AcasăAgenda de carte

Agenda de carte

Cristian Fulaș, ”Specii”: Întâlniri cu cititorii din Brașov, Galați și București

În perioada 2-13 martie 2023, Cristian Fulaș își va întâlni cititorii din Brașov, Galați și București, cu prilejul lansării romanului ”Specii”, o radiografie tulburătoare a societății autohtone actuale, volum apărut de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom. Roman politic, ”Specii” dezvăluie cruzimea unei lumi care se descrie prin corupție, degradare, haos, nimicnicie, vanitate, lipsă de sens. Criticul literar Carmen Mușat despre ”Specii”: „Noul roman al lui Cristian Fulaș, Specii, nu seamănă cu nici una dintre cărțile publicate anterior de acest autor versatil și imprevizibil, care reconstituie minuțios – inclusiv la nivel de limbaj – lumea de azi, degradată, coruptă și haotică. «Lăsați orice speranță, voi ce intrați…» în universul ficțional populat de personaje precum Miron, politicianul ajuns din mare șef de partid un biet pușcăriaș părăsit de toți, Victor, omul lui de încredere care visează să devină împărat într-o lume de slugi, Corina, această Madame Bovary contemporană care nu știe cum să-și umple timpul (al ei și al copilului) fără ecrane și internet, sau Gelu, cel care, deși apare sporadic în paginile cărții, sintetizează perfect tupeul nețărmurit al canaliei absolute. Prozator pursânge, Cristian Fulaș ne oferă o radiografie bine calibrată a deșertăciunii, într-o narațiune care surprinde tensiunea destrămării realului în condițiile absenței totale a sensului.”

Editura Librex lansează ,,Primul minut“, cel mai valoros ghid pentru o comunicare clară și concisă la locul de muncă

Editura Librex continuă seria lansărilor din categoria de dezvoltare personală cu cartea ,,Primul minut“, de Chris Fenning. Această carte premiată este un ghid pas cu pas care ne învață ce înseamnă o comunicare clară și concisă în conversațiile de zi cu zi, în special în mediul de lucru. Abilitățile de comunicare au un impact profund asupra succesului individual, dar și al echipelor, proiectelor și rezultatelor, dacă sunt realizate corect. Cu toate acestea, numeroși oameni întâmpină dificultăți atunci când vine vorba de comunicarea la job.Aptitudinile de comunicare slabe sunt unul dintre principalele motive pentru care oamenii nu sunt promovați sau angajațiAcest lucru este valabil mai ales pentru cei care candidează pentru posturi de conducere. Comunicarea ar trebui să fie clară, concisă și să ajungă repede la subiect. Problema este că nu întotdeauna știm cum să facem asta. Ce înseamnă să fii concis? Cum poate fi rezumată o temă complexă în doar câteva rânduri? Această carte explică punctual cum să începem o comunicare eficientă, în diferite contexte. Printre acestea se numără conversațiile și e-mailurile cu echipele, colegii și managerii, respectiv peste 80% din comunicarea de la locul de muncă.

eBook: ”Activități pentru încurajarea vorbirii și dezvoltarea limbajului – de la naștere până la 3 ani – Ghid pentru părinți”, de Simona Ioniță

La editura Letras a apărut eBook-ul ”Activități pentru încurajarea vorbirii și dezvoltarea limbajului – de la naștere până la 3 ani – Ghid pentru părinți”, de Simona Ioniță. Acest eBook oferă informații și îndrumări utile părinților preocupați de dezvoltarea armonioasă a copiilor lor. Pe lângă cele 35 de activități pentru încurajarea vorbirii și dezvoltarea limbajului, puteți afla ce înseamnă să fii un părinte suficient de bun și care sunt stilurile de atașament ale copiilor. De asemenea, veți găsi informații referitoare la dezvoltarea copiilor între 0 și 3 ani, importanța jocului și diferite modalități prin care poți învăța copilul să împartă și să dăruiască. Nu în ultimul rând, veți afla cât de necesară e o copilărie fericită pentru o maturitate fericită. ”Părinții suficient de buni nu se străduiesc să fie părinți perfecți și nici nu așteaptă să aibă copii perfecți. Acest mesaj este important mai ales acum, când mulți părinți simt o anxietate sporită cu privire la viitorul copiilor lor. Am realizat acest material din dorința de a împărtăși ceea ce am experimentat împreună cu fiica mea, Ema. Ea a fost foarte încântată de activitățile pe care le-am desfășurat împreună. Prin aceste activități relația noastră s-a întărit, iar limbajul și vocabularul ei s-au dezvoltat armonios.”, declară autoarea.

