Lumea ca literatură

SCUZE ARTIŞTILOR PLASTICI!

oct. 30th, 2016 | By
SCUZE ARTIŞTILOR PLASTICI!

Am avut şi am mulţi amici, prieteni chiar, în lumea artelor plastice. Spun „am avut” fiindcă unii dintre ei, din nefericire, au trecut dincolo, şi din siajul lor existenţial nu mai există, perene, decât operele lor şi amintirile noastre. Pe aceştia din urmă (care, poate, la judecata timpului, vor fi cei dintâi!) vreau să-i pomenesc în aceste rânduri de început. În primul rând pe sculptorul Mircea Spătaru, căruia cei cât de cât apropiaţi, dar şi inamicii, îi spuneau Rectorul. Şi nu pun ghilimele fiindcă, venit de la Cluj, el a fost ani buni cu adevărat Rector, resuscitând Academia de Artă bucureşteană, renovând-o şi întinerind-o. A fost un om de o imensă generozitate (mi-a sponsorizat şi mie – şi iarăşi nu pun ghilimele la verb – volumul „Un om din Est”), un bon-viveur de cursă lungă, căruia îi plăcea să râdă, ducându-şi pudic mâna la gură, capabil – am fost de mai multe ori martor! – ca după un chef prelungit până la 6 dimineaţa în diverse locante din Capitală, să fie la ora 8, impecabil, fraîche, perfect treaz, în biroul lui de la Rectorat. Rămân, desigur, monumentele sale, răspândite prin ţară, mai ales acel tulburător „Bălcescu” din piaţeta de lângă „Izvorul Rece” din sectorul 2.



Tată – Slab povestitor

iul. 7th, 2016 | By
Tată – Slab povestitor

Nu sunt un bun povestitor de basme. Excelenţa textelor scrise m-a inhibat întotdeauna. Orice reproducere orală a lor, cu inevitabilele hiatusuri şi rezumări, mi s-a părut şi mi se pare aproape o blasfemie. Cum să repovesteşti, cu vocea ta, minunăţii scrise precum „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, „Făt-Frumos din lacrimă”, „Capra cu trei iezi”, nemaivorbind de basmele Fraţilor Grimm sau ale lui Andersen?! În ceea ce mă priveşte, e imposibil. De aceea n-am fost în stare niciodată să le spun fiicelor mele, când erau mici, vreo poveste clasică: pur şi simplu mă blocam.



Bunicul și americanii

nov. 8th, 2015 | By
Bunicul și americanii

Bunicul meu din partea mamei, Nicolae Lupean din Roşia de Secaş, judeţul Alba, a fost toată viaţa lui un duşman ireductibil al comunismului. (”Toată viaţa” e un fel de-a spune, căci în anii ’30, când el era tânăr, comuniştii erau o mână de oameni; vorba lui – dacă nu mă-nşeală memoria – Bellu Silber după 1945: ”Puţini am fost, mulţi am rămas”. Dar cel puţin o jumătate din viaţa lui, bunicul asta a fost).



Concursul de Miss ”Muncă, Tinerețe, Frumusețe”, Costinești, 1988

aug. 22nd, 2015 | By
Concursul de Miss ”Muncă, Tinerețe, Frumusețe”, Costinești, 1988

Cine şi-ar fi imaginat în vara lui 1988 că peste doar un an şi ceva întreg comunismul european se va prăbuşi? Cred că nimeni, cel puţin la noi, în România. Desigur, Gorbaciov începuse glasnostiul şi perestroica lui, dar ele păreau în primă instanţă numai nişte mici acţiuni pentru o vagă însănătoşire a sistemului, nişte frecţii la un picior de lemn. Se uita faptul că doar o uşoară slăbire a lanţului cu care atâtea naţiuni din Est erau legate de cuşca sovietică era suficientă pentru ca Rottweilerul care ne păzea inclement s-o ia la vale, cu cuşcă cu tot.