Andrei Cornea, premiat de către PEN Club România
nov. 21st, 2015 | By admin
Vineri, 20 noiembrie 2015, în sala Cupola a spațiului de evenimente Romexpo din București a avut loc o întâlnire a PEN Clubului România, în cadrul căreia scriitorul Andrei Cornea a fost premiat pentru volumul ”Miracolul. Despre neverosimila făptură a libertății”, editura Humanitas, 2014. Premiul a fost finanțat de Societatea pentru Gestiunea Drepturilor de Autor ”Opera Scrisă”. Scriitorul Dan Mircea Cipariu, președintele acestei societăți, a fost prezent la eveniment: ”Și în viitor Opera Scrisă va susține acest proiect. Am vorbit și cu Ioan Cristescu, prietenul nostru și președintele Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER), că la Librăria Open Art, care este susținută de către Opera Scrisă și de către APLER, putem face câteva evenimente. Sunt foarte bucuros și că sunt mulți colegi din Opera Scrisă în noua conducere a PEN Club România”. De asemenea, în urma unui vot, a fost aleasă o nouă conducere pentru PEN Club România, iar Simona Grazia-Dima a primit o diplomă specială la finalul celor zece ani de secretariat pentru club.