AcasăPostcard

Postcard

Atelier „Vacanță de scris”

Pe 25-26 aprilie 2015, Nicoaro Books găzduiește prima „Vacanță de scris” – într-unul dintre cele mai frumoase sate din România, lângă Brașov. Satul Măgura e cuibărit între văi molcome, străjuite de masivul Bucegi și Piatra Craiului. Paradisul într-un parc național!

Regizorul Kushida Kazuyoshi montează spectacolul „Fantoma e aici”, la TNRS

Kushida Kazuyoshi, cel mai important regizor al Japoniei, revine la Sibiu după 7 ani de la succesul extraordinar cu spectacolul de Kabuki "O oglindă a Osakăi", un eveniment al ediției 2008 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cu par­ticiparea lui Nakamura Kanzaburo XVIII, unul dintre cei mai faimoși actori de Ka­buki din lume. În 2015, Kushida Kazuyoshi montează pentru prima dată un spectacol la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, pe textul piesei „Fantoma e aici” de Kōbō Abe, cunoscutul scriitor japonez nominalizat de mai multe ori pentru Premiul Nobel. Primele două reprezentații vor avea loc pe 9 și 16 aprilie, ora 19:00.

Dai carte, dai parte – donație de cărți pentru școlari

În perioada 14-20 aprilie 2015, poți merge la cafeneaua culturală SMART CHANGE (Strada Erou Călin Ion nr. 19, sector 2.) pentru a dona cărticele pentru copilași, între orele 16.00 – 21.00. Prin “Cartea noastră cea de toate zilele”, SMART CHANGE își propune să vină în ajutorul elevilor cu vârsta cuprinsă între 8-14 ani, de la Școala Gimnazială Nr.30 “Grigore Ghica Voievod”.

Pianiști pe „Drumul spre celebritate”

Luni, 6 aprilie 2015, în Sala Scoarţelor din Palatul Mogoşoaia a debutat ediția a VI a a Concursului „Drumul spre celebritate”, proiect educațional organizat de Radio România Cultural, Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic. La acestă primă etapă invitată special a fost Verona Maier. Ca spectatori si jurati au participat 90 de elevi ai Scolii gimnaziale nr. 56 “Jose Marti” şi ai Colegiului Naţional Tudor Vianu, care într-o săptămână de şcoală altfel încercă să profite de programul „Să stii mai multe, să fii mai bun!”.

Scriitoarea Angela Furtună, din nou un Premiu important al presei românești nord-americane NARPA

Scriitoarea Angela Furtună a repurtat un nou succes internațional privind activitatea publicistică, critică, jurnalistică, de recuperare a valorilor româneşti şi de imagine a României: după ce în anul 2013 luase Marele Premiu NARPA pentru promovarea Monicăi Lovinescu ("Monica Lovinescu, sau despre darul şi naşterea discernământului în faţa gândirii totalitare"), iată că şi anul 2014 i-a adus recunoaştere printr-un Premiu NARPA oferit de presa românească nord-americană pentru promovarea valorii româneşti, prin studiile dedicate Sfântului Vladimir Ghika ("In Memoriam Monseniorul Vladimir Ghika - 140")

Cronică la cartea „Despre cum nu am ratat o literatură grozavă” de Angela Baciu

"Despre cum nu am ratat o literatură grozavă": prietenia nu trebuie să dispară, în lumea în care dispar reviste, dispar tirajele îndestulătoare, dispar cărți, dispare măsura buneicredințe, dispar epistole, dispar oamenii frumoși. Cartea de față, "Despre cum nu am ratat o literatură grozavă", pe care Editura Junimea a lansat-o la Târgul de Carte, Arte și Muzică, LIBREX 2015, Iași, pe 14 martie, şi la a cărei lansare am participat cu un cuvânt de prezentare, este animată de dorinţa autoarei de a supune atenţiei întâlnirile sale cu mari scriitori romani contemporani, întâlniri așezate sub zodia prieteniei literare. Este o carte scrisă cu har, despre oamenii care fac literatura română prin harul scrisului lor. Este o carte a vieților celor ce par făcuți din cuvinte. O carte de confesiuni și de empatii cu omenescul cel mai pur, ce vine odată cu mărturia despre prețul vieții încredințată autoarei de scriitori care, adesea, prin boema sau depresia lor de supraviețuire, pot părea publicului niște super-oameni. O carte-lume, în care scriitorii români contemporani se mișcă natural, părăsind veșmântul de protecție al costumului de scenă, intrând cumva în papucii și halatul, aromele, gusturile și luminile tainice din cămări și șemineuri ce le încălzesc camera de lucru, ungherele inimii, cămările sufletului. O apariţie cu valoare documentara şi memorialistica notabilă, în care, peste decenii, cercetătorii vor iscodi pentru a da de urma cutărui sau cutărui detaliu surprinzător despre viețile scriitorilor ce au trăit și au scris chiar în vremea coliziunii dintre civilizația Gutenberg și civilizația infomațională și digitală, când capitalul de scrisori, de mărturii scrise pe suport de hârtie a fost radical înlocuit de computer, una din consecințe fiind pierderea iremediabilă a mărturiilor reale despre viața autorilor.

„Orizonturi culturale italo-române”, ediţia lunii aprilie 2015

„Dorindu-le Sărbători Pascale fericite tuturor cititorilor noştri, prezentăm ediţia din aprilie a revistei interculturale bilingve „Orizonturi culturale italo-române / Orizzonti culturali italo-romeni”, înregistrată în Italia cu ISSN 2240-9645 şi accesibilă la adresele www.orizonturiculturale.ro şi www.orizzonticulturali.it.

Turneul ”Armonii pascale”…la final

Prima ediție a Turneului ”Armonii pascale”, organizat de Asociația Pro Valores și Amena Studio, s-a încheiat. După 2000 de kilometri parcurși prin țară, după șase spectacole de neuitat, după întâlniri cu oameni extraordinari, după depășirea momentelor dificile, după aproximativ cinci luni de pregătire, se sedimentează în sufletele protagoniștilor sentimentul bucuriei împlinite, îmbinat cu senzația că totul a fost prea scurt.

Proiectul “Create Your Bucharest” din cadrul Vienna Biennale şi-a ales câştigătorii

Juriul Vienna Biennale 2015, format din Christoph Thun-Hohenstein (director MAK Viena), Barbara Baum (consilier cultural în cadrul OMV), Andreiana Mihail (consultant artistic, Bucureşti), Alice Rawsthorn (critic de artă, International New York Times, Londra) şi Bärbel Vischer (curator, MAK Viena), a desemnat câştigătorii concursului de idei Create Your Bucharest. După analizarea celor 225 de proiecte înscrise în concurs, juriul a acordat premiul I proiectului „How I Miss Bucharest or The Journey of a Dog’s Life“ realizat de Ovidiu Anton şi Alexandru Bălăşescu.

Un nou trend: Tinerii bucureșteni înlocuiesc cafeneaua cu muzeul

Tinerii din București au devenit din ce în ce mai atrași de spațiul muzeal. O arată statistica trimestrială realizată de Muzeul Municipiului București, privind prezența publicului la evenimentele organizate în incinta instituției. Astfel, dacă în luna ianuarie 2015, 10% din publicul prezent la evenimentele organizate în incinta Muzeului Municipiului București-Palatul Suțu se încadra în categoria de vârstă 18-25 de ani, în luna februarie 2015 mai mult de 26% dintre persoanele care au participat la evenimentele muzeului au vârste cuprinse între 18-25 de ani. Trendul este unul ascendent, dacă privim la statistica din luna martie 2015, când 27% dintre participanții la evenimentele organizate de muzeu au fost reprezentanți ai categoriei sus-menționate.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508