spot_img

Vlad Zografi în dialog cu Cristian Tudor Popescu despre apariția și crizele noilor teorii în știință

Joi, 13 mai 2021, la ora 19.30, două dintre cărțile din colecția Știință a Editurii Humanitas vor fi ghid pentru un dialog pe care îl vor purta Vlad Zografi, coordonatorul colecției, și Cristian Tudor Popescu. Volumele „Helgoland. Cum să înțelegem teoria cuantică” de Carlo Rovelli și „Rătăciți printre formule. Cum îi derutează frumusețea pe fizicieni” de Sabine Hossenfelder ne vor ajuta să ne oprim la ultimul secol din istoria fizicii pentru a vedea cum au apărut conceptele pe care se bazează teoria cuantică, dar și cum s-a ajuns la momentele de criză în care entuziasmul dezvoltării de teorii noi pare că merge cu mult înaintea capacității de testare experimentală. Carlo Rovelli, fizician teoretician cu importante contribuţii în fizica spaţiului şi timpului, și Sabine Hossenfelder, cercetător asociat la Institutul de Studii Avansate din Frankfurt, sunt implicați în cercetările cele mai recente, iar cărțile lor sunt instrumente bune pentru a vedea ce știm și cum știm despre principalele teorii ale fizicii fundamentale, dar și unde ne pot duce ideile care sunt formulate acum.

Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de Facebook a Editurii Humanitas și pe #HumanitasYouTubehttps://bit.ly/Humanitas-YouTube. Înregistrarea audio va fi ulterior disponibilă pe #HumanitasSoundcloudhttps://bit.ly/Humanitas-Soundcloud.

 

Istoria prezentată de Carlo Rovelli în „Helgoland. Cum să înțelegem teoria cuantică”: În vara anului 1925, un tânăr fizician pe nume Werner Heisenberg ajungea pe insula Helgoland din Marea Nordului. În acel peisaj arid nu mai suferea de alergie și avea ocazia să se gândească la o problemă pe care nimeni nu reușise s-o lămurească: ce se întâmplă în interiorul atomului? Acolo, pe insula Helgoland, Heisenberg a avut o idee care avea să pună bazele teoriei cuantice, declanșând cea mai profundă revoluție științifică din toate timpurile. Pe cât de mari au fost succesele ei – a adus cu sine tehnologia modernă și energia nucleară –, pe atât de stranii sunt premisele teoriei cuantice și fenomenele pe care le descrie: la scară microscopică, lumea arată cu totul altfel decât o vedem în viața de zi cu zi. Helgoland este povestea nașterii teoriei cuantice și a încercării fizicienilor și filozofilor de a-i înțelege semnificația. Carlo Rovelli prezintă difereritele ei interpretări acumulate vreme de un secol, pentru a ajunge la interpretarea relațională, în care lumea e alcătuită la nivel fundamental din relații și evenimente, nu din substanțe fixe, durabile. La fel ca tot ce ne înconjoară, noi înșine existăm doar prin interacțiunile cu ceilalți, suntem precum reflexiile succesive în oglinzi.

Găsiți cartea în librării și online pe #Libhumanitas aici:

https://www.libhumanitas.ro/helgoland.html

Răsfoiți câteva pagini:
https://humanitas.ro/humanitas/carte/helgoland

 

 

Ce ne spune în plus cartea Sabinei Hossenfelder, „Rătăciți printre formule. Cum îi derutează frumusețea pe fizicieni”: De o jumătate de secol, în fizica fundamentală au apărut o mulțime de idei tentante (supersimetria, corzile etc.), dar nici una n-a fost deocamdată confirmată experimental. Neavând la dispoziție noi date experimentale la energii înalte, fizicienii teoreticieni s-au lăsat călăuziți de simțul lor estetic – o teorie trebuie să fie frumoasă –, ignorând normele de obiectivitate ale cercetării științifice. Asta le reproșează în esență Sabine Hossenfelder, ea însăși fizician teoretician, dezamăgită de starea de fapt din fizica fundamentală.

Rătăciți printre formule e radiografia situației actuale dintr-un domeniu al fizicii – particulele elementare și cosmologia – și, în același timp, o analiză fină a capacității noastre de a cunoaște lumea prin mijloacele abstracte ale matematicii. Din discuțiile Sabinei Hossenfelder cu mari fizicieni (Steven Weinberg, Frank Wilczek, George Ellis, Joseph Polchinski) vedem cât de subiectivi sunt în realitate oamenii de știință, cât de umană e știința, în ciuda imaginii pe care obișnuim să ne-o facem despre ea.

Găsiți cartea în librării și online pe #Libhumanitas aici:
https://www.libhumanitas.ro/rataci-i-printre-formule-sabine-hossenfelder-humanitas-2020.html

Răsfoiți câteva pagini:
https://humanitas.ro/humanitas/carte/rataciti-printre-formule

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508