Începe a doua ediție a concursului „Bucharest International Music Competition”
dec. 17th, 2020 | By admin
Vineri, 1 ianuarie 2021, are loc deschiderea celei de-a doua ediții – cvintet de alamă – a Bucharest International Music Competition, concurs organizat de Asociația Ars Ventus. Bucharest International Music Competition este un concurs de muzică de cameră dedicat cvintetului de suflători și cvintetului de alamă, care prin modalitatea flexibilă și accesibilă de organizare oferă o platformă pe care artiștii concurează confortabil, păstrând rigorile necesare unei competiții. Concursul are loc odată la doi ani pentru una dintre discipline, în succesiune. Muzicienii invitați să facă parte din comisia de jurizare a celei de-a doua ediții sunt instrumentiști angajați la orchestre și ansambluri de prestigiu din Statele Unite și Uniunea Europeană: Walter Hilgers – fondatorul Germann Brass, Cristian Ganicenco – trombonist principal la Cincinnati Symphony Orchestra din Statele Unite ale Americii, Radu Rusu – cornist asistent la Nashville Symphony Orchestra din Statele Unite ale Americii, Gabriel Posdărescu – trompetist principal la Borusan Istanbul Philharmonic Orchestra din Turcia, Alexndru Marc – cornist principal la Filarmonica din Cluj și Dumitru Cernei, trompetist co-principal la Orchestra Națională Radio din București. AgenșiadecArte.ro este partener media al evenimentului.