AcasăPostcard

Postcard

Cu Elena Dican- La intrarea în peisajul prozei românești

... Proza este așezarea, de la cap la cap, la un moment dat, a tuturor gândurilor unui om, transcrierea lor pe un portativ de carte. Mă îndrept spre Adrian MARINO și citesc, în Dicționar de idei literare, Editura Eminescu, 1973, vol. I, la capitolul Actualitatea: Cea mai mare dificultate a ideii de actualitate literară constă în delimitarea corectă în interiorul vastei sale sfere noționale, dominată în mod inevitabil de numeroase implicații extraliterare, toate de esență social-politică. Fără a concepe în niciun fel izolarea literaturii într-un spațiu abstract, utopic, suntem cu atât mai îndreptățiți să încercăm definirea conținutului specific literar al actualității, cu cât confuziile și ambiguitățile o copleșesc la tot pasul. Foarte actuală, noțiunea de actualitate este departe de a fi și foarte limpede. Cauza esențială se dovedește, ca peste tot, confuzia criteriilor și abuzul lor jurnalistic, într-un fel perfect explicabil: nu există jurnale numai de actualități, nu se ocupă întreaga presă din lume numai de evenimentele actuale? Întrebarea care se pune este însă alta: ce legătură obiectivă există între actualitate, artă și opera literară? Pregătirea răspunsului implică o serie de disociații. Calitatea supremă a artei este limbajul permanent inteligibil, posibilitatea mesajului său universal, integrarea și îmbogățirea continuă a unei tradiții.

„Vara istoriei pe Calea Victoriei” – Școala de vară a Muzeului Municipiului București

Muzeul Municipiului București invită copiii să participe la cea de-a doua ediție a școlii de vară. Activitățile se vor desfășura la Casa Filipescu-Cesianu, în intervalul 13 iulie - 4 septembrie 2016 și sunt organizate în parteneriat cu Asociația Istoria Artei, Asociația Redescoperă Istoria și Asociația Atelier Papelier. Timp de opt săptămâni, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00-12.00, în grădina Casei Filipescu-Cesianu și în Lapidarium se vor desfășura activități educative cu tematică variată, desfășurate în special în aer liber, într-un spațiu prietenos și inedit. Se pot înscrie copiii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

11 proiecte finaliste ale ”Acceleratorului de idei”, finanțate cu maximum 10.000 de euro

În cadrul candidaturii Bucureștiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii, bucureștenii sunt invitați să devină participanți activi la viața orașului. În cadrul programului cadru OPEN LAB, ”Acceleratorul de Idei” a pornit ca un apel deschis pentru idei care să aducă un aport pozitiv la viața orașului, prin colaborări transdisciplinare, schițând felul în care acesta s-ar putea transforma dacă ar deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021. Între 21 aprilie și 23 mai 2016, bucureștenii au propus 140 de idei de animare și transformare a orașului, prin proiecte precum grădini urbane, festivaluri de muzică și artă stradală în cartiere sau inițiative adresate comunităților din toate cartierele, și nu doar din centru. Dintre acestea, 25 de idei au fost selectate pentru a intra în Acceleratorul de Idei, un atelier intensiv în cadrul căruia participanții s-au conectat și și-au consolidate ideile, pentru a dezvolta proiecte transdisciplinare.

Declarația Marinei Constantinescu după anunţarea în live-streaming a selecţiei oficiale a FNT

AgențiadeCarte.ro vă prezintă declarația Marinei Constantinescu, director artistic și unic selecționer al Festivalului Național de Teatru, după anunțarea în live streaming a selecției oficiale a FNT 2016.

Întâlniri pentru Salvarea Patrimoniului, la Ministerul Culturii

Luni, 11 iulie 2016, Ministerul Culturii va organiza prima întâlnire de lucru în domeniul patrimoniului, invitați fiind o serie de reprezentanți ai Ordinului Arhitecților din România – OAR și ai Institutului Național al Patrimoniului – INP. În cadrul acestei prime reuniuni se vor pune bazele unui Protocol de Colaborare între Ministerul Culturii și Ordinul Arhitecților din România, care va avea drept scop permanentizarea unui dialog instituțional între specialiștii din domeniul patrimoniului, ONG-uri de profil și Ministerul Culturii. Întâlnirile pentru Patrimoniu vor avea loc săptămânal, la Ministerul Culturii, și se vor desfășura la nivel de Ministru și Secretar de Stat. Prin intermediul acestora se urmărește o ameliorare urgentă a legislației privind protecția monumentelor și siturilor istorice, stabilirea unor măsuri de intervenție, salvare și protecție a patrimoniului construit și consolidarea aparatului administrativ din domeniu. De asemenea, va fi discutată situația patrimoniului construit din București, situația direcțiilor județene de cultură și conservarea arhitecturii țărănești.