Dezbatere despre volumul ”Fake news şi dezinformare online” de Bogdan Oprea 

Vineri, 24 februarie 2023, la ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere dedicată volumului ”Fake news şi dezinformare online: recunoaşte şi verifică. Manual pentru toți utilizatorii de internet (ediția a II-a)”, de Bogdan Oprea, publicat la Editura Polirom, în colecția ”Collegium. Media”. „Cartea este o sinteză a dezbaterilor pe tema dezinformării și manipulării, dublată de analize de caz și de o sumă de tehnici de identificare a fake news. Ea se impune prin efortul de a face ordine într-o junglă a textelor referitoare la fake news, la dezinformare și la formele de influențare a publicurilor (persuasiune, propagandă, manipulare etc.), scoțând în evidență liniile de forță ale discuțiilor și controverselor. În plus, cartea prezintă mai multe modele de interpretare a fenomenelor din zona cercetată (modelul «Lund», modelul «Pennsylvania» etc.): analiza acestora este detaliată, cu accent pe aplicarea lor în cercetarea formelor diverse ale dezinformării. Studiile de caz dezvăluie complexitatea acestor fenomene și oferă baza pentru prezentarea unor strategii de «apărare» și a unor tehnici de «detectare», cu aplicație îndeosebi în social media.” (Mihai Coman)

Editura Astralis anunță apariția romanului NECUNOSCUTA DE SUB SCARĂ, al scriitoarei CLEOPATRA LUCA

După debutul cu volumul de poezie Odihnă târzie, în anii următori, Cleopatra Luca a continuat să scrie și să publice povestiri, romane, cronici literare, tablete, poezii. Genurile literare diferite și tematica variată sunt mărturii ale îmbinării experienței dobândite pe parcursul întregii vieți, cu studiul aprofundat al literaturii române, îndeosebi în calitatea sa de profesor timp de mai multe decenii, cu talentul, sensibilitatea, delicatețea firii și ascuțimea minții. În romanul Necunoscuta de sub scară, autoarea propune o lectură captivantă despre începuturile tragice ale vieții unei tinere femei, îndreptată la un moment dat spre un drum plin de oportunități. Asemenea unui nufăr, care se înalță din tenebră, captează lumina solară și înflorește spectaculos, tânăra capătă forța de a se ridica de sub scară, de a se descoperi pe sine și a-și afla menirea. Narațiunea, atrăgătoare prin modernitate, prin suspans și mister, evidențiază ideea că orice om, oricât ar fi de greu încercat de viață, cu perseverență, încredere și iubire, dar și cu sprijinul unor oameni cu adevărat buni, poate, mai devreme sau mai târziu, să urmeze calea hărăzită lui.

Conferințele MMB

Muzeul Municipiului București invită publicul la conferințele din această săptămână în care vor fi abordate teme interesante și inedite, fiind organizate la trei dintre muzeele MMB: Muzeul George Severeanu, Palatul Suțu și Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici. Vă oferim mai jos informații despre fiecare în parte. AgențiadecArte.ro este partener media al evenimentelor. Conferință la Muzeul George Severeanu | „Secolul lui Iustinian la Dunărea de Jos și în Balcani. Povestea unui etalon monetar de sticlă de la Capidava” La Muzeul George Severeanu are loc astăzi, 22.02.2023, prima conferință pentru public din cadrul proiectului intitulat „Conferințele Muzeului Severeanu”, cu începere de la ora 18.00, la sediul din str. Henri Coandă, nr. 26. Începând din această lună, la Muzeul George Severeanu vor avea loc conferințe lunare pentru public pe teme de istorie și arheologie, susținute de profesorul Ioan Carol Opriș și invitații săi. Tema primului eveniment este „Secolul lui Iustinian la Dunărea de Jos și în Balcani. Povestea unui etalon monetar de sticlă de la Capidava”, iar prelegerea va fi susținută de profesorul Ioan Carol Opriș (Universitatea din București). Conferințele sunt menite să pună în valoare bogatul patrimoniu existent la Muzeul George Severeanu, care a fost reşedinţa primului director al Muzeului Municipiului Bucureşti şi reprezintă un exemplu tipic pentru arhitectura bucureşteană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Detalii aici: https://fb.me/e/rvh8d3jL1

Editura Tracus Arte anunță apariția volumului “Kafka și tinerele fete”, de Daniel Desmarquest

