Până pe 30 mai 2015 vizitatorii se pot bucura de expoziția “Elzevire franțuzești” de la Muzeul „Mihai Codreanu” (Vila Sonet), care face parte din rețeaua Muzeului Literaturii Române Iași. Expoziția reunește douăzeci de exemplare din Colecția Biblioteca miniaturală ce au aparținut lui Mihai Codreanu, datate la începutul secolului al XX-lea și semnate de nume cu rezonanță: Montesquieu, Benoit, Spinoza, Stendhal, Alfred de Vigny, Omar Khayyám, Plutarque, Héraclite D’éphèse ș.a.. Marile cărți mici, având dimensiunile de 7×10 cm, cu un conținut divers (gânduri și reflecții filosofice, morale, politice, maxime și epigrame), sunt realizate la Paris, la editura/librăria lui Georges Payot înființată în 1912. Toată colecția este cartonată și îmbrăcată în mătase, cu diverse imprimeuri și culori, unele cărți având șnit auriu.