Războiul dintre editorii de manuale din România şi ministerul Educaţiei, dezbătut de UER
apr. 29th, 2013 | By admin
Marți, 30 aprilie 2013, ora 11.00, la Centrul cultural metropolitan pentru tineret al sectorului 1, Bl. Poligrafiei, nr.4, etj.1, Clădirea Administraţiei Domeniului Public a Sectorului 1, va avea loc o conferință de presă organizată de Uniunea Editorilor din România (UER). Pe ordinea de zi a evenimentului se vor afla războiul dintre editorii de manuale din România şi ministerul Educaţiei, motivele lui detaliate, precum şi dezvăluirea unor măsuri radicale ale editorilor, măsuri fără precedent care vor afecta cel puţin activitatea şcolară a elevilor de clasa I. Totodată, se va discuta modul dubios în care ministerul Educaţiei a gestionat noile programe şi repercusiunile lui în justiţie.