„În faţa fetelor tinere”, îi mărturiseşte Kafka Milenei, „mă simt descumpănit”. Prezenţa lor fizică îl dezarmează. E înspăimântat să găsească în ochii lor propria sa anxietate. Apariţia unei tinere fete e un hazard, o şansă şi o ameninţare. O fereastră către necunoscut: se iveşte o posibilitate. Încrederea pe care o acordă calităţilor ei de mesageră nu are egal decât în teroarea sexului ei. Să n-o atingi, să amâni acest moment fatal, dar s-o ţii captivă. Prin toate mijloacele. Tânăra fată visată de Kafka, gânditoare, cu capul uşor înclinat şi lăsând să se vadă goliciunea gâtului, e destinată să fie altfel posedată. Contează nu „puritatea”, ci puterea de atracţie, magnetismul ei. El îi cere să-l ajute să pătrundă în ţara făgăduită a scriiturii, să-i dea forţa de-a scrie. Dorinţa pe care ea o trezeşte e, pentru el, cheia scriiturii. Daniel Desmarquest

”Dicționar poliglot de marketing”, la Librăria din Centru

Joi, 23 februarie 2023, la ora 18.15, la Librăria din Centru (bd. Ștefan cel Mare, nr.126) din Chișinău, va avea loc lansarea volumului ”Dicționar poliglot de marketing”, de Inga Druță, Lidia Vieru și Mariana Vlas, apărut la Editura Cartier, colecția ”Cartier dicționar”, coordonată de Valentin Guțu. Adunând un material bogat, lucrarea cuprinde un inventar de circa 3 000 de concepte definite în limba română, echivalate în limbile engleză, franceză și rusă. Dicționarul este o lucrare utilă atât pentru studenți, specialiști, profesori, cât și pentru traducătorii de texte specializate.

Lansarea volumului „Explorator în muzeu”, la Grand Hotel Continental

Muzeul Municipiului București invită publicul să participe la lansarea volumului "Explorator în muzeu", publicat de Editura Muzeului Municipiului București. Evenimentul de lansare va avea loc în ziua de vineri, 24 februarie 2023, ora 17.00, la Grand Hotel Continental (Calea Victoriei 56) – Sala Tonitza. Intrarea la eveniment este liberă. La evenimentul de lansare vor lua cuvântul dr. Alexandra Zbuchea, specialist în domeniul marketingului cultural și coordonatorul volumului „Explorator în muzeu”, Raluca Iacob, manager și specialist în politici culturale, și dr. Adrian Majuru, Managerul Muzeului Municipiului București. Volumul cuprinde studii realizate de specialiști din domeniul marketingului muzeal și cultural, dar și din domeniul sociologiei și al antropologiei. Lucrarea include o colecție de studii privind vizitatorii de muzeu, fiind o pledoarie pentru mai buna cunoaștere a publicului muzeelor, care să stea la baza dezvoltării ofertei acestora. Sunt incluse informații și instrumente utile pentru ca un muzeu să poată proiecta și derula studii privind proprii vizitatorii și participanții la programele publice.

”Ulise” de James Joyce, într-o nouă traducere la Editura Polirom

„Cine face efortul de a citi Ulise dobândeşte dreptul la o viaţă suplimentară, de desfătări literare paradiziace la capătul unei colosale aventuri iniţiatice. Traducerea lui Rareş Moldovan este un minunat ghid pentru a descoperi cele de mai sus.” (Mircea Mihăieş) La un secol după apariția romanului ”Ulise” și la aproape patru decenii de la prima traducere integrală în limba română, Editura Polirom publică o nouă traducere a capodoperei lui James Joyce, semnată de Rareș Moldovan. ”Ulise” – ediție îngrijită, cuvânt-înainte şi note de Erika Mihálycsa şi Rareş Moldovan – apare în prestigioasa colecție de traduceri din literatura universală „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru), în anul în care aceasta împlinește 25 de ani. James Joyce (n. 1882, Irlanda) este unul dintre cei mai importanți scriitori din toate timpurile. A studiat la școli prestigioase patronate de iezuiți, unde a dobândit o solidă cultură clasică, fiind un elev excepțional și un student eminent. A debutat în 1907, cu un volum de poezii, urmat de celebra colecție de povestiri Oameni din Dublin (1914). În timpul Primului Război Mondial locuiește în Elveția, unde va lucra la Portret al artistului la tinerețe și la Ulise. Publicat la Paris, în 1922, Ulise devine rapid una dintre cele mai importante opere ale Modernismului și unul dintre romanele clasice ale literaturii universale. În 1939 publică Finnegans Wake. Joyce a mai scris și alte volume de poezie, teatru, eseuri, dar și articole de presă, lăsând în urmă și o consistentă corespondență. A murit la 59 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Fluntern din Zürich.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2025

De 16 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2025, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Premiile Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2025, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 70 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2025: 30 de cărți de poezie, 25 de cărți de proză, 5 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 10 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2026, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2024

De 15 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2024, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 80 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2024: 30 de cărți de poezie,  20 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și  20 de cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2025, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu. Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508