AcasăPostcard

Postcard

Noul album ”Hope” al Elenei Mîndru cu Adam Bałdych invitat special se lansează internațional și în România

Albumul Hope al multipremiatei vocaliste și compozitoare de jazz Elena Mîndru se lansează vineri, 27 august 2021, la nivel internațional, inclusiv România. În cele 10 piese ale albumului, Elena cântă alături de trioul finlandez Tuomas J. Turunen (pian), Oskari Siirtola (contrabas) și Anssi Tirkkonen (tobe) și îl are ca invitat special pe virtuosul violonist polonez Adam Bałdych ale cărui intervenții creative aduc un plus de culoare și rafinament pieselor.

Începe FEST-FDR 2021

O singură zi ne mai desparte de primul spectacol din FEST-FDR 2021, eveniment organizat de Teatrul Național din Timișoara cu sprijinul Primăriei și al Casei de Cultură a Municipiului, acțiune co-finanțată de Consiliul Județean Timiș.

„Zoom in, zoom out. Contribuții culturale ale minorităților române în arta contemporană”, la Galeria SENAT

Zoom in – mișcarea dintre și printre lumile micro, cuantice, imperceptibile ori vizibile doar la microscop. Zoom out – mișcarea prin multiversuri și macrocosmos, oglindiri ale unor scenarii și proiecții de lumi posibile. Între micro și macro, între zoom in și zoom out iradiază forța identitară a limbajului și iluzia eului. Putem accesa lumile noastre interioare, posibile, prin intermediul unor reverii ori chiar revelări plastice. Vocile din „Zoom in, zoom out” iau parte activ la discursul artistic contemporan, subliniind, fiecare în parte, relații identitare, autentice și vizuale și manifestând o plurivalentă diversitate stilistică și tematică. Eugen Raportoru, cu o practică artistică inconfundabilă și complexă, este prezent în expoziție cu pictura sa a cărei cromatică sobră contrastează cu lucrările abstracte ale Marianei Constantinescu Bileca. O remarcabilă tehnică mixtă abordând portretistica întâlnim la Renata Mihaly și Nahum Sternberg, în timp ce grafica este mediul predilect de exprimare artistică al lui Viorel Curt. Dialogul plastic este în mod armonios completat volumetric de sculpturile semnate de Marin Petre și torso-urile de sticlă realizate de Olimpia Magheru. Deși sunt reunite sub un (sub)titlu care face trimitere la apartenența etnică a artiștilor, lucrările din această selecție ar putea sta, împreună sau individual, sub oricare alt context expozițional. (Ana Sultana Cipariu)

Dante Aligheri – 700

Anul acesta se împlinesc 700 de ani de la moartea poetului, filosofului și omului politic Dante Alighieri, personalitate complexă a culturii europene şi universale. Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române în parteneriat cu Academia Română, Biblioteca Academiei Române, Institutul Cultural Român, Romfilatelia şi Teatrul Nottara organizează expoziţia-eveniment Dante – 700 | „Pentru a revedea stelele” | Ilustratori români ai operei lui Dante – Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă – incunabule și ediții rare, Colocviul internaţional Dante Alighieri – 700, precum şi spectacolul Călătoria lui Dante, recital extraordinar al actorului Emil Boroghină. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

România, la a doua participare la Festivalul Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico din Spania

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico va avea loc în perioada 2-5 septembrie 2021, în orașul Logroño din Spania, unde România va fi prezentă, pentru a doua oară, cu instalația „No words conversation”, realizată de designerul Radu Abraham. Participarea României la această amplă manifestare internațională este posibilă prin Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.

Ultima ediție a proiectului „Biblioteca la firul ierbii”

Biblioteca Metropolitană București (BMB) prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București anunță ultima ediție a proiectului ”Biblioteca la firul ierbii”, sâmbătă, 28 august 2021, ora 17:30. Alături de partenerii săi, Centrul Cultural European al Sectorului 6 și Asociația Basar, BMB va fi prezentă în parcul Crângași cu o nouă serie de activități atractive și educative destinate copiilor. Ateliere de creație și lectură, Teatrul de Păpuși „Licurici”, concursuri și jocuri vor fi realizate de bibliotecarii BMB, tocmai pentru a antrena capacitățile cognitive ale celor mici, cultivându-le totodată sentimentele de curiozitate și competitivitate. Și pentru că serviciile bibliotecii sunt pentru toate vârstele, Remorca de Cercetare și Activare (RCA) va susține expoziții participative și activități de cercetare care să le reamintească celor prezenți de atmosfera Bucureștiului de altădată. De asemenea, participanții vor avea oportunitatea de a-și face în mod gratuit un permis de bibliotecă și de a împrumuta o parte din cărțile ce vor fi expuse pentru consultare.

Sorin Scurtulescu expune ”Picturi italiene”

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează expoziția Picturi italiene, a pictorului Sorin Scurtulescu, ce va fi deschisă spre vizitare publicului în perioada 8 – 26 septembrie 2021. Miercuri, 8 septembrie 2021, de la ora 18.00, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, va avea loc vernisajul expoziției Picturi italiene, semnată de pictorul român Sorin Scurtulescu. Expoziția este dedicată curatorului Alan Jones care a încetat din viață pe data de 21 august 2021 la Veneția.

Galateca găzduiește expoziția principală a festivalului de artă și tehnologie NOVA 2021

Expoziția de artă și tehnologie NOVA explorează forme contemporane de expresie artistică făcute posibile de tehnologii inovatoare. Artiști din România, Spania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Letonia sau Canada aduc la București performance-uri, instalații interactive și lucrări de artă care îmbină fotografia, mișcarea, sunetul, jocurile sau design-ul cu tehnologii precum Inteligența Artificială. Evenimentul, ce are loc între 23 august și 15 septembrie 2021 găzduiește la Galateca expoziția principală.

”Otto Barbarul” – Campanie de conștientizare și implicare socială

Din 24 septembrie 2021 spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, ”Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec toți adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri. Prin mesajul puternic emoțional și temele pe care le prezintă, ”Otto Barbarul”devine un film-reper ce creează posibilitatea unei comunicări empatice între generații. 

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, difuzat în premieră la Festivalul Internațional de Film de la Ierusalim

Festivalul Internațional de Film de la Ierusalim a debutat din nou în format fizic. Ceremonia de deschidere a unuia dintre cele mai importante evenimente de profil din Israel a avut loc marți, 24 august, în prezența a numeroase personalități israeliene din industria cinematografică, precum și a înaltor oficiali, printre care noul președinte al Israelului, Isaac Herzog, primarul Ierusalimului, Moshe Lion și ministrul culturii, Hili Trooper. Ca urmare a succesului înregistrat de filmele românești la edițiile precedente ale Festivalului, organizatorii au inclus, în ediția curentă, care are loc în perioada 24 august-4 septembrie, ultimul film al regizorului Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” , film recompensat cu premiul Ursul de Aur pentru cel mai bun film în cadrul celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508