AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Turneu de lansări: istoricul Adam Burakowski despre ”Dictatura lui Nicolae Ceauşescu”

În perioada 19-23 noiembrie 2016, reputatul istoric polonez Adam Burakowski, specialist consacrat în istoria comunismului din Europa Centrală şi de Est, va susţine, cu sprijinul Institutului Polonez, un turneu de evenimente la Bucureşti, Timişoara şi Ploieşti, cu prilejul apariţiei celei de-a doua ediţii, revăzută şi adăugită, a volumului ”Dictatura lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989). Geniul Carpaţilor”. Volumul tradus de Vasile Moga, cu o prefaţă semnată de Stejărel Olaru, a apărut recent în prestigioasa colecţie „Historia” a Editurii Polirom, şi în format digital.

Andrei Novac lansează volumul de poezie „Regula timidității”

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, de la ora 18.15, la standul Editurii Paralela 45 din cadrul Târgului Internaţional de carte Gaudeamus – 2016, va fi lansat în colecția Qpoem volumul ”Regula timidității”, publicat şi tipărit la Editura Paralela 45 din Pitești, în 2016.

Bogdan Suceavă îşi întîlneşte cititorii din România

În perioada 20-25 noiembrie, dar şi în intervalul 16-20 decembrie 2016, Bogdan Suceavă va susţine un turneu de promovare a noului său roman apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom: “Republica”. Autorul va avea întîlniri cu cititorii din Bucureşti – la Tîrgul Internaţional de Carte Gaudeamus (20 noiembrie), precum şi la Librăria Humanitas Kretzulescu (25 noiembrie); Iaşi – la Librăria „Orest Tafrali” (22 noiembrie), precum şi la Clubul de lectură Alecart (la Teatru Fix, 22 noiembrie); Cluj – la Facultatea de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca (16 decembrie), dar şi la Librăria Book Corner (16 decembrie); Braşov – la Librăria „Şt. O. Iosif” (20 decembrie). AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul complet al evenimentelor.

Oferta de carte a Editurii Zorio la Târgul de carte Gaudeamus 2016

Editura Zorio participă la cea de a 23-a ediție a Târgului internațional de carte Gaudeamus, care se desfășoară în perioada 16-20 noiembrie 2016. Sunteți așteptați la standul de la nivelul 3.20, lângă Secretariatul Gaudeamus și Bursa de contacte (stand 114).

Black Friday la Adenium: reduceri de până la 80%

Adenium vă ajută să vă completați biblioteca. În perioada 18-21 noiembrie 2016 aveți reduceri de până la 80% pentru comenzile realizate pe www.adenium.ro

Alexandru Vlad Ciurea lansează ”Călătorii în centrul gândirii – consemnate de Tudor Artenie”, la Gaudeamus

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, de la ora 15.00, Editura Minerva vă invită la evenimentul de lansare a cărții lui Alexandru Vlad Ciurea ”Călătorii în centrul gândirii – consemnate de Tudor Artenie”. Lansarea va avea loc în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus - carte de învățătură, la standul nr. 47, nivel 0, din Pavilionul Central Romexpo, București. Prezintă cartea: Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, Tudor Artenie, Prof. Dr. Irinel Popescu, Conf. Dr. Dan Voinescu, Magdalena Popa-Buluc și editorul.

Humanitas la Gaudeamus 2016

Humanitas vă aşteaptă la Gaudeamus începând de miercuri, 16 noiembrie, până duminică, 20 noiembrie, cu evenimentele editoriale ale toamnei 2016, cărţi mult aşteptate ale autorilor români şi ediţiile în limba română ale celor mai interesante titluri din literatura universală. 36 de evenimente, lansări de carte şi audiobook, prezentări de film şi sesiuni de autografe, peste 1 000 de titluri, întâlniri cu cei mai îndrăgiţi autori, jurnalişti, regizori, actori. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul evenimentelor.

Administrația Fondului Cultural Național la Gaudeamus 2016

În perioada 16 – 20 noiembrie 2016, Administrația Fondului Cultural Național este prezentă la Târgul Internațional Gaudeamus – Carte de Învățătură, care are loc la Romexpo. Sunteți așteptați la standul AFCN din Pavilionul central (217, etajul intermediar) unde, pe lângă informații despre instituție și despre oportunitățile de finanțare, vor avea loc o serie de evenimente: dezbateri, prezentări, lansări.

Romfilatelia, la Târgul Internațional GAUDEAMUS – Carte de învățătură, ediția 2016

Cel mai longeviv şi dinamic târg de carte din România revine și în acest an cu o ofertă de neegalat, respectând tradiţia celor peste două decenii de existenţă, cu sute de mii de titluri de apariții editoriale de pe piaţa românească şi internaţională, cu numeroase evenimente adresate publicului larg, expoziţii, concursuri şi multe surprize pe care vă invităm să le descoperim împreună la faţa locului. Ca în fiecare an, Romfilatelia este prezentă la acest eveniment expozițional de cultură, cu mărci poștale de colecție și cele mai apreciate și interesante produse filatelice ale ultimilor ani. Sunteți așteptați în perioada 16-20 noiembrie 2016, la standul 233, nivel 4.50, în Pavilionul Central Romexpo, cu o ofertă bogată de surprize filatelice: timbre, coliţe, plicuri prima zi, cărţi poştale maxime, albume filatelice şi o serie de produse speciale, realizate în ediții limitate, care vor completa clasoare și vor încânta privitorii.

Noutățile Editurilor Polirom și Cartea Românească la Gaudeamus 2016

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Tîrgului de Carte Gaudeamus, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508