AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

“Ana. Portretul Reginei” de ASR Principele Radu

Miercuri, 6 martie 2013, ora 14.00, în cadrul Târgului Internaţional de Carte LIBREX, în incinta Sălii Polivalente din Iaşi, va avea loc lansarea volumului bilingv româno-englez “Ana. Portretul Reginei/ Portrait of the Queen”, semnat de ASR Principele Radu al României, Curtea Veche Publishing. Lansarea va avea loc în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu.

“Ajută-ţi copilul să revină pe calea cea bună” de Kenneth H. Talan

La Editura Trei, în colecţia “Psihologie practică”, a apărut volumul “Ajută-ţi copilul să revină pe calea cea bună” de Kenneth H. Talan, traducere de Ioana Maria Pricop.

“Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal” de Sega

Miercuri, 6 martie 2013, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr.45, Bucureşti), scriitorul Sega va citi în avanpremieră câteva pagini din noul său volum, “Namaste. Un roman de aventuri spirituale în Nepal”, continuarea bestsellerului “Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India”, Editura Humanitas.

”Anotimp suspendat” de Eliza Macadan

De curând, la editura Eikon, a apărut volumul de poeme ”Anotimp suspendat”, semnat de Eliza Macadan. Coperta este realizată de graficianul Daniel Divrician. Împreună cu acesta, autoarea a mai dat naștere și unui album cu același nume, album care conține desene și grafică digitală, precum și câteva poeme.

„Ali şi Nino” de Kurban Said

Marţi, 5 martie 2013, ora 19.00, la Hotel Crowne Plaza, sala Crown Ballroom (Bucureşti), va avea loc prezentarea romanului "Ali şi Nino", de Kurban Said, colecţia "Iubiri de altădată", Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL. Invitaţi: E.S. Domnul Dr. Eldar Hasanov, ambasadorul Republicii Azerbaidjan în România, Viorel Zaicu (director editorial, Grupul editorial ALL) şi Antoaneta Olteanu. Eveniment organizat de Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL, şi Ambasada Republicii Azerbaidjan în România.

„Personalităţi feminine greceşti în ţările române în secolele 18 şi 19”

Marţi, 05 martie 2013, ora 18.00, la sediul Uniunii Elene în Bucureşti (str. Vasile Alecsandri nr. 8), va avea loc prelegerea cu tema „Personalităţi feminine greceşti în ţările române în secolele 18 şi 19”. Eveniment organizat de Biroul de Presă şi Comunicare al Ambasadei Republicii Elene la Bucureşti şi Uniunea Elenă din România. Prelegerea va fi susţinută de doamna Elena Lazăr, traducătoare şi director al Editurii OMONIA, în limba greacă şi în limba română. Antevorbitor va fi doamna dr. Georgeta Filitti, cunoscut istoric şi cercetător.

„Salonul de literatură Zero+”, ediţia a XIV-a

Vineri, 8 martie 2013, ora 18.00, la Muzeul „Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul” (Iaşi), în cadrul „Salonului de literatură Zero+”, vor citi poezie Anton LASCU și Paul GORBAN. Invitatul ediţiei a XIV-a este poetul, prozatorul şi editorul Cosmin PERȚA. În cadrul serii literare vor fi prezentate cărțile “Poveste fără sfârșit” de Anton LASCU, 2012; „Caii din Perugia” de Paul GORBAN, 2012; „Teofil și Câinele de lemn” de Cosmin Perța, 2012. Coordonatori: Mirel CANĂ, Liviu ANTONESEI, Şerban AXINTE.

„Dona Juana” de Lorena Lupu, lansat în Clubul Delirio

Vineri, 8 martie 2013, la Timişoara, şi sâmbătă, 9 martie, la Cluj, ora 22:00, vor avea loc două evenimente prilejuite de lansarea romanului erotic „Dona Juana” de Lorena Lupu, Editura Herg Benet. Pe lângă lansare, vor avea loc momente de demonstraţie practică a artei travestiului, cu trupa de drag queens Veveriţele Vesele.

“Amantul colivăresei” de Radu Aldulescu, în Franţa

În curând, ediţia franceză a romanului “Amantul colivăresei “(ediţia I, Editura Nemira, 1996; ediţia a II-a, Editura Cartea Românească, 2006) de Radu Aldulescu, “L’ Amant de la Veuve”, va intra în librăriile din Franţa. Volumul a apărut de curând la Editura Syrtes, traducere semnată de Dominique Ilea. Radu Aldulescu se numără printre scriitorii invitaţi la ediţia din acest an a Târgului de Carte de la Paris (22-25 martie).

„Nadja” de André Breton, în dezbatere la Iaşi

Miercuri, 6 martie 2013, Editura Polirom organizează la Iaşi două evenimente dedicate traducerii în premieră în limba română a romanului “Nadja” de André Breton (traducere de Bogdan Ghiu), una dintre cele mai importante şi mai reprezentative cărţi pentru curentul suprarealist.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508