Archive for July 16th, 2016

Caravana Muzeelor, prin opt obiective din Bucureşti

Jul 16th, 2016 | By admin
Caravana Muzeelor, prin opt obiective din Bucureşti

Caravana Muzeelor a pornit miercuri, 13 iulie 2016, prin opt muzee și case memoriale din Bucureşti, invitând copiii cu vârste între 6 și 10 ani la ateliere de educaţie cultural-artistică desfășurate în perioada vacanței de vară. Palatul Suțu, Muzeul Theodor Aman, Colecția Ligia și Pompiliu Macovei, Muzeul Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck, Casa Memorială Gheorghe Tattarescu, Muzeul Victor Babeș, Muzeul Dr. George Severeanu, precum și un muzeu-surpriză își vor deschide porțile pentru a întregi un spațiu de învățare viu și atractiv. Aflată la a V-a ediţie, Caravana Muzeelor invită copiii să cunoască mai bine Bucureştiul, în perioada 13 iulie – 2 septembrie 2016, de miercuri până vineri, începând cu ora 10.00 (aproximativ două ore). Caravana Muzeelor a fost iniţiată în anul 2012, atunci fiind implicate cinci muzee.