AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Grupul Editorial ART, cu cele mai bune 1000 de cărți de citit într-o viață, la cel mai mare Bookfest din istorie

Editurile Vlad și Cartea cu Genius, Arthur, Youngart, Grafic, ART și Paladin, parte a Grupului Editorial ART, vă invită la cea de-a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, în perioada 30 mai – 3 iunie 2018. Peste 1000 de titluri, dintre care mai bine de 70 de noutăți, cel mai mare număr de lansări ale Grupului Editorial ART la un târg de carte, sunt pregătite să-și întâlnească cititorii de toate vârstele.

Seara literară „100 de ani de umor românesc – însemnătatea umorului în clipele de cumpănă ale istoriei României”, la ICR Tel Aviv

Miercuri, 30 mai 2018, începând cu ora 18:00, la sediul ICR Tel Aviv, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, „Gazeta Românească” și Editura Familia, vă invită la un eveniment literar de excepție, sub egida Centenarului Marii Uniri, intitulat „100 de ani de umor românesc - însemnătatea umorului în clipele de cumpănă ale istoriei României”. Cu această ocazie, se va lansa volumul umoristic „Pe prima pagină” semnat de Laurențiu Ghiță și Costel Pătrășcan și apărut la Editura Familia în anul 2018. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul evenimentului.

Simona Epure lansează două cărți pentru copii

Cu ocazia zilei de 1 Iunie, autoarea Simona Epure vă invită la lansarea a două cărţi noi pentru copii. Prima invitaţie este pentru cartea de ghicitori „GHICI, GHICI CE-I AICI?”, a cărei lansare va avea loc pe 31 mai 2018, la Bookfest, la standul Editurii Didactica Publishing House. Cartea este veselă şi jucăuşă, ilustrată cu multă imaginaţie de către ilustratoarea Cornelia Revulets, fiind deja a patra carte rezultată din colaborarea autoarei Simona Epure cu această talentată ilustratoare. Aşadar, sunteţi aşteptati alături de invitaţii lor speciali, cu mari şi mici, cu baloane şi bomboane, să ghiciţi ce se ascunde sub rimele pline de umor ce le veţi descoperi în paginile cărţii!

Grupul Editorial ALL la Salonul de Carte BOOKFEST 2018

În perioada 30 mai – 03 iunie 2018, Grupul Editorial ALL va fi prezent la cea de-a XIII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest cu reduceri de până la 80%, noutăți editoriale pentru toate vârstele, lansări și cadouri dulci pentru cititori. AgențiadeCarte.ro vă prezintă programul evenimentelor.

Noutăţile editurii Cartea Copiilor la Bookfest 2018

Editura Cartea Copiilor îşi așteaptă cu drag cititorii și prietenii la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a (30 mai - 3 iunie), în noul pavilion B2 al Romexpo. Miercuri, joi şi duminică, Salonul de Carte este deschis între orele 10:00 și 20:00, iar vineri şi sâmbătă programul se prelungeşte până la 21:00. Editura Cartea Copiilor va avea peste 100 de titluri disponibile la standul său.

Editura Casa Radio la Bookfest 2018: povestea cuvintelor eliberate radiofonic

Peste 140 de titluri vor fi prezente la standul Editurii Casa Radio, la cea de-a XIII-a ediţie a Salonului internaţional de carte Bookfest 2018, ce va avea loc între 30 mai şi 3 iunie la Bucureşti (Romexpo, Pavilionul B2). Şi când rostim cuvântul “titluri” nu ne referim niciodată la cărţi în accepţiunea clasică: ne gândim automat la cărţi sonore, cărţi cu CD, cărţi cu ilustraţii sau în benzi desenate, cărţi-obiect care consemnează întâlnirea a cel puţin trei voci – cea a autorului, cea a interpretului (fie el chiar autorul sau actorul), cea a artistului vizual.

Editura Herald la Bookfest 2018

La ediţia cu numărul 13 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, la standul Editurii Herald (în noul pavilion B2, la standul A05 din cadrul Romexpo), iubitorii cărţii vor avea ocazia să participe la inedite lansări de carte, evenimente editoriale, sesiuni de autografe şi dezbateri pe diverse tematici alături de autori, traducători şi specialişti în domeniu. Între 30 mai și 3 iunie 2018, Editura Herald aduce în atenţia publicului cititor o serie de noutăţi editoriale ce acoperă o gamă largă de domenii şi interese, de la psihologie, parentaj şi psihoterapie de cuplu până la filosofie, ştiinţă, mindfulness, spiritualitate şi poezie.

Ce ne spun neuroștiințele despre creier – două cărți de David Eagleman și dialog cu Leon Zăgrean, Alexandru Babeș și Vlad Zografi

Sâmbătă, 26 mai 2018, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, suntem atrași în lumea creierului de două cărți ale specialistului în neuroștiințe David Eagleman, ”Creierul Povestea noastră” și ”Incognito. Viețile secrete ale creierului”, publicate la Editura Humanitas, în colecția de știință. Și de un dialog între prof. dr.Leon Zăgrean, șeful Catedrei de Fiziologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București, prof. univ. Alexandru Babeș, Facultatea de Biologie, Universitatea București, și Vlad Zografi, coordonatorul colecției de știință a Editurii Humanitas. Discuția va fi moderată de Corina Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural.

Ioan T. Morar despre ”Șapte ani în Provence”, la București

Joi, 24 mai 2018, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc lansarea volumului ”Șapte ani în Provence”, de Ioan T. MORAR, apărut de curînd la Editura Polirom. Vor vorbi, alături de autor: Andi MOISESCU, Cristian PĂTRĂȘCONIU. Va modera: George ONOFREI.

Lansarea romanului „Lincoln între vieți“ de George Saunders, distins cu Man Booker Prize 2017, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Miercuri, 23 mai 2018, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38), Editura Humanitas Fiction vă invită la lansarea romanului ”Lincoln între vieți” de George Saunders, încununat cu Man Booker Prize 2017, considerat de presa și de critica literară americană cel mai bun roman de anul trecut. Cartea va fi prezentată de Radu Paraschivescu, scriitor, jurnalist și traducătorul romanului, Sever Voinescu, jurnalist, redactor-șef Dilema veche și Cristian Pătrășconiu, jurnalist cultural. Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction va fi moderatorul întâlnirii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508