Concursul de proiecte ”Anima pentru societate”, ediția a II-a

Teatrul Arte dell’ Anima anunță organizarea concursului de proiecte ”Anima pentru societate”, ediția a II-a. Juriul format din: Ana Maria Nistor și Maria Zărnescu va alege două proiecte care vor fi produse de Teatrul Arte dell’ Anima începând cu 5 August 2016. Spectacolele vor fi jucate pe scena Teatrului Arte dell’ Anima, pe scenele teatrelor partenere și în festivaluri de teatru naționale și internaționale.

„Interferenţe arhitecturale româno-portugheze”, la Institutul Cultural Român

Joi, 7 iulie 2016, ora 19:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, în cadrul programului „Interferenţe arhitecturale europene", Institutul Cultural Român găzduiește vernisajul expoziţiei „Interferenţe arhitecturale româno-portugheze", autor prof. univ. dr. arh. Sorin Vasilescu. Va lua cuvântul președintele ICR, Radu Boroianu. Vernisajul va fi urmat de o conferință având aceeași temă, la care vor lua parte Jose Mateus, directorul Trienalei de la Lisabona, academician prof. dr. Răzvan Theodorescu, arh. Beatrice Joger, arh. Gelu Savonea - director adjunct ICR Lisabona, arh. Virgil Mihaiu și arh. Sorin Vasilescu. Expoziţia va fi deschisă la Institutul Cultural Român în perioada 7-15 iulie 2016.

Deschiderea celei de-a XXII-a ediții a Cursurilor de limbă, cultură și civilizaţie românească de la Brașov

Luni, 4 iulie 2016, de la ora 11.00, a avut loc în Aula Universității „Transilvania" din Brașov deschiderea celei de-a XXII-a ediții a Cursurilor de limbă, cultură și civilizaţie românească organizate de Institutul Cultural Român. La eveniment au participat prof. univ. dr. Mihaela Gheorghe, prorector al Universității „Transilvania", prof. univ. dr. Adrian Lăcătuș, decanul Facultății de Litere din cadrul Universității „Transilvania", domnul Valer Rus, directorul Muzeului „Casa Mureșenilor". Din partea Institutului Cultural Român, a participat doamna Ana Borca, coordonatorul programului. Cursurile de limbă, cultură și civilizaţie românească, cel mai longeviv program al ICR şi unul dintre cele mai importante programe de promovare a limbii şi culturii române din țară, se desfășoară în acest an în perioada 3-28 iulie 2016. Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor" şi Centrul Cultural Reduta.

Selecția oficială a spectacolelor din cadrul FNT 2016

Selecția oficială a celei de-a 26-a ediții a Festivalului Național de Teatru a fost anunțată luni, 4 iulie 2016, într-o conferință de presă susținută la sediul UNITER de criticul Marina Constantinescu (director artistic și selecționer al FNT). Evenimentul a fost transmis, în premieră, în sistem live-streaming pe site-ul oficial al festivalului, www.fnt.ro , oferind astfel publicului posibilitatea să primească în direct informații despre spectacolele pe care le va putea vedea în aceasta toamnă în sălile teatrelor partenere din București. Doamna Marina Constantinescu a anunțat și comentat lista celor 40 de spectacole selecționate din întreaga țară, produse în stagiunea teatrală 2015-2016. De asemenea, directorul artistic al Festivalului Național de Teatru a făcut cunoscute și titlurile spectacolelor străine invitate în această ediție a FNT, care se va desfășura între 21 și 30 octombrie, în Capitala.Festivalul Național de Teatru este organizat de UNITER, Teatrul Național „I.L.Caragiale" din București și ARCUB și este finanțat de Ministerul Culturii și Primăria Municipiului București.

550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna, aniversați pe mărcile poștale românești

2016 marchează o frumoasă aniversare a unuia dintre cele mai cunoscute și vizitate așezăminte monahale din România – Mănăstirea Putna, prima și cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cea care străjuiește ținutul legendar al Bucovinei de peste cinci veacuri. Marcând și din punct de vedere filatelic împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Mănăstiri Putna, Romfilatelia oferă ca dar de preț colecționarilor și nu numai o emisiune specială de mărci poștale, care poate fi considerată metaforic un „bilet” la spectacolul istoriei și al celor care au făurit-o pentru noi, urmașii. Intitulată sugestiv ”Sfânta Mănăstire Putna, 550 de ani”, emisiunea de timbre este dedicată celei pe care marele poet Mihai Eminescu a numit-o „Ierusalimul neamului românesc”, acel loc unde istoria, cultura și spiritualitatea națională se împletesc armonios de sute de ani și unde vizitatorii găsesc un luminiș duhovnicesc cu impresionante comori de artă bisericească. Elementele filatelice ale emisiunii aniversare pot fi achiziționate începând de marți, 5 iulie 2016, din magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508