AcasăPostcard

Postcard

„Cultura trebuie să fie o punte prin care violența să fie înlocuită de frumos“

Comisia Națională a României pentru UNESCO, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, a deschis, miercuri, 23 august, ediția pilot a Academiei UNESCO a Tinerelor Femei, la care au fost invitaţi să participe tineri din peste 10 state europene. Manifestarea face parte din proiectul UNESCO’s Academy of Young Women - The fight against Xenophobia, Extremism and Aggression, propus de Comisia Națională a României pentru UNESCO în august 2016 la Paris şi declarat eligibil pentru implementare în România, în 2017. În deschiderea lucrărilor, președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, a declarat: „Să vorbești astăzi, în incinta Institutului Cultural Român, despre violență, pare o idee cel puțin atipică. Cultura și violența nu au nimic în comun. Nu se plac. Se resping. Și totuși, despre asta vorbim. Pentru că violența există, faptele și cifrele o atestă, din păcate, și nouă ne trebuie soluții la această problemă. Prima condiție este identificarea problemei, apoi definirea și conștientizarea ei în mediile cele mai diverse. Da - mass-media este de ajutor, da – liderii de opinie vor fi mereu alături de cauze de acest tip, și mai ales da – cultura trebuie să fie o punte prin care violența să fie înlocuită de frumos, discriminarea să lase locul colaborării. Ar putea să pară o simplă fantezie, dar la ICR aceasta este, în fiecare zi, o realitate palpabilă”.

Poetul Nicolae Coande este oaspete al rezidenței literare Château de Lavigny (Elveția)

În perioada 22 august-18 septembrie 2017, poetul Nicolae Coande este oaspete al rezidenței literare Château de Lavigny (Elveția) alături de scriitorii Judith Kuckart (Germania), Fatou Kande Senghor (Senegal), Pablo Llambias (Danemarca) și Jung Shan Tsou (Taiwan). Rezidența este condusă de actrița Sophie Kandaouroff.

Simpozionul de Antropologie Urbană, ediția a III-a

Vineri, 25 august și sâmbătă, 26 august 2017, Muzeul Municipiului Bucureşti, Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” și Societatea Academică de Antropologie vă invită la Simpozionul de Antropologie urbană, ediția a III-a. Prezentările vor avea loc la Grand Hotel Continental și la Casa Filipescu – Cesianu.Vor fi dezbătute subiecte variate, legate de evoluția instituțională, schimbări culturale şi modificările percepției cetățenilor la nivelul națiunilor, factori de presiune asupra populației şi impactul creşterii economice asupra dezvoltării umane.Tema propusă pentru această ediție este cea a prognozei urbane: ce ne spun cercetările despre viitorul nostru în orașe, cum va arăta mediul nostru peste câteva decenii și cum se vor reconfigura barierele spațiului imaginar al hărților?

#dansliteratura – Poezie și dans cu Simona Deaconescu și Adela Dragomir

Fundația Gabriela Tudor continuă intersecțiile artistice din cadrul laboratorului interdisciplinar #dansliteratura. Al treilea atelier de lucru, derulat în perioada 21-27 august se concluzionează duminică, 27 august 2017, la ora 20:00, când poeta Adela Dragomir și coregrafa Simona Deaconescu se întâlnesc cu publicul la Librăria Cărturești Verona (București), ora 20:00 (Grădina Secretă).

FILIT 2017, desfășurat sub Înaltul Patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene în România

Cea de a V-a ediție a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene în România. Aceasta este a treia colaborare, după edițiile din 2014 și 2016, când au fost organizate evenimente literare profesionale comune în vederea promovării diversității culturale. „Și anul acesta, patronajul Reprezentanței Comisiei Europene la București ne onorează și pune în lumină dimensiunea europeană a festivalului, modul în care acesta contribuie la mobilitatea internațională a valorilor culturale și, nu în ultimul rând, la recunoașterea rolului excepțional al traducătorilor literari în consolidarea unei identități europene”, a declarat Monica Salvan, reprezentant Relații Internaționale în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

“Vocea Dunării…”, ascultată la București și la Tulcea

În perioada 18-20 august 2017 s-a desfășurat la București și la Tulcea spectacolul itinerant intitulat “Vocea Dunării de la Vărsare la Izvoare”, având ca scop promovarea Dunării, atât ca reper geografic, cât și ca punct de interferențe multiculturale.

Formă și culoare, printre ”frați” și ”surori”

AgențiadeCarte.ro este partenerul media al programului educație culturală ”Forma și culoarea, elemente ale educației estetice”, propus și produs de Așezământul de Copii ”Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți, cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Națională a Fondului Cultural Național). Prima etapă a programului s-a încheiat, de curând, printr-o tabără, la Sibiel și Ațel (județul Sibiu). 15 mici artiști au beneficiat de o tabără de pictură organizată în pitorescul sat Sibiel din Mărginimea Sibiului (7 zile) și comuna Ațel (4zile, în parohia evanghelică restaurată de Fundația ”Ioana Crăciunescu-Urgent”). Tabăra a fost coordonată de artistul vizual și universitarul Mihai Zgondoiu și de acuarelistul Vasile Popescu. Invitații speciali au fost scriitorii Ioana Crăciunescu și Dan Mircea Cipariu. Imaginile, formele și culorile cercetate, exersate ori admirate în tabăra de la Sibiel și Ațel au lăsat urme creatoare în sufletele celor 15 iubitori de pictură, urme materializate în 36 de lucrări în acuarelă, rod al acestei frumoase și eficiente tabere de pictură. Aceste lucrări, împreună cu cele urmează a mai fi realizate, vor fi obiectul unei expoziții de pictură la Galeria de artă „Cirus” din Mediaș, expoziție ce va fi vernisată pe 8 septembrie 2017. Mai multe amănunte despre acest program, în cele ce urmează.

Pregătiri pentru prima ediție a întrecerilor sportive de la Actor’s World Championships

Asociația Proteszt, care susține activitatea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, pregătește o altfel de premieră: un campionat sportiv pentru angajații teatrelor din România, Serbia și Ungaria. Evenimentul va avea loc în perioada 2-3 septembrie 2017. Înainte de începerea noii stagiuni teatrale, actorii sunt invitați la o întrecere care va îmbina spiritul competițional și valorile olimpismului, cu accept pe fair play și atmosferă pozitivă. Întrecerile vor avea loc pe terenurile și sălile ce aparțin de Universitatea de Vest, Universitatea Politehnica și Clubul Sportiv Muncipal Timișoara, precum și în sălile Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.

Despre „Secrete ale Universului. Perspective științifice şi spirituale”, la Arcub

Luni, 25 septembrie 2017, ora 18.30, la ARCUB ( Sala Mare- Str. Lipscani 84-90), va avea loc o dezbatere pe o temă extrem de actuală: "Secrete ale Universului. Perspective științifice şi spirituale".

”Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox”, la Iași

Luni, 21 august 2017, în Sala Sinaxar din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iași a avut loc o conferință de presă în care a fost prezentată a IV-a ediție a evenimentului ”Întâlnirea Internațională a Tineretului Ortodox”. Organizatorii au adus informații despre tema, programul și invitații evenimentelor ce se vor desfășura la Iași, în perioada 1-4 septembrie 2017.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508