AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor premiat de Academia Franceză și deținător al Premiului Goncourt pentru nuvelă, vine la București

Marți, 8 decembrie 2015, ora 19.00, la Institutul Cervantes (bd. Regina Elisabeta nr. 38), va fi lansat romanul ”Femeia în fața oglinzii” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Humanitas Fiction la Gaudeamus 2015. La eveniment vor participa, alături de autor, Luca Niculescu și Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Iván Repila în România, dublu eveniment Lectură & Dialog

Joi, 3 decembrie 2015, ora 12.00, la Universitatea din Bucureşti, Amfiteatrul Titu Maiorescu, str. Edgar Quinet, nr. 5-7, Editura Univers şi Institutul Cervantes, în parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi Străine vă invită la: LECTURĂ & DIALOG- lansarea romanului "Băiatul care a furat calul lui Attila" de IVÁN REPILA- cu MIHAI IACOB şi ADOLFO RODRIGUEZ POSADA.

Jeff Kinney lansează volumul 10 din seria „Jurnalul unui puşti”, la București

Duminică, 6 decembrie 2015, ora 10:00, la Biblioteca Naţională a României, în Atrium (holul central al bibliotecii), va avea loc o întâlnire cu autorul îndrăgitei serii „Jurnalul unui puşti”. Jeff Kinney vine la București, între 5-7 decembrie 2015, împreună cu echipa de la Abrams Books. Evenimentul face parte din OLD SCHOOL GLOBAL TOUR FAN FERVOR, turneu mondial de promovare al volumului 10 al seriei, intitulat ”Ca pe vremuri”, publicat în luna noiembrie de editura ARTUR, în traducerea Andrei Matzal. Turneul este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de promovare și include 15 orașe de pe 5 continente.

Lansare de carte: ”Revoluția EMDR. Schimbă-ți viața amintire cu amintire”, de Tal Croitoru

Duminică, 6 decembrie 2015, orele 12.00, la Journey Pub, în sala Up Above (Piața Romană, str. George Enescu nr. 25), va avea loc lansarea cărții ”Revoluția EMDR. Schimbă-ți viața amintire cu amintire”, de Tal Croitoru. Lansarea beneficiază de o prezentare interactivă la care vor fi prezenți notabili specialiști în terapia traumei și în metoda EMDR. Invitați: Maria Magdalena MACARENCO – psihoterapeut EMDR, psiholog clinician; conf. dr. Diana Lucia VASILE – fondatoarea ISTT, psihoterapeut; Florentina MANDOC – psiholog clinician, terapeut EMDR în formare; Andrei DUMITRESCU – psihoterapeut.

Turneu de lecturi publice: ”Războiul Mondial al Fumătorilor”, Marin Mălaicu-Hondrari

În perioada 25 noiembrie-15 decembrie 2015, Marin Mălaicu-Hondrari va susține un turneu de promovare dedicat celui mai recent roman al său, ”Războiul Mondial al Fumătorilor”, apărut de curînd în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom, și în ediție digitală. Autorul va citi fragmente din noul său roman la Brașov, Sibiu, Cluj, București, Iași și Galați. Lecturile vor fi urmate de un dialog cu cititorii. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul complet al lecturilor.

Contemporary Literature Press anunță apariția volumului ”Ce plăcere să înveți adevărata engleză!”

Contemporary Literature Press, sub auspiciile următoarelor foruri: Universitatea din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei, anunță publicarea volumului Max Richter- ”What a Pleasure to Learn Real English!/ Ce plăcere să înveți adevărata engleză! 1946”, în patru volume, cu cheie. Editat de George Sandulescu și Lidia Vianu.

”Memorii din închisoare”, de Shahrnush Parsipur, la Polirom

”Memorii din închisoare”, de Shahrnush Parsipur, a apărut în colecţia „Hexagon”, traducere din limba persană de Cristina Ciovârnache, şi în ediţie digitală.

Şase luni în Coreea de Nord: „Fără tine, noi nu existăm”, de Suki Kim

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.

„Apologia pîrleazului”, de Vintilă Mihăilescu, în dezbatere la Bucureşti

Vineri, 27 noiembrie 2015, de la ora 18.00, Editura Polirom vă invită la Clubul Ţăranului din Bucureşti la o dezbatere publică pe tema celui mai recent volum semnat de renumitul antropolog Vintilă Mihăilescu, Apologia pîrleazului, apărut în colecţia „Plural M”, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Andra Matzal, Bogdan Ghiu, Sorin Antohi, Lazăr Vlăsceanu şi Vladimir Pasti. Moderator: Bogdan Iancu.

”Greta și rețetele ei”, de Simona Epure

În Colecția Galaxia Copiilor a Editurii All a apărut cartea ”Greta și rețetele ei- Rețete în versete”, de Simona Epure. Ilustrații de Georgiana Chițac. Cartea face parte dintr-un proiect pe teme educaționale. Personajul central este Greta, o fetiță simpatică și pricepută care îi va ajuta pe copii cu diverse sfaturi.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508