AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

”Criză la Moscova”, de Simone de Beauvoir

De curând, la editura Pandora M a apărut volumul ”Criză la Moscova”, de Simone de Beauvoir, traducerea din limba franceză fiind semnată de Viorel Vișan. Cartea a fost editată în cadrul colecției Literary Fiction. "Trebuie să te iubeşti puţin pe tine însăţi ca să ţi placă în braţele cuiva." (Simone de Beauvoir) Romanul este inspirat din vizitele pe care Simone de Beauvoir le-a făcut, împreună cu Jean Paul Sartre, în Uniunea Sovietică între 1962 şi 1966. "În Criză la Moscova, ideile filosofice ale lui Simone de Beauvoir capătă formă literară, devenind accesibile publicului larg." - Publishers Weekly

”Cartea soaptelor”, de Varujan Vosganian, prezentată la Vatican

Luni, 28 aprilie 2014, de la ora 18.00, Ambasada Armeniei pe lângă Sfîntul Scaun va organiza la Vatican o prezentare a romanului ”Cartea şoaptelor”, de Varujan Vosganian. Unul dintre cele mai apreciate şi mai premiate volume din anul editorial 2009, ”Cartea şoaptelor” (Polirom, 2009, 2012) a fost declarat recent bestsellerul anului 2013 în Armenia.

”A Reader. Texte paralele”, de Tracy Chevalier

Ediția online a volumului ”A Reader”, de Tracy Chevalier, editat de Lidia Vianu, va fi lansată miercuri, 30 aprilie 2014. Selecția textelor este semnată de Brândușa Răileanu. Cartea a apărut la Contemporary Literature Press.

Norman Manea, în turneu în România

În perioada 30 aprilie-18 mai 2014, Norman Manea se va afla în România pentru mai multe întâlniri cu cititorii, cu prilejul lansării volumului ”Plicuri şi portrete”, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, apărut de curând la Editura Polirom.

”Teorema vie”, o carte-jurnal semnată de matematicianul Cédric Villani

Luni, 28 aprilie 2014, de la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta 38 București), va avea loc lansarea volumului ”Teorema vie”. Matematicianul francez Cédric Villani e pe punctul de a face o descoperire care îi va aduce medalia Fields, cea mai mare recunoaştere în domeniu, echivalentul premiului Nobel. ”Teorema vie”, cartea jurnal apărută în colecţia de ştiinţă a editurii Humanitas, este o cronică a anului care a precedat această descoperire. Vorbesc despre carte traducătorul şi prefaţatorul cărţii, Liviu Ornea, prof. dr. la Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti şi cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române; Radu Gologan, prof. dr. laUniversitatea Politehnică Bucureşti, cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România; dr. Dan Timotin, cercetător principal la Institutul de Matematică al Academiei Române şi Vlad Zografi, coordonatorul colecţiei Cartea de Ştiinţă a editurii Humanitas.

”Din viaţa unei familii evreieşti”, de Edith Stein, lansat la București

Luni, 28 aprilie 2014, de la ora 18.30, la librăria Cărtureşti (Str. Arthur Verona, nr. 13-15, Bucureşti), Editura Carmelitană organizează lansarea unui volum semnat...

Scriitorul Ciprian Măceșaru, prezent la ”Schimb de Cărți” București

Duminică, 27 aprilie 2014, de la ora 15.00, în ceainăria La Un Ceai (Str. Luigi Cazzavillan nr. 25 București), Ciprian Măceșaru va participa la ediția din aprilie a întâlnirilor ”Schimb de Cărți” organizate de bookblog.ro. Scriitorul va citi câteva texte, printre care și fragmente din cea mai recentă carte a sa, romanul „Portbagaj”, proaspăt apărut la Editura Trei. Momentul de lectură va fi urmat de o serie de întrebări din partea cititorilor prezenți, iar cei mai activi și curioși dintre ei vor fi recompensați cu o carte cu autograf. Intrarea la eveniment este liberă. Schimbul de cărți nu este obligatoriu (puteți participa fără să aduceți o carte la schimb) și nici permanent (vă puteți retrage cărțile din circuitul Schimb de Cărți atunci când doriți).

Octavian Mihalcea – la poarta lumilor

De curând, la editura clujeană Eikon, a apărut volumul bilingv de versuri ”Bestii şi basme/Brutes et contes bleus”, de Octavian Mihalcea. Traducerea este realizată...

Angela Furtună lansează ”Post-hipnotice” la București

Prima lansare a cărții va avea loc la București, în Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române (Bd. Dacia 12), marți, 6 mai 2014, de la ora 16.00.ȘInvitati: Tudorel Urian, Felix Nicolau, Pavel Șusară și Devis Grebu.

“Fiord”, de Flavia Teoc

De curând, la editura Limes a apărut volumul de poezie “Fiord”, de Flavia Teoc. “Poezia din cartea Flaviei Teoc este o foarte complexă formă de cartografie a vizibilului după imaginea fiordului, ca întâlnire dintre suprafaţa fluidă şi malurile foarte abrupte. Cartea aceasta abordează poezia dintr-o atitudine pe care, metaforic aş numi-o, de acest tip, pentru că felul în care priveşte lumea ţine de această relaţie dintre ochi şi un anumit relief ce se constituie. Lectura noastră are nevoie de o percepţie prin mai multe simţuri, în special prin cel vizual, dar şi sub imaginea aceasta foarte prezentă a constituirii unui relief prin mişcarea între cuvinte, aşa cum spunea şi filosoful Heidegger, a te plimba prin limbă. Din acest punct de vedere, Flavia Teoc ne invită la o plimbare printr-o cartografie foarte complexă, dar în acelaşi timp şi printr-o dimensiune poetică care cred că de acum înainte îi va purta semnătura“ (Horea Poenar)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508