spot_img

Un nou volum semnat de Rodica Grigore: “Măşti, caligrafie, literatură”

La Editura Grinta va apărea volumul “Măşti, caligrafie, literatură” al traducătoarei, scriitoarei şi conferenţiarului universitar Rodica Grigore.

„Fără să aibă pretenţia a fi un doct tom de critică literară, această carte reprezintă drumul (sau popasurile) printre cărţi pe care l(e)-am făcut în ultimii ani, majoritatea textelor adunate aici fiind cronici, publicate în diferite reviste literare şi dedicate unor autori străini traduşi în România. Ordinea lor o urmează, mai mult sau mai puţin, pe aceea a apariţiei în diversele periodice, însă principiul acesta nu este nicidecum unul dominant, selecţia textelor incluse în prezentul volum fiind, fireşte, una subiectivă. Tocmai de aceea, am preferat să nu organizez autorii ale căror cărţi sunt abordate în aceste pagini nici în funcţie de spaţiul cultural de unde provin aceştia, nici ţinând seama de limba în au scris sau scriu (aceste criterii fiind, oricum, inoperante în cazul multora dintre ei – pe care nu-i numesc, acum, pentru a lăsa cititorului plăcerea lecturii!), nedorind să transform volumul de faţă într-un soi de catalog sau indice de bibliotecă şi nevrând nici să dau impresia vreunei ierarhizări – de asemenea inoperante – de care aş fi ţinut seama. Astfel încât, rămânând schiţa unei călătorii prin literatura universală (în cele mai multe cazuri fiind vorba despre literatura prezentului sau, dacă nu neapărat aceea scrisă de contemporanii noştri în cel mai strict sens al termenului, atunci cu siguranţă despre acea literatură în stare să-şi păstreze mereu actualitatea), cartea aceasta este, deopotrivă, un ghid pentru cititori. Desigur, printre multele, la fel de posibile sau de îndreptăţite. Dar, în egală măsură, un fals ghid pentru pasionaţii de literatură universală – tocmai pentru că porneşte de la convingerea că adevărurile sale nu sunt singurele valabile şi nici nu încearcă să convertească pe cineva la vreo credinţă în afară de aceea în nevoia de lectură. În plus, una din premisele esenţiale ale cărţii – care îşi invită, astfel, cititorii să intre într-un soi de joc livresc – este că, evident, pasionaţii de literatură universală nu au nevoie de un ghid. Tocmai pentru că sunt pasionaţi, trăind, desigur, cum altfel decât printre cărţi… Că, cel puţin de la Borges încoace, Paradisul poate fi imaginat nu ca o grădină, ci ca o bibliotecă, se ştie şi nu ar avea rost să glosez, acum, pe marginea acestei afirmaţii – de la care, însă, pornesc, declarat sau subtextual, multe din fragmentele acestui volum: o carte menită a spune câte ceva despre propriile mele alegeri sau preferinţe literare, dar, în egală măsură, şi a se transforma într-o invitaţie la lectură pe care o adresez eu însămi cititorilor, în loc de orice altă introducere.”, a scris Rodica Grigore.

Rodica Grigore este conferenţiar universitar, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, disciplina Literatura universală şi comparată; licenţiată (1999) şi doctor în filologie din anul 2004.

Volume publicate: Despre cărţi şi alţi demoni (2002), Retorica măştilor în proza interbelică românească. Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher, G.M. Zamfirescu, G. Călinescu (2005), Lecturi în labirint (2007), Literatura universală şