AcasăPostcard

Postcard

Primăria Municipiului București, prin ARCUB, lansează Programul de microgranturi pentru proiectele comunitare 2017

Aflat la cea de-a doua ediție, Programul de microgranturi pentru proiecte comunitare, (denumit în 2016 Generator și integrat în cadrul candidaturii București 2021) vizează oferirea de microgranturi pentru grupuri de inițiativă, cetățeni implicați în viața comunității și grupuri informale formate din minimum trei persoane, care nu sunt constituite juridic, dar care au în comun o viziune și un proiect și își asumă implementarea integrală a respectivului proiect. Fiecare grup poate înscrie un număr maxim de trei proiecte, dintre care un singur proiect va putea fi selectat pentru finanțare. Valoarea totală a fondului se ridică la suma de 135.000 RON brut, care va putea fi alocată unui număr maxim de 15 proiecte de activare culturală. Fiecare proiect selectat va primi suma maximă de 9.000 RON brut.

Petronela Berlea expune „Gesturi”, la Galeriile Carol

Expoziţia „Gesturi” semnată Petronela Berlea poate fi vizitată la Galeriile Carol până în 22 iulie 2017.

Celebrarea costumului tradiţional românesc, la Muzeul Naţional de Artă

Joi, 6 iulie 2017, de la ora 19.30, Institutul Cultural Român organizează evenimentul „Mesageri identitari”, care va fi găzduit în Sufrageria Regală a Muzeului Național de Artă al României (Calea Victoriei nr. 49 – 53).

Revista Thespis – Revista Galei HOP 2017

Actorii înscrişi la Gala Tânărului Actor – HOP au şi în acest an susţinerea colegilor teatrologi. Revista Thespis este locul perfect pentru criticii de teatru de mâine să-şi încerce aptitudinile şi spiritul critic în cadrul unui eveniment-concurs care oferă un bogat „material de lucru” pentru tot ce le trece prin cap în ale scrisului.

Numeroși bucureșteni și turiști au participat la deschiderea celei de-a noua ediții a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București – B-FIT in the...

Primăria Capitalei, prin ARCUB, a marcat începutul sezonului estival, pe 1 și 2 iulie 2017, cu primul weekend al Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București – B-FIT in the Street! Evenimentul a debutat la ora 19:00, în Parcul Unirii, unde pasionații de teatru de stradă au întâmpinat personajele fantastice, artiștii pe catalige și dansatorii unor companii de teatru din Italia. Acestea au pornit în paradă, spre Piața Constituției, unde seara s-a încheiat cu spectacole grandioase și momente emoționante. Osa Show, grandioasa producție a companiei Sonics, a ținut publicul cu sufletul la gură, cu numere captivante de acrobație la mare înălțime. În ultima parte a serii, Carillon 3.1 a dus spectacolul nocturn la un alt nivel. Suspendați la 80 de metri deasupra solului, artiștii trupei Kitonb au combinat dansul aerian cu acrobații executate la limită. Din programul zilei de 2 iulie amintim Sky Dance – Molecole Show, spectacolul nocturn prezentat în premieră în România, care a încheiat seara de duminică. Povestea de iubire a celor doi acrobați, care se înalță cu un mănunchi de baloane luminoase, pe acorduri muzicale, a uimit publicul din Piața Universității. Adrenalina și romantismul s-au împletit într-un număr care a combinat grația mișcărilor de dans și emoția zborului la zeci de metri deasupra publicului.

Școala de vară de astronomie, la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”

Între 9-30 iulie 2017, copiii pasionați de astronomie sunt așteptați la planetariul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” (Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 21), la patru prezentări ale boltei cerești, având fiecare câte o temă distinctă. Timp de patru duminici, în intervalul 11:00-12:00, copiii cu vârste între 7-14 ani vor fi ghidați printre stele de specialiștii Observatorului, în întunericul artificial al planetariului.

Premii la festivalurile din străinătate şi o vară plină pentru Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara

Finalul acestei stagiuni s-a dovedit a fi foarte darnic cu trupa Teatrului Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timişoara, care a câştigat două premii internaționale. Mai întâi, la a 29-a ediţie a Festivalului Teatrelor Maghiare de la Kisvárda, Ungaria (18-24 iunie 2017), coproducţia “Maghiar”, în regia lui Urbán András, un spectacol realizat împreună cu Teatrul “Kosztolányi Dezső” din Subotica, a obţinut premiul pentru muzicalitate. Fără a face uz de limba maghiară, spectacolul “Maghiar” face apel cu aciditate la stereotipurile şi lozincile politicianiste legate de poporul maghiar, fiind o oglindă nemiloasă a poziţiei minorităţilor entice în mediile majoritare. Muzica percutantă din spectacol a fost compusă de Irena Popović din Serbia. Festivalul Teatrelor Maghiare de la Kisvárda a reunit la această ediţie 22 de spectacole şi 25 de teatre, fiind dedicat trupelor de teatru ale minorităţilor maghiare din mai multe ţări.

O nouă ediție a celui mai longeviv program derulat de Institutul Cultural Român

Miercuri, 5 iulie 2017, de la ora 11.00, va avea loc în Aula Universității „Transilvania” din Brașov deschiderea celei de-a XXIII-a ediții a Cursurilor de limbă, cultură și civilizaţie românească organizate de Institutul Cultural Român. La eveniment vor participa prof. univ. dr. Mihaela Gheorghe, prorector al Universității „Transilvania”, prof. univ. dr. Adrian Lăcătuș, decanul Facultății de Litere din cadrul Universității „Transilvania", domnul Valer Rus, directorul Muzeului „Casa Mureșenilor”. Din partea Institutului Cultural Român, va participa doamna Ana Borca, coordonatorul programului.

ARCUB prezintă expoziția „Life is What Happens to You While You’re Busy Making Other Plans”

În perioada 13 iulie – 16 august 2017, ARCUB organizează expoziția ”Life is What Happens to You While You're Busy Making Other Plans”. Cu un titlu inspirat de piesa Beautiful Boy a renumitului John Lennon, expoziția tratează o serie de teme și probleme filosofice cunoscute și intens discutate, precum predestinarea, hazardul și relativismul unor situații și contexte. Selecția curatorială realizată de Simona Vilău prezintă șase artiști români activi atât pe plan local, cât și internațional - Ioana Alexe, Alina Buga, Ciprian Paleologu, Alexandru Rădvan, David Șandor și Bogdan Vlăduță. Fiecare artist are o secțiune bine delimitată, iar din opera lor au fost alese decupaje emblematice pentru tema propusă. Circuitul expoziției glisează de la imagine statică - desen, obiect, pictură la imagine îm mișcare - animație, video. Foarte diferiți ca traseu biografic și abordare artistică, prezența celor șase personalități creează vecinătăți incitante și senzația unui caleidoscop format din imagini intense.

Au început înscrierile la concursul național de design de carte ”Cele mai frumoase cărți din România 2017”, ediția a VI-a

Editurile, autorii, graficienii, designerii de carte, ilustratorii din România și Republica Moldova pot înscrie cărți apărute în ultimul an în concursul național de design de carte. Înscrierile au loc până pe data de 31 august 2017. Membrii juriului sunt: Alina Șerban (critic și istoric de artă), Ovidiu Hrin (designer și arhitect), Timotei Nădășan (designer, artist, editor), Adina Cojocaru (designer, artist), Alexe Popescu (graphic designer), Ramona Chirica (ilustrator, curator) și Lysiane Bollenbach (autor, graphic designer, director artistic și artist vizual), invitată din Franța cu sprijinul Institutului Francez din București. AgențiadeCarte.ro este partener media.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508