AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Editura Vremea lansează “Corneliu Coposu- File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983 ”

Marţi, 21 octombrie 2014, ora 18.00, la Hanul Manuc (Str. Franceză, nr. 62-64, Bucureşti) va avea loc lansarea cărţii “Corneliu Coposu- File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983 ”, ediţie îngrijită şi prefaţă de Doina Alexandru. Cartea a apărut la Editura Vremea, în colecţia Fapte, Idei, Documente. Invitaţi: Flavia Balescu-Coposu, Emil Hurezeanu, Ioan Stanomir, Tudor Călin Zarojanu, Doina Alexandru, Silvia Colfescu. Evenimentul are loc în cadrul centenarului Corneliu Coposu. Majoritatea însemnărilor lui Corneliu Coposu din acest jurnal ascuns de securitate timp de peste patru decenii gravitează în jurul unui singur astru: Iuliu Maniu. Consemnează mişcările diurne ale Prezidentelui, întâlnirile sale cu toate personalităţile politice importante, cu diplomaţii străini acreditaţi în România, strategia sa de a scoate ţara din alianţa cu Germania lui Hitler şi a o trece de partea aliaţilor, acţiunile secrete riscante întreprinse în acest scop, actul de la 23 August şi, în final, încercările disperate ale bătrânului luptător de a-i convinge pe diplomaţii englezi şi americani şi pe guvernele lor să nu abandoneze România în ghearele comunismului sovietic. Autorul jurnalului a ţinut să lase mărturia personală a evenimentelor politice majore petrecute în România între 1936 şi 1947, anul arestării sale, având convingerea că perioada de timp peste care se întind însemnările a avut o semnificaţie deosebită, deoarece în acel timp s-a produs pulverizarea partidelor şi întronarea dictaturilor în România şi s-a aplicat politica de crâncenă comprimare a funcţiunilor vitale ale statului.

Editura Linghea a lansat “Dicționarul tău isteț”, pentru limbile italiană, spaniolă și rusă

Editura Linghea marchează începerea noului an școlar cu lansarea pe piața românească a trei titluri noi din gama “Dicționarul tău isteț”, pentru limbile italiană, spaniolă și rusă. Colecția dicționarelor școlare a debutat în 2011 cu prima ediție a dicționarului pentru limba engleză. De atunci, editura Linghea a mai adus pe băncile din toată țara și suporturi de lecție pentru germană și franceză.

“Gazele de şist şi fracturarea hidraulică. Între mit şi realitate” de Constantin Crânganu

La Editura Integral a apărut cartea “Gazele de şist şi fracturarea hidraulică. Între mit şi realitate” de prof. Constantin Crânganu. Cartea este o premieră absolută pentru spațiul cultural-științific românesc. In primul rând, este prima carte dedicată acestui subiect. Este scrisă cu informația și rigoarea cercetătorului științific, talentul unui scriitor și spiritul polemic al unui ziarist. Publicarea articolelor pe o platformă de dezbateri online a permis elaborarea unui produs editorial fără echivalent pe piața românească. Interacțiunea autorului cu cititorii-comentatori, în chiar momentul nașterii cărții, a dus la definirea unui format hibrid online/offline, care pune în valoare conținutul științific printr-o abordare jurnalistică cross-media. Adresată deopotrivă specialiștilor și publicului larg, această carte va stârni pasiuni și va alimenta cu argumente polemici și dezbateri pe unul dintre subiectele care au polarizat atenția comunității științifice, a presei și, mai ales, a societății civile.

Florian Bichir lansează „Corsarii uitaţi ai adâncurilor: Delfinul, Rechinul şi Marsuinul”

Vineri, 17 octombrie 2014, ora 17.00, la Cercul Militar Naţional, Galeria Artelor (Bd. Regina Elisabeta nr. 24, sector 5, Bucureşti), istoricul şi scriitorul Florian Bichir îşi va lansa volumul „Corsarii uitaţi ai adâncurilor: Delfinul, Rechinul şi Marsuinul”. Cartea este un proiect editorial finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi este publicată de Editura Militară. Volumul este o fascinantă incursiune în istoria submarinelor româneşti din cel de-al doilea război mondial, subiect tabu până în 1989. „Acest volum este singurul până în prezent care reuneşte poveştile submarinelor româneşti. O altă noutate o reprezintă faptul că, pentru prima oară în istoriografia românească, am cercetat şi am publicat în acest volum dosarul de Securitate al legendarului Constantin (Bibi) Costăchescu” spune Florian Bichir, membru al Colegiului CNSAS.

“Odinioară în Bucureşti” de Nicolae Vătămanu

Cea mai nouă apariţie în colecţia Planeta Bucureşti a editurii Vremea este al doilea volum din seria de autor Nicolae Vătămanu: “Odinioară în Bucureşti”. Un mare iubitor al Bucureştilor. Un cercetător atent care s-a aplecat cu dragoste asupra documentelor şi care ne povesteşte cu farmec despre oraşul pe cate îl iubim cu toţii. Nicolae Vătămanu s-a născut la 29 noiembrie 1897. A murit în Bucureşti, într-un bloc prăbuşit la cutremurul din 1977. A fost un doctor cunoscut. A scris numeroase şi valoroase cărţi despre istoria universală a medicinii. Este unul dintre întemeietorii Catedrei de Istoria Medicinii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. A făcut mii de fotografii în Bucureştii pe care i-a iubit atât de mult. A scris cărţi despre întâmplările dramatice, vesele, importante sau mărunte şi despre locuitorii oraşului, lucruri care altfel ar fi uitate şi care merită să fie cunoscute. Fotografiile s-au pierdut la cutremur. Au rămas volumele cu povestiri despre lumea, locurile şi obiceiurile de altădată din Bucureşti.

“Playlist pentru Nick şi Norah” de David Levithan, Rachel Cohn

La Editura Trei, în colecţia Young Fiction Connection, a apărut cartea “Playlist pentru Nick şi Norah” de David Levithan, Rachel Cohn. Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară. Ce zici de o noapte cu Nick şi Norah la New York? Pe locuri, fiţi gata, start: Norah şi Nick sunt pregătiţi să-şi asume riscurile unui salt în necunoscut. O poveste lungă cât o noapte newyorkeză despre un băiat şi o fată care ajung, prin forţa destinului şi a muzicii, parteneri într-o sumedenie de aventuri amuzante. Cei doi se descoperă unul pe altul după ce Nick o roagă pe Norah, la finalul unui concert dintr-un club, să fie prietena lui... pentru doar cinci minute. O întâlnire între două lumi aparent diferite, cu excepţia pasiunii pentru muzică: Norah e fiica rebelă a unui mare producător muzical, Nick e basist şi compozitor într-o trupă underground de queercore. Întâmplarea face ca amândoi să aibă inima frântă după eşecuri în dragoste. Un volum proaspăt, inteligent, amuzant şi, în ciuda limbajului licenţios pe alocuri, deloc lipsit de duioşie. O carte pentru tinerii şi neliniştiţii de toate vârstele. Playlist pentru Nick şi Norah a stat la baza comediei romantice omonime, avându-i pe Michael Cera şi Kat Dennings în rolurile principale (2008).

Raul Bribete lansează ”Să nivelezi un munte cu tăvălugul”

Sâmbătă, 18 octombrie 2014, ora 17.00, la Ceainăria Rendez-Vous (Str. Edgar Quinet nr. 8-10, Bucureşti) va avea loc prezentarea celui de-al cincilea volum de versuri al poetului Raul Bribete, ”Să nivelezi un munte cu tăvălugul”. Volumul a apărut la Editura Brumar. Prezintă scriitorul Ionel Bota, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Invitaţi: poeta Georgeta Resteman şi chitaristul Traian Chiricuta. Moderator: Odette Sofronescu. Evenimentul face parte din Ciclul de evenimente literar-artistice "Serile Karlei". Raul BRIBETE este poet, eseist și exeget literar, născut la 3 ianuarie, 1987 la Oraviţa. A debutat editorial în anul 2008, cu două volume de versuri, la prestigioasa editură timişoreană Marineasa. A studiat Filosofia și are un masterat în Fenomenologie și Hermeneutică, ambele la Universitatea de Vest din Timișoara. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Elena Dulgheru lansează ”Pentru trecerea zării și alte poeme”

Miercuri, 22 octombrie 2014, la ora 18, la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19) va avea loc lansarea cărții ”Pentru trecerea zării și alte poeme” de Elena Dulgheru, însoțită de un recital de poezie inedită. Invitați: Costion Nicolescu (scriitor, teolog), Florin Caragiu (scriitor, teolog). Intermezzo muzical: Cezara Comșa, flaut solo. Vor fi interpretate piese de Claude Debussy, Sigismund Toduță și Edgard Varese, precum și improvizații.

A cincea ediţie a concursului literar pentru amatori „Incubatorul de condeie”

În perioada 13 octombrie - 13 decembrie 2014, se va desfăşura o nouă ediţie a concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” IDC, organizat de AdLittera. Concursul se va desfăşura în mediul online, fiind o competiţie anuală adresată amatorilor de creaţie literară. Înscrierile au loc în intervalul 13 octombrie – 23 noiembrie 2014 pe site, conform Regulamentului. Jurizarea va avea loc pînă în data de 30 noiembrie 2014. Vor fi premiate în data de 13 decembrie 2014, cele mai creative, originale şi inovative texte.

Gala Premiilor Contemporanul – 2014

Joi, 16 octombrie 2014, ora 15.00, la sediul Fundației Dignitas din București (str. Anton Pann nr. 21, sector 3), Academia Română, Ministerul Culturii, Fundația Dignitas și revista Contemporanul organizează Gala Premiilor Contemporanul · 2014. Amfitrioni Galei sunt Aura Christi și Nicolae Breban Evenimentul beneficiază de sprijinul Ministerului Culturii. Parteneri: Fundația Dignitas, Asociația Revistelor, Publicațiilor și Editurilor (ARPE) și Marshal Turism. Parteneri media: Radio România și AgențiadeCarte.ro. La acest eveniment vor participa vechi prieteni, colaboratori și lectori fideli ai revistei Contemporanul, importante personalități ale vieții culturale, sociale și politice românești.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508