AcasăPostcard

Postcard

Prima și ultima fotografie ale lui Mihai Eminescu, expuse de Ziua Culturii, la Palatul Cesianu-Racoviță

Prima și ultima fotografie ale lui Mihai Eminescu vor fi expuse, pentru prima dată împreună, la Palatul Cesianu-Racoviță, de Ziua Națională a Culturii. Fotografiile originale, considerate fragmente de istorie, de valoare muzeală, vor fi expuse doar o zi – duminică, 15 ianuarie2023, în intervalul orar 10:00-20:00, marcând, astfel, împlinirea a 173 de ani de la nașterea poetului național. Mihai Eminescu, reprezentant universal al culturii românești, a fost surprins, de-a lungul vieții, în doar 4 fotografii cunoscute și certificate. Prima dintre ele a fost realizată în tinerețea artistului, la vârsta de 19 ani, la Praga, în 1869, în atelierul fotografului Jan Tomas, în drumul său spre Viena, la studii. Este cea mai cunoscută fotografie cu marele poet, recunoscută chiar și de către copii. După această fotografie au fost produse în țară alte două variante de către fotografii din Iaşi Bernhard Brand şi Nestor Heck. Imaginea tânărului Mihai Eminescu a fost asociată în repetate rânduri cu operele sale, fiind ilustrată în manualele școlare, afișe de epocă sau cărți poștale de epocă.

”EMINESCU”, de Ziua Culturii Naționale, pe scena Teatrului Național din Timișoara

Cu ocazia ZILEI CULTURII NAȚIONALE, Teatrul Național din Timișoara programează spectacolul EMINESCU, scenariu de Mihaela Lichiardopol pe texte din poezia, proza și publicistica lui...

Idei în Agora | Situațiunea. Bilanțul unei generații istorice: 1989-2022 | Alina Mungiu-Pippidi în dialog cu Sorin Antohi 

Muzeul Municipiului București invită publicul la Idei în Agora, marți, 17 ianuarie 2023, de la ora 18.00, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151). Alina...

„Life & Love”, o premieră cu Vlad Ivanov și Lucian Maxim de Ziua Culturii Naționale în Statele Unite

Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită în America de Nord miercuri, 18 ianuarie 2023, la New York, printr-un eveniment organizat de Institutul Cultural Român din New York împreună cu Ambasada României în Statele Unite ale Americii, care va avea ca protagoniști pe celebrul actor român Vlad Ivanov și pe compozitorul și percuționistul Lucian Maxim. „Life & Love”, un melanj inedit de poezie eminesciană și muzică, va fi prezentat în premieră, fiind creat special pentru spațiul nord-american. Spectacolul va avea durata de o oră, interpretarea lirică a actorului Vlad Ivanov, figură familială publicului cinematografic internațional, urmând a fi completată prin intervențiile de percuție susținute de Lucian Maxim, considerat unul dintre cei mai mari percuționiști români. Pe parcursul său, cei doi artiști se vor afla într-un dialog hibrid și vor interacționa direct cu publicul participant eveniment.

”Aplauze pentru poet… pe scenă de Ziua Culturii Naționale”

Rodica Mandache şi tânărul actor Eduard Păuna recită din şi despre Eminescu, în ambianţa muzicală creată la pian și țambal de Cătălin Răducanu, pe 21 ianuarie, ora 17, în Sala George Enescu a Universităţii Naționale de Muzică din București. Versuri ale altor poeţi români clasici completează video online spectacolul în rostirea unor actori reper ai scenei româneşti, sub genericul ”Aplauze pentru poet... pe scenă de Ziua Culturii Naționale”. Spectacolul prezentat cu public pe 21 ianuarie la Bucureşti, va putea fi văzut online începând cu 28 ianuarie 2023 pe YouTube si Facebook, prin platforma aplauzepentrupoet.thecultureclub.ro. Agențiadecarte.ro este partener media al evenimentului.

Familii de artiști: Silvia RADU și Vasile GORDUZ. ”CREDINȚA, frumusețea văzută și cea nevăzută”

Galeria Romană deschide o altă expoziție din ciclul ”Familii de artiști”, găzduind în perioada 16 ianuarie – 07 februarie 2023 lucrările artiștilor Silvia RADU și Vasile...

Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” Timișoara   Ordinul ”Meritul Cultural” în grad de Ofițer

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” Timișoara   Ordinul ”Meritul Cultural” în grad...

Gala Premiilor MUSICRIT 2023

Uniunea Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM) organizează în data de 14 ianuarie 2023 (ora 18.00) la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti din strada Doamnei nr 11 - intrarea din Strada Ion Ghica, Etaj III, Sala arh. Ştefan Burcuş, GALA PREMIILOR MUSICRIT – ediţia I, premii prin care UCRRM doreşte să recompenseze Excelenţa – atât în domeniul artistic, cât şi în domeniile jurnalismului şi managementului muzical pe anul 2022.

Omagiu scriitorului Liviu Rebreanu cu ocazia Zilei Culturii Române la Museo Nena din Roma

Ziua Culturii Române va fi marcată de editura Rediviva printr-un omgiu adus scriitorului Liviu Rebreanu, creatorul romanului românesc modern, printr-un eveniment editorial care va avea loc astăzi la Muzeul Nena din Roma, ora 18 30, în cadrul căruia va fi prezentat volumul Amândoi, în traducere italiană Tutti e due, subintitulat Enigma unei crime, în traducerea lui Alessio Colarizi Graziani și Alinei Monica Turlea, volum inclus în colecția Quaderni romeni. Este al treilea volum din opera marelui scriitor Liviu Rebreanu care apare în colecția Caiete românești, după publicarea în 2017 a romanului Adam și Eva (Adamo ed Eva, traducere Davide Arrigoni) și Ciuleandra (La Ciuleandra, 2020, traducere Alessio Colarizi Graziani și Alina Monica Țurlea).

Lansarea albumului „Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic”,în colecția igloopatrimoniu

Igloo media anunță lansarea albumului ”Pitoresc mediteraneean în arhitectura Bucureștiului interbelic”, joi, 19 ianuarie 2023, de la ora 18:30, la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, strada Londra, nr. 39, București. La eveniment vor vorbi arh. Dragoș Popescu, șef de lucrări la Departamentul Sinteza Proiectării de Arhitectură, în cadrul U.A.U.I.M. București, și autor al textelor din album, conf. univ. dr. arh. Mihaela Criticos care semnează Cuvântul-înainte, arh. Bruno Andreșoiu, coordonatorul proiectului, și arh. Anda Zota, coordonator editorial.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508