AcasăPostcard

Postcard

A VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie Ion Monoran la Timișoara

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie Ion Monoran va avea loc la Timișoara în perioada 3 noiembrie – 9 noiembrie 2025. Ediția de anul acesta se conturează în jurul temei „Revendicări. Ziduri și proiecții”, pornind de la data de 9 noiembrie 1989, momentul istoric al căderii Zidului Berlinului. 

Premieră inedită la Ateneul Român – un concert-spectacol „cu tâlc”

Fundația ART PRODUCTION prezintă pe 2 decembrie, ora 19:00, la Ateneul Român, “TÎLCOVENII” un concert-spectacol original, semnat de doi maeștri ai muzicii, dansului și poeziei, compozitorul Dan Dediu și coregraful Gigi Căciuleanu.

Art Movements Foundation anunță câștigătorii Premiului pentru Desen Contemporan, ediția a III-a

Pentru al treilea an consecutiv, Art Movements Foundation aduce în prim-plan pe scena de artă desenul contemporan românesc, printr-un concurs dedicat artiștilor în a căror practică creatoare desenul ocupă un loc important. Competiția se adresează anual artiștilor profesioniști din generații și contexte diferite, fără limită de vârstă.  Ediția din 2025 a reunit 489 de lucrări, dintre care au fost preselectate 100 și evaluate ulterior prin vot secret de un juriu independent profesionist: Marilena Preda Sânc, Cătălin Davidescu, Mălina Ionescu, Cătălin Burcea, Dan Vezentan, Andrei Tudoran și Hunor Debreceni, colecționar de artă contemporană partener al ediției, co-fondator al The Cosmic House Foundation, alături de curatoarea și co-inițiatoarea proiectului, Raluca Ilaria Demetrescu (ALERT Studio Artist-run Space, București).

Proiecții de filme peruane la Institutul Cervantes din București 

Ambasada Peru în România și Institutul Cervantes din București organizează o serie de patru proiecții de filme peruane – o proiecție pe săptămână, joia, începând cu 23 octombrie. Evenimentul se înscrie în demersul de promovare a culturii și artei peruane, care a debutat cu expoziția Migrantes/Migranți de Issa Watanabe, una dintre cele mai renumite ilustratoare peruane, expoziție deschisă până pe 13 decembrie, la Institutul Cervantes din București.

Cristian Sida face „Passepartouze” pe simezele Muzeului Național de Artă din Timișoara

Publicul din Timișoara este invitat să îl (re)descopere pe Cristian Sida pe simezele Muzeului Național de Artă din Timișoara (MNArT), cu o colecție de lucrări reunite sub titlul „Passepartouze”.

Ultima șansă de a vizita „Her Art Story” la Sighetu Marmației

Muzeul de Artă Brașov și Centrul Cultural Pastoral „Sf. Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației invită publicul la finisajul expoziției itinerante „Her Art Story”, care va avea loc joi, 23 octombrie 2025, de la ora 13:00, în prezența reprezentanților muzeului. Realizat de Muzeul de Artă Brașov în anul 2024, proiectul „Her Art Story” este dedicat recuperării și valorizării contribuției femeilor la istoria artei românești și pe parcursul lunii octombrie a fost prezentat pentru prima dată publicului din Maramureș.

Întâlniri cu apa prin artă — instalații interactive, mișcare și realitate virtuală, la Brăila

Pe 23 octombrie, între orele 17:30 - 19:30, Casa Umorului Desenat din Brăila devine un spațiu imersiv, traversat de sunete, lumini și emoții. Acolo, apa prinde glas prin artă, în cadrul proiectului ARBORESCENT.AFLUENT. Într-o seară dedicată mișcării, luminii și imaginației, publicul este invitat, alături de specialista în conservarea naturii și abordări participative Alina Ioniță, duo-ul artistic Ethics of joy, artista Oana Kansoun și educatorul muzeal local Elena Albu, să pășească într-un univers în care arta și natura se oglindesc una în cealaltă — un loc unde poți descoperi, simți și interacționa cu instalații artistice inedite și proiecții interactive create special pentru copii și familii. Intrarea este liberă la eveniment. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Marele compozitor şi pianist de jazz Mircea Tiberian a încetat din viaţă la vârsta de 70 de ani

Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România anunță cu mare regret încetarea din viață la vârsta de 70 de ani a pianistului și compozitorului de jazz, Mircea Tiberian, unul dintre artiștii cu cea mai complexă și spectaculoasă evoluție din muzica de jazz românească a ultimelor decenii. Activitatea sa muzicală s-a concretizat în susținerea a mii de concerte și realizarea a peste douăzeci de albume care se remarcă printr-un limbaj armonic complex, linii melodice inspirate atât în compoziție cât și în improvizații, o paletă sonoră și stilistică ce merge de la gospel și rock&roll la explorări sonore și muzică clasică contemporană, cu o înclinație spre soluții neașteptate, originale. Dintre acestea, memorabil este cel apărut în 2020 la casa de discuri Fiver House Records sub titlul Looking forward to the past. 

Modulul „Focus: Radu Afrim” în Festivalul Național de Teatru (FNT35)

Programul ediției 2025 a Festivalului Național de Teatru, desfășurat la București în perioada 17-26 octombrie, include, pe lângă multe spectacole și evenimente așteptate de public, un modul dedicat artistului asociat FNT35 – „Focus: RADU AFRIM”.   

Coregraful britanic Steve Batts aduce la Iasi spectacolul „How To Watch Dancing (Looking Away From The Naked Emperor)” 

Pe 19 octombrie 2025, de la ora 18:00, la Sala Studio a Universitatii Nationale de Arte „George Enescu” din Iasi, publicul este invitat la spectacolul „How To Watch Dancing (Looking Away From The Naked Emperor)”, creat si interpretat de Steve Batts, coregraf, dansator si director artistic al companiei Echo Echo Dance Theatre Company din Derry-Londonderry, Irlanda de Nord. Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile, pe baza de rezervare prin formularul online: https://forms.gle/pR2K5pDeAXVbRAkf9.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508