AcasăPostcard

Postcard

Și la TNB, suspendarea spectacolelor se prelungește cu încă o lună!

În acord cu prevederile noului Decret nr. 240/14 aprilie 2020, care prelungește cu încă 30 de zile starea urgență de pe teritoriul României și în conformitate cu măsurile stabilite de autorități ce decurg din aplicarea acestui Decret, toate spectacolele și manifestările publice desfășurate în incinta Teatrului Național "I.L. Caragiale" București rămân în continuare suspendate pe toată perioada prelungirii stării de urgență.

Concursul de debut în poezie „Alexandru Mușina”, ediția a VII-a

Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, împreună cu Editura Aula Magna și în parteneriat cu Editura Tracus Arte din București, anunță lansarea celei de-a șaptea ediții a Concursului de Debut în Poezie „Alexandru Mușina”. Premiul „Alexandru Mușina” constă în acordarea sumei de 500 euro şi publicarea volumului câştigător la Editura Tracus Arte, în colecția specială AM, dedicată acestui premiu.

Mesajul artistei Rodica Vică și al ansamblului Musica Ricercata pentru Săptămâna Patimilor

În perioada dinaintea Sărbătorilor Pascale artista Rodica Vică și instrumentiști de pretutindeni ai orchestrei Musica Ricercata, s-au reunit on-line pentru a vă transmite, prin intermediul muzicii lui Bach, un mesaj de iubire, pace și solidaritate. Astfel, piesa Erbarme dich, mein Gott / Îndură-Te Doamne de mine, pentru lacrimile mele din oratoriul Patimile după Matei trasmite un mesaj dedicat tuturor celor care sunt în suferință și celor care luptă pentru noi.

”Oul de Paști” – Obiectul lunii la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici

Muzeul Municipiului București continuă în luna aprilie proiectul „Obiectul lunii la Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici”, rezervându-l de această dată mediului online. Sărbătorile de Paști reprezintă atât pentru poporul nostru, cât și pentru alte comunități creștine un reper calendaristic. Denumirea acestei sărbători provine din cuvântul ebraic Pesah care însemna „sărbătoarea azimelor” și presupunea eliberarea evreilor din Egipt și a reîntoarcerii lor în patrie. Această sărbătoare era celebrată după prima lună plina a Echinocțiului de primăvară. Primii creștini sărbătoreau Pesah-ul pe 13 Nisan, sau joia dinaintea Duminicii, prin organizarea unei mese ritual-comemorative în amintirea Cinei cea Taină. Apoi, în primele trei-patru secole se sărbătorea Paștile Crucii prin care se comemorau patimile lui Iisus Hristos și Paștile Învierii. (Narcisa Știucă, Spirala Sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri și deslușiri, pp. 154-155).

Apel la implicare: aproape 110.000 de elevi și peste 1.000 de profesori cer ajutor pentru continuarea educației în mediul digital

Inițiativa „Reacție pentru educație”, susținută de Ministerul Educației și Cercetării și inițiată de Narada, cu sprijinul Cora România, lansează o platformă digitală prin care profesorii își pot exprima dotările necesare pentru ei și elevii lor, în contextul continuării educației în mediul digital, iar companiile, comunitățile și orice persoană fizică pot alege, în timp real, unde să contribuie. În agregator s-au înscris deja aproape 1.100 de profesori din toată țara, care au peste o sută de mii de elevi. Dintre aceștia, peste 7.000 de elevi nu au acces la internet și alte necesități urgente. Agregatorul live de resurse pentru educație este un instrument care, pe de o parte, face foarte simplu procesul de a aduna într-un singur loc nevoile concrete pe care le au cadrele didactice și elevii în această perioadă, și, pe de altă parte, ușurează felul în care atât companiile, cât și persoanele fizice pot alege să contribuie pentru a satisface una din necesitățile urgente de desfășurare a claselor, în mediul digital.

Crime + Investigation difuzează serialul documentar „Poliția din Alaska”

Crime + Investigation® transmite începând din 23 aprilie 2020, în fiecare joi, de la ora 22:00, serialul documentar „Poliția din Alaska”, care urmărește îndeaproape activitatea desfășurată în condiții extreme a departamentului de poliție din cel mai îndepărtat și rece stat american – Alaska.

Trecerea pe sub masă

Rochiţe înflorate, cu mâneci scurte şi înfoiate, tivite cu dantelă albă pe margini şi la gât ne făcuse mama la maşina de cusut, pentru ca noi să ne putem înnoi de Paşti, după buna rânduială a bisericii. Tata ne cumpărase sandale albe şi nişte şepci caraghioase cu moţ, prea mari pentru noi, ce alunecau peste ochi. “Ca să le aveţi şi la anu’”, ne avertizase el, ceea ce însemna “grijă mare, să nu le stricaţi!”. Deşi deşteptăciunea noastră începuse să dea pe-afară, tărtăcuţele nu puteau creşte ca în poveste, într-un an cât altele în zece, dar băştile erau lege, trebuia să ne acoperim, mai ales în biserică. Oamenii din sat roiau ca într-un stup: vopseau pomii cu var, curăţau grădinile, cercuiau via, spălau preşurile, pregăteau casa şi acareturile pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Cloştile scoseseră puişori gălăgioşi, de toate culorile, galbeni, negri, pestriţi, pitici, cu moţ, cu gâtul golaş, încălţaţi cu pene, iar curcanul se înfoia cu coada în evantai pe lângă o curcă absentă la avansurile acestui poligam cu ciucurele înflăcărat de amor. Codiţele noastre urmau şi ele să se înnoiască. Tata ne-a luat de mână şi ne-a dus la Guloiu frizeru, un moşuleţ cu foarfecă, scaun şi oglindă, unic în felul lui, care habar n-avea să tundă decât băieţeşte. “Tunde-le castron!”, a indicat tata nerăbdător, cu gândul la treaba de-acasă. Guloiu ne-a pus şervetul la gât şi harşti!, o dată, harşti!, de două ori cu foarfeca, apoi cu aparatul de ras ne-a luat ceafa până la jumătatea capului. De jur împrejur aveam un castron în cap, accentuat de breton şi ceafa albă. Eram frumuşele, la fel ca indienii Korubo din jungla amazoniană.

O nouă provocare pentru tinerii artiști plastici – prima ediție a Concursului ”Martha Bibescu”

Asociația Pro Valores, în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, organizează prima ediție a Concursului Internațional de Arte plastice care poartă numele fascinantei prințese Martha Bibescu, una din cele mai distinse personalități ale aristocrației europene a secolului al XX-lea. Competiția se adresează tuturor tinerilor talentați, iubitori ai reprezentării imaginilor artistice, iubitori ai culorilor, formelor și libertății absolute reprezentată de imaginație. Competiția se va desfășura exclusiv on-line și este dedicată tinerilor artiști plastici cu vârste între 7 și 25 de ani, care vor fi împărțiți pe patru categorii de vârstă și două mari discipline: PICTURĂ și DESEN. Cele mai bune 10 lucrări, după încetarea restricțiilor impuse de criza virusului COVID 19, vor fi expuse în casa prițesei Martha Bibescu, în spațiile încărcate de frumos și de istorie ale Palatului Mogoșoaia, iar vernisajul va avea loc în deschiderea Mogoșoaia ClasicFest 2020. AgențiadeCarte.ro este partener media.

La mulți ani, Mircea Martin!

Remarcabil critic și teoretician al literaturii, profesor, director de editură, Mircea Martin reprezintă un reper cert al culturii române contemporane. Profesorul predă la Universitatea din București din 1962. Rectitudinea sa morală și consecvența sa în evitarea oricăror complicități cu ideologia oficială au făcut ca Revoluția din Decembrie 1989 să-l găsească în poziția de asistent. Injustiția flagrantă va fi corectată odată cu revenirea la normalitate, astfel încît, în 1990, va accede la demnitatea (la care opera îl îndreptățea demult) de profesor al Facultății de Litere. În 1973 primește o bursă de studii Pro Helvetia la Universitatea din Geneva. Aici, va lucra sub îndrumarea ilustrului critic Marcel Raymond și va ajunge să facă parte din centrul viu al fenomenului reținut în memoria literară și intelectuală a Europei ca „Școala de la Geneva”. Pe lângă activitate sa publicistică și editorială pusă în slujba unor standarde intelectuale și morale de maximă exigență, a fost și conducătorul Cenaclul Universitas (1983-1990), veritabil „colegiu invizibil” și un „polis paralel” în momente dintre cele mai întunecate ale culturii române.

De la Bulandra se aude Bach în Săptămâna Patimilor!

Așa cum i-a obișnuit pe spectatorii săi de pretutindeni, care se dovedesc a fi din ce în ce mai numeroși, Teatrul Bulandra continuă difuzarea spectacolelor sale de succes pe pagina oficială de facebook și pe site-urile www.bulandra.ro , www.smartradio.ro.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508