AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Povara memoriei: ”Prizonieră în Teheran. Cum am supravieţuit într-o închisoare iraniană”, de Marina Nemat

Bestseller internaţional, ”Prizonieră în Teheran. Cum am supravieţuit într-o închisoare iraniană”, de Marina Nemat, a apărut recent la Editura Polirom, în traducerea Mădălinei Sofron şi a Cristinei Popescu.

Lansare Editura Cartea Românească

Duminică, 15 ianuarie 2017, Editura CARTEA ROMÂNEASCĂ - administrată de Editura PARALELA 45 vă invită, de Ziua Cuturii Naționale, la prezentarea noilor colecții ale editurii, a noului site, precum și la lansarea primelor opt volume apărute în portofoliul ei. Evenimentul se va desfășura la Botoșani, cinematograful „Unirea”, str. Unirii nr. 4, începând cu ora 17.00, cu ocazia acordării „Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu” pe anul 2016.

Lansarea volumului „Carol I al României. Un monarh devotat“, la Muzeul Naţional Cotroceni

Joi, 12 ianuarie 2017, orele 18.00, în Salonul Cerchez, Muzeul Naţional Cotroceni, în colaborare cu Editura Cetatea de Scaun, organizează lansarea cărţii ”Carol I al României. Un monarh devotat”, autor Sorin Liviu Damean. Evenimentul este prilejuit de aniversarea Zilei Culturii Naţionale, sărbătorită la 15 ianuarie, ziua naşterii poetului naţional Mihai Eminescu.

„De la Junimea la Noica: Studii de cultură românească”, de Marta Petreu, în limba italiană

Volumul “De la Junimea la Noica: Studii de cultură românească”, de Marta Petreu, a apărut la finele anului 2016 în limba italiană, la Editura Orthotes (colecția „Studia Humaniora”, Napoli), ediție îngrijită de Giovanni Rotiroti, cu o postfață de Irma Carannante, cu titlul “Dall’Olocausto al Gulag. Studi di cultura romena.”

”Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen”, ediţie adăugită, de Mircea Mihăieş, în librării

Scriitor de forţă, dar şi celebritate a muzicii, Leonard Cohen a stârnit mereu controverse, de la primele versuri, considerate a fi la limita pornografiei, până la retragerea sa, la sfârşitul secolului trecut, într-o mânăstire budistă (autoizolare întreruptă brusc pentru a reveni spectaculos, la început de mileniu, în lumea muzicii cu un nou album). Apreciat mai întâi ca scriitor şi abia spre bătrîneţe recunoscut ca un muzician de prim rang, Cohen s-a dovedit original şi în felul în care a decis să-şi trăiască viaţa. Toate acestea, dar şi multe alte aspecte inedite ale vieţii şi carierei unuia dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai lumii sunt surprinse de Mircea Mihăieş în volumul ”Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen”, apărut în ediţie adăugită la Polirom, disponibil şi în format digital.

Tragicul punct de cotitură din istorie: ”Revoluţia Rusă (1891-1924). Tragedia unui popor” de Orlando Figes

La editura Polirom, în colecţia „Historia” (coordonator Mihai-Răzvan Ungureanu), a apărut volumul ”Revoluţia Rusă (1891-1924). Tragedia unui popor (1997)”, de Orlando Figes. Traducere semnată de Cornelia Marinescu. Volumul a apărut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în ediţie cartonată şi ilustrată, disponibil în curând şi în ediţie digitală.

O nouă librărie Cărturești s-a deschis în Brașov

În prag de Sărbători, cititorii din Brașov au la dispoziție un nou spațiu din care să aleagă cadouri pentru ei și pentru cei dragi. O nouă librărie Cărturești s-a deschis în sud-estul orașului, în cadrul Galeriei Carrefour Brașov. Noul Cărturești măsoară 200 mp și adăpostește peste 9.000 de titluri atent selecționate de carte, muzică și film, precum și un mix de ceaiuri, accesorii, papetărie și gadgeturi pentru cititori. Amenajarea librăriei este semnată de biroul de arhitectură Square One, care a realizat și conceptul altor spații Cărturești din București, Constanța și Iași. Și în acest caz, accentul a fost pus pe crearea unui spațiu prietenos de interacțiune cu cartea și obiectele culturale.

Lansare la GDS Bucureşti: ”Istoria comunismului din România. Volumul III: Documente Nicolae Ceauşescu (1972-1975)”

Marţi, 20 decembrie 2016, de la ora 17:00, la sediul GDS Bucureşti (Calea Victoriei, nr. 120, sector 1), va avea loc lansarea celui de-al treilea volum ”Istoria comunismului din România. Documente Nicolae Ceauşescu (1972-1975)”, în curs de apariţie la Editura Polirom, în ediţie cartonată. Volumul apare sub îngrijirea istoricilor Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu şi Armand Goşu. Vor lua cuvîntul: Teodor Baconschi, Adrian Cioflâncă, Dorin Dobrincu, Armand Goşu, Alexandru Gussi şi Bogdan Murgescu.

Bilanț alegeri 2016: Brexit, prezidențiale SUA, parlamentare România, la librăria Humanitas de la Cișmigiu

Marți, 20 decembrie 2016, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, Cătălin Avramescu, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu și Cristian Preda analizează ce am ales, făcând un bilanț pentru trei dintre procesele electorale și de consultare publică din 2016. Două valuri de șoc au ajuns până la noi odată cu aflarea rezultatelor Brexit și ale alegerilor prezidențiale din Statele Unite. Ce putem înțelege din ele și din participarea scăzută la alegerile parlamentare din România? „Cum alegem?“ este întrebarea de pe coperta cărții apărute în preajma alegerilor parlamentare din România la editura Humanitas în care Cătălin Avramescu face un portret concis al democrației.

Lansare de carte – „Intelectualii din Europa de Est. Un punct de vedere românesc”, de Mihai Botez

Luni, 19 decembrie 2016, ora 18:00, la Librăria Pavesiana (Lascăr Catargiu nr. 27, et. 2, ap. 9), editura Vremea vă invită la lansarea volumului „Intelectualii din Europa de Est. Un punct de vedere românesc”, de Mihai Botez.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508