele, ONG-urile / Centrele culturale / Palatele și Cluburile Copiilor din județul Botoșani şi din România.

Dinu Flămând şi Ionel Cândea, premiaţi la Festivalul de C’Arte de la Brăila

Scriitorul şi traducătorul Dinu Flămând a primit, sâmbătă, 14 mai 2016, la Brăila, în cadrul unei ceremonii moderată de scriitorul Dan Mircea Cipariu, Premiul pentru contribuţia deosebită la promovarea limbii şi literaturii române , premiu oferit de organizatorii celei de-a doua ediţii a Festivalului de C'Arte ce s-a desfăşurat, între 12-15 mai 2016, în Sala Polivalentă din Brăila. Dinu Flămând a prezentat şi a lansat, în cadrul festivalului din oraşul dunărean, "Fernando Pessoa, Opera poetică", Editura Humanitas (redactor de carte:Denisa Comănescu). Un alt premiu, tot pentru contribuţia deosebită la promovarea limbii şi literaturii române, i-a fost acordat istoricului şi universitarului Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăila "Carol I". Câştigătorilor le-au fost oferite două lucrări ale Maestrului Mircia Dumitrescu. În perioada 12 – 15 mai 2016, la Sala Polivalentă din Brăila, a avut loc a doua ediție a Festivalului de C’Arte, organizat de Consiliul Judeţean Brăila, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” și APLER- Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România. Partenerii Festivalului de C’Arte, ediţia a II-a, au fost: Opera Scrisă.Ro – societate de gestiune a drepturilor de autor şi Asociaţia Euro CulturArt. Parteneri media: Radio România Cultural , Observator Cultural și AgenţiadeCarte.ro. În 2015, premiaţii Festivalului de C'Arte de la Brăila au fost scriitorul Dan Lungu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi, şi istoricul brăilean Zamfir Bălan.

80 de ani de la înființarea Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Romfilatelia vă invită într-o călătorie în mijlocul capitalei României, într-un „sat” adevărat ce păstrează caracterul timpului de altădată și mirosul copilăriei pe ale sale ulițe, un loc care nu spune vizitatorilor săi o simplă poveste, ci este întru totul una. Este vorba despre Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, care reprezintă tematica celui mai recent proiect marca Romfilatelia și pe care timbrele îl onorează la sărbătorirea a 80 de ani de la înființare, într-o frumoasă și ingenioasă interpretare. Anotimpuri la Muzeul Satului este emisiunea aniversară dedicată „satului din inima orașului” și poate fi achiziționată începând de vineri, 20 mai 2016, de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Propune un design pentru tricourile ELECTRIC CASTLE și trăiește experiența VIP a festivalului

Electric Castle provoacă tinerii designeri români să-și exprime viziunea artistică asupra atmosferei electrice din cadrul festivalului prin competiția YOU DESIGN IT. EVERYBODY WEARS IT. Trei dintre aceștia își vor vedea designurile produse și se vor bucura de experiența VIP a festivalului.

Ceremonia de deschidere a Centrului de Cooperare Româno-Chinez în domeniul Editării Lucrărilor Academice

Marți, 17 mai 2016, de la ora 10.00, o delegație de oficiali chinezi din partea Administrației de Stat a Publicațiilor, Mass-media, Radioului, Televiziunii și Filmului și a Universității Renmin din China a semnat un acord între Institutul Cultural Român și Editura Universității Renmin din China, una dintre cele mai prestigioase edituri cu profil academic din China.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508