AcasăPostcard

Postcard

O lucrare despre destinul Basarabiei

În peisajul istoriografic basarabean, poeta, prozatoarea şi publicista, Galina Martea ocupă un loc deosebit. Lucrările ce-i aparţin sunt recunoscute la nivel internaţional, autoarea impunându-se pe parcursul anilor ca unul dintre cei mai versaţi cunoscători ai diverselor probleme de care s-a ciocnit societatea la etapa actuală.

“Basarabia – destin şi provocare”, vol.I, autor Galina Martea

Recent, la Editura Pontos din Chişinău, a fost lansată cartea “Basarabia – destin şi provocare”, volumul I, autor Galina Martea (dr., acad., scriitoare, ziaristă).

„Orizonturi culturale italo-române” nr. 7-8/iulie-august 2017

Afrodita Cionchin, directorul revistei culturale bilingve ”Orizonturi culturale italo-române”, a trimis, pe adresa redacției AgențiadeCarte.ro, detalii despre cele mai recente numere ale publicației, ediţiile lunilor iulie-august 2017.

Nutriţia, sănătatea şi siguranţa alimentară, în centrul atenţiei cercetătorilor români şi din Europa centrală şi orientală

O reţea universitară regională în domeniul nutriţiei, a sănătăţii şi a siguranţei alimentare este creată cu sprijinul Agenţiei universitare a Francofoniei într-un context în care suntem din ce în ce mai preocupaţi de aspecte privind calitatea vieţii.

Florin Chilian și Editura Integral

Muzica și textele lui Florin Chilian pot ajunge acum mai ușor atât la admiratorii săi, cât și la cei ce sunt pe cale să descopere creația muzicală a acestui artist.

Start 2018 CONCURSUL de PROIECTE pentru TINERI REGIZORI și SCENOGRAFI ROMÂNI, ediția a VIII-a, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Teatrul Național „Marin Sorescu” lansează concursul de proiecte pentru tineri regizori și scenografi români, ajuns la cea de-a VIII-a ediție, 2018. Și în acest an, Naționalul craiovean își propune să câștige un pariu pe care și l-a asumat de la prima ediție, acela de a descoperi un tandem de creatori, regizor-scenograf, care să propună un spectacol performant la nivel național.

Ansamblul Monumental Calea Eroilor ar putea reintra în cursa pentru includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO

Vineri, 28 iulie 2017, de la ora 11.00, la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, din Târgu Jiu, va fi prezentat public dosarul de nominalizare a Ansamblului Monumental Calea Eroilor pentru includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO. Potrivit unui comunicat de presă emis de Primăria Târgu Jiu, Institutul Național al Patrimoniului (INP), Primăria Târgu Jiu și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Optoelectronică (INOE) vor semna un acord de cooperare privind refacerea dosarului de nominalizare a ansamblului monumental Calea Eroilor realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu și monitorizarea permanentă a acestuia. Acordul are ca principale teme sprijinirea reciprocă a celor trei instituții, organizarea în comun de acțiuni de promovare a dosarului în rândul publicului și în mediile științifice (expoziții, publicații, conferințe, colocvii), dar și corelarea și definitivarea proiectelor ce vizează direct ansamblul sau zona sa de protecție.

Duo Kitharsis – Proiect educațional

Asociația Pro Valores și Duo Kitharsis își unesc forțele într-un proiect educațional unic în România, care va fi lansat pe 1 august 2017. The Flat Guitar Academy este un concept ce a luat ființă la inițiativa a doi dintre cei mai valoroși chitariști români - Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, membri Duo Kitharsis, muzicieni cu studii in Germania și Franța. Ei sunt sunt atât artiști recunoscuti pe scene internționale importante, laureați la numeroase competiții de prestigiu, cât si profesori de succes în sisteme performante din vestul Europei.

Atmosferă de carnaval, personaje de basm și artificii, în ultimul weekend B-FIT in the Street!

După ce în luna iulie, Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT in the Street! a transformat Capitala într-o destinație de vacanță cu patru weekenduri de spectacole, ce au adunat pe străzile Bucureștiului zeci de mii de spectatori și sute de artiști din lumea întreagă, Primăria Capitalei prin ARCUB anunță în perioada 28 – 30 iulie 2017 ultimul weekend de festival care va ridica la maximum nivelul de distracție în București.

Prelegerea Adrianei Gheorghe la simpozionul ”ImPulsTanz” din Viena

Duminică, 30 iulie 2017, Adriana Gheorghe susţine prelegerea cu titlul ”Hai să ne întâlnim în singularitate (sau Mascarada)” / „You Like It Darker or Let Us Meet in Singularities Instead of Individualities or The Masquerade”, în cadrul simpozionului IDOCDE – International Documentation of Contemporary Dance Education din Viena (28-30 iulie). Cea de-a V-a ediţie a simpozionului are tema why compromise. mind the dance şi este parte a festivalului de dans ImPulsTanz (13 iulie – 13 august). Prezența artistei din România la acest program este sprijinită de Institutul Cultural Român de la Viena.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508