AcasăPostcard

Postcard

Dr. Cristina Rusiecki susține noul eveniment din seria ”Conferințe la Palatul Suțu”

Joi, 11 mai 2017, ora 18:30, Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la o nouă conferinţă organizată la Palatul Suțu, susținută de Dr. Cristina Rusiecki, care vă așteaptă la o discuție cu tema „De la kóthornos la new media? Teatrul secolului XXI”. Critic de teatru și jurnalist cultural, Dr. Cristina Rusiecki vă așteaptă la dezbatere alături de regizoarea Carmen Lidia Vidu, cea care a consacrat conceptul de teatru multimedia în spațiul românesc, și unul dintre autorii celor mai pregnante spații teatrale, scenograful Adrian Damian.

Caravana GAUDEAMUS ajunge la Oradea

În perioada 10 – 14 mai 2017 va avea loc GAUDEAMUS Oradea 2017, evenimentul cu numărul 99 în seria pe care Radio România a inaugurat-o în urmă cu peste douăzeci de ani şi care a devenit unul dintre cele mai longevive proiecte culturale derulate în ţara noastră – Programul Lectura - . După trei ediţii pe parcursul cărora evenimentul a înregistrat o creştere rapidă, spațiul oferit de Parcul 1 Decembrie devenind insuficient, Gaudeamus Oradea, intrat deja în inimile orădenilor, ajunge în acest an și în inima orașului, în Piața Unirii. Ediţia orădeană a Caravanei GAUDEAMUS este organizată de Radio România (Centrul Cultural Media şi Radio Cluj), Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune, într-o formulă partenerială unică în istoria programului, Gaudeamus Oradea fiind singurul eveniment organizat în strânsă colaborare cu autorităţile oraşului gazdă.

Cafenea critică despre Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti

Miercuri, 10 mai 2017, Cafeneaua critică organizează, din nou în deplasare la noul sediu al Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR) şi în colaborare cu instituţia-gazdă, o prezentare-dezbatere-conferinţă de presă despre ediţia a VIII-a a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB), care va avea loc în perioada 15-21 mai. Participă: Ioan Cristescu (director MNLR şi FIPB), Magda Cârneci (preşedintă PEN Club România), Andreea Drăghicescu (coordonatoare PR a FIPB) şi alţi membri ai echipei de organizare a Festivalului, care se desfăşoară în cadrul programului aniversar MNLR 60 (60 de ani de la fondare). Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Expoziţia interactivă de ceramică și video ”Simt, Văd, Aud”

Sâmbătă, 13 mai 2017, ora 15.00, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului vă invită la vernisajul expoziţiei interactive de ceramică și video ”Simt, Văd, Aud”.

ICR Chișinău acordă trei premii la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XXI-a

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău participă în calitate de co-organizator la Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediţia a XXI-a, care va avea loc în perioada 11-14 mai 2017. În această calitate, ICR Chișinău susține prezența la Salon a reprezentanților Uniunii Editorilor din România și editurilor „Princeps Multimedia”, „Danaster” și „Axis Libri”. De asemenea, ICR Chișinău va acorda trei premii.

”hARTA și TERITORIILE”, expoziție de arte vizuale & poezie

În perioada 9 - 25 mai 2017, editura pariziană de carte bibliofilă Transignum, aduce la București proiectul ”hARTA și TERITORIILE”, cu două ex¬pozitii consecutive, la UNA galeria și la Muzeul național al Hărților și Cărții vechi.

Conferința ”Salvarea şi conservarea literaturii germane din România prin traduceri ”, la ICR

Joi, 11 mai 2017, de la ora 11.00, la sediul din Aleea Alexandru 38, Bucureşti, Institutul Cultural Român organizează conferinţa cu titlul „Salvarea şi conservarea literaturii germane din România prin traduceri ". Universitari, traducători, scriitori, istorici literari din România, Ungaria şi Germania, precum şi invitaţii prezenţi, vor dezbate problematica literaturii germane din România şi a scriitorilor români de etnie germană. Tematica va fi detaliată prin analiza identificării unor alternative de conservare, precum si derularea unor proiecte pe termen lung de traduceri din limba germană.

SUPRADOZA DE DRAGOSTE. Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor

Miercuri, 10 mai 2017, ora 17:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (str. Nicolae Creţulescu, nr.8), în cadrul programului ZIUA ADOLESCENŢILOR. SĂPTĂMÂNA ADOLESCENŢILOR, are loc Gala „Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor”. Evenimentul premiază 22 de adolescenţi din România şi Republica Molodva cărora le-au fost selectate poemele de un juriu format din Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu şi Florin Iaru, în urma Concursului Naţional „Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor”. Cu acest prilej, va fi lansată antologia „SUPRADOZA DE DRAGOSTE. Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor”, Editura Muzeului Literaturii Române, carte ce va cuprinde câteva fotografii selectate în urma Concursului Naţional “InstantAdolescenţa” - cele mai bune fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil. Poeme cuprinse în antologia SUPRADOZA DE DRAGOSTE vor fi recitate pe scenă de George Mihăiță şi Ioana Crăciunescu, în cadrul unui spectacol de poezie şi blues moderat de Dan Mircea Cipariu şi Mike Godoroja (cu trupa Blue Spirit). “O mai veche idee a maestrului George Mihăiţă este pusă în pagina realităţii, o carte cu cele mai bune poeme de dragoste scrise de către adolescenţi, cu o ilustraţie de copertă realizată de Mihai Zgondoiu. Florin Iaru a fost maestrul paginării acestei cărţi frumoase, iar Teodor Dună a fost cel care a ales titlul antologiei dintr-un vers semnat de Maria Grigore. Sunt convins că vom mai auzi de faptele literare ale celor ce acum sunt printre cei 22 de finalişti ai concursului. Pentru 2018, pregătim un concurs literar special.”, a declarat Dan Mircea Cipariu, preşedintele Clubului UNESCO-Adolescenţii, organizatorul programului ZIUA ADOLESCENŢILOR. SĂPTĂMÂNA ADOLESCENŢILOR. “

”Imagine și vers”- Atelier creativ pentru copii, la MNLR

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), ArtCrowd: Artiști în educație și curatoarea Simona Nastac (Anglia/România) invită pe durata Festivalului Internațional de Poezie București, ediția a VIII-a, 15-21 mai 2017, copii cu vârste cuprinse între 10 și 12 ani, la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărțișor”, pentru a descoperi lumea poeziei contemporane, împreună cu autorii pe care îi vor cunoaște personal, dacă nu le sunt chiar vecini sau prieteni pe WhatsApp, Facebook sau Instagram. AgențiadeCarte.ro este partener media.

Anca Vintilă Dragu expune la Galeria Foișor

Miercuri, 10 mai 2017, ora 16.00, la Galeria Foișor, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești vă invită la vernisajul expoziției „Oul ideatic” semnată Anca Vintilă Dragu, curator Raluca Băloiu.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508