Deschiderea celei de-a XXII-a ediții a Cursurilor de limbă, cultură și civilizaţie românească de la Brașov
iul. 4th, 2016 | By admin
Luni, 4 iulie 2016, de la ora 11.00, a avut loc în Aula Universității „Transilvania” din Brașov deschiderea celei de-a XXII-a ediții a Cursurilor de limbă, cultură și civilizaţie românească organizate de Institutul Cultural Român. La eveniment au participat prof. univ. dr. Mihaela Gheorghe, prorector al Universității „Transilvania”, prof. univ. dr. Adrian Lăcătuș, decanul Facultății de Litere din cadrul Universității „Transilvania”, domnul Valer Rus, directorul Muzeului „Casa Mureșenilor”. Din partea Institutului Cultural Român, a participat doamna Ana Borca, coordonatorul programului. Cursurile de limbă, cultură și civilizaţie românească, cel mai longeviv program al ICR şi unul dintre cele mai importante programe de promovare a limbii şi culturii române din țară, se desfășoară în acest an în perioada 3-28 iulie 2016. Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii Transilvania din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor” şi Centrul Cultural Reduta.