spot_img

Valentine`s Day, la Editura Cartier

Cu ocazia Sf. Valentin, Editura Cartier propune o serie de volume traduse în limba română, cu ajutorul cărora poţi afla tot ce ai vrut să ştii despre Sf. Valentin, dar ţi-a fost frică să întrebi”.

Fortărețele negre” de Patrick Grainville, a apărut în colecția „Biblioteca deschisă”, în 2009.

„Descoperit viu într-o pivniţă la Strassbourg în 1863, acel inel monstruos fusese numit: regele șobolanilor. Și astăzi mai poate fi studiat la muzeul orașului. Începând cu secolul al XIV-lea au fost inventariaţi mai mulţi regi ai șobolanilor, diferite ipoteze sunt emise pentru a explica acest scandal al naturii.”, a scris autorul.

Belukia” de Pierre Drieu la Rochelle, a apărut în aceeaşi colecție “Biblioteca deschisă”, în 2007.

„Întunericul căzuse peste Bagdad. Noaptea era adâncă și somnul îi învăluise pe toţi oamenii cumsecade. Soţiile păzite bine deveniseră niște mase molcuţe de carne, înţepenite la piciorul stăpânului lor ca la poalele unui zid. În schimb în cartierele deocheate orgia dezlănţuită era în toi.”, a scris Pierre Drieu la Rochelle.

Ostenit printre femei” de Pierre Drieu la Rochelle, colecția “Biblioteca deschisă”, 2007.

„Răsturnate goale pe paturi, sunt insule pierdute definitiv în marea reveriilor lor. Sunt insule pline de animăluțe blânde și temătoare. De ce, printr-o mitologie îngrijorată, le-om fi transformat în suflete, în zeițe, însoțitoare improbabile ale noastre, sărmanii zei?”

„Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea” de Romain Gary, colecția „Biblioteca deschisă”, 2007:

„Încă din primele zile ale legăturii noastre, ne-am înțeles că viața poate să vină în felul acesta în cele din urma și să salveze totul, ca mesagerul regelui într-un ultim act al lui Molière. Dar aveam cu treizeci și șapte da ani mai mult ca Laura și începeam să-mi pândesc trupul ca și cum ar fi fost acela al unui străin care venise să-mi ia locul.”

În domeniul “literatură documentară pentru adolescenţi”, Editura Cartier propune cititorilor săi următoarele volume:

„Primele experiențe sexuale” de Anne Vaisman, colecția „Verde”, 2009.

„Anne și Daniel, Michèle și Patrick, Marc și Sylvie… Atunci când vorbesc despre voi, amicii citează, de-acum încolo, două nume; ei știu că sunteţi împreună și, deci, vă asociază unul cu celălalt. Înainte chiar de a realiza voi înșivă acest lucru, amicii sunt cei care vă creează imaginea unui duo de nedespărţit, care se ţine de mână, se sărută între două cursuri, își telefonează în fiecare seară.”

„Primele sentimente de dragoste” de Anne Vaisman, colecția „Verde”, 2009.

„De câteva luni, de câţiva ani, pentru unii, lucrurile s-au schimbat. Starea de spirit, modul de a gândi, comportamentul faţă de ceilalţi, felul de a se îmbrăca, de a se privi: nimic nu mai este la fel. Modificările cele mai evidente sunt cele ale trupului, într-un mod atât de evident, încât s-ar putea crede că adolescenţa se reduce la transformările fizice…”

„Prima dată” de Denise Stagnara, colecția „Verde”, 2009.

„Reflectând puţin la toate acestea, cum să nu simţiţi întreaga apăsare a mediului înconjurător și a mass-mediei contribuind foarte mult la decizia voastră?”

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508