AcasăEveniment

Eveniment

Caravana filmului românesc se va afla în Parcul Monument din Brăila, în perioada 12 – 14 august 

 „Caravana filmului românesc” revine la Brăila, în Parcul Monument, în perioada 12 – 14 august 2024. Şi nu vine oricum, ci cu alese Capodopere ale cinematografiei naționale, ca să participe cu proiecții de film românesc la marea sărbătoare a Zilelor Municipiului Brăila care, anul acesta, se desfășoară în perioada 6 – 18 august. Ca în fiecare an, Primăria Municipiului Brăila a pregătit un program amplu, pentru toate gusturile și pentru toate vârstele: concerte și recitaluri (Subcarpați, Nicu Alifantis și alți artiști îndrăgiți), spectacole de teatru pentru copii și ateliere în cadrul Festivalul de Teatru pentru copii „Cărăbuș”, Festivalul Internațional de Folclor „Lină Chiralină” și Festivalul Internațional al Muzicilor Militare, proiecții de film în aer liber, tradiționalul Târg al Anticarilor și Buchiniștilor din întreaga țară și Târgul Meșterilor Populari, Ziua Marinei și Retragere cu torțe, mașini de epocă, spectacol de lasere și artificii.

Cinci artiste contemporane își reimaginează mediul urban brașovean prin prisma artei

Muzeul de Artă Brașov și Depoul de Artă Urbană vă invită la cel de-al treilea eveniment al anului 2024 din cadrul proiectului „Re:Imagine Brașov – Oraș al artelor”. Vineri, 9 august 2024, între orele 17.00 – 20.00, la sediul muzeului din Bulevardul Eroilor nr. 21, cinci artiste contemporane vor avea muzeul drept atelier și vor realiza noi creații de artă. Participarea va fi deschisă publicului larg.

Marele pianist Simon Trpčeski, recital de excepție la Ateneul Român, în cadrul Concursului Internațional George Enescu

Simon Trpčeski, unul dintre cei mai valoroși pianiști ai lumii, va susține sâmbătă, 21 septembrie 2024, ora 19:00, un recital de excepție la Ateneul Român. Evenimentul se înscrie în seria de evenimente de mare ținută artistică pe care organizatorii Concursului Internațional George Enescu le-au programat pentru a XIX-a ediție a competiției. 

Volumul I „Artiști și istorici de artă în detenția politică a regimurilor totalitare” primește premiul „Cicerone Ionițoiu” al Fundației Culturale Memoria

Primul volum din seria „Artiști și istorici de artă în detenția politică a regimurilor totalitare”, publicat la editura PostModernism Museum în 2023, a primit premiul „Cicerone Ionițoiu” pentru cel mai bun volum de studii în cadrul Concursului de publicații privind comunismul, ediția a IV-a, organizat de Fundația Culturală Memoria. Cercetarea studiilor de caz a pornit de la identificarea, în cadrul unei cercetări preliminare, a peste 170 de artiști și peste zece istorici de artă din România, care au cunoscut diverse forme ale detenției în diferite regimuri totalitare din România.

Concert de jazz cu David Balogh pe 8 august la Sala Patria

n data de 8 august 2024, de la ora 19:00, Sala Patria va găzdui un concert de jazz extraordinar intitulat "A Summer Evening with David Balogh & Trio" ("O seară de vară cu David Balogh și Trio)" . Acest eveniment promite o seară plină de ritmuri captivante și improvizații, avându-l ca protagonist pe talentatul David Balogh. Biletele pentru acest eveniment se găsesc la casieria Filarmonicii Brașov sau pot fi achiziționate online, la adresa bilet.ro.

S-a încheiat festivalul plin de culoare Ariel Vâlcea Fest Junior: sute de copii s-au bucurat de 5 zile de evenimente dedicate lor, cu acces...

Prima ediție a festivalului Ariel Vâlcea Fest Junior din Râmnicu Vâlcea s-a încheiat cu succes, aducând bucurie și entuziasm pentru sute de copii și familiile lor. Timp de cinci zile, participanții au avut acces gratuit la peste 25 de evenimente artistice, menite să aducă magia teatrului în viața copiilor, promovând educația culturală, creativitatea și accesul egal la artă și cultură. Astfel, locuitorii din Râmnicu Vâlcea, dar și turiștii din zonă s-au bucurat de reprezentațiile spectaculoase a peste 80 de artiști veniți din mai multe orașe din România.

SĂ CUNOȘTI LUMEA. Expoziția inspirată de Brâncuși, dedicată frumuseții persoanelor cu dizabilități

Vanner Collective anunță proiectul artistic multidisciplinar Să cunoști lumea, reunind sub umbrela empatiei și inclusivității o serie de activități menite să apropie persoanele cu dizabilități de propria lor expresivitate, de la ateliere creative și de dezvoltare personală, la terapie prin artă, educație vizuală și psiho-relațională, culminând cu sesiuni de fotografie menite să surprindă frumusețea și capacitatea de a inspira a participanților. Fotografiile rezultate vor fi expuse apoi în cadrul unei mari instalații artistice participative și sculpturale, inspirată de Masa Tăcerii. Echipa își propune de asemenea realizarea unui film making of, cât și a unei serii de discuții deschise cu actori importanți din sfera artelor vizuale și a eforturilor de integrare socială și culturală a persoanelor cu dizabilități.

O nouă expoziție personală semnată de artista Teodora Pica va avea loc în luna august la Galeria INSPIRATIO din Brașov

Galeria INSPIRATIO vă invită joi, 1 august 2024, începând cu ora 18.00, la vernisajul expoziției personale „Procesiune totemică” a artistei Teodora PICA. În deschidere, alături de artistă, va lua cuvântul Alexandra Ilnițchi-Ardelean, curatoarea expoziției.

Ediția de vară a Turneului Național ”Un artist, un pian și un țambal – clasic, jazz, folclor” 

Pianistul Cătălin Răducanu se pregătește intens în această vară pentru cea de-a doua ediție a Turneului Național Un artist, un pian și un țambal - classic, jazz, folclor, care va avea loc în lunile septembrie și octombrie 2024 în mai multe orașe mari și localități rurale din România. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Artistul Aurelian-Razvan Dinu, inspirat de Brancusi, expune la Paris cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice

Cu ocazia deschiderii Jocurilor Olimpice de la Paris. artistul Aurelian-Razvan Dinu expune, incepand cu saptamana aceasta, o lucrare inspirată de Constantin Brâncuși la galeria Fabrique Contemporaine din capitala Franței. Expoziția, intitulată „LA VITESSE”, are loc în perioada 22 iulie - 22 august 2024, însă vernisajul va fi joi, 25 iulie 2024, între orele 19.00 și 21.00 la adresa: 30 Rue Vergniaud, 75013 Paris.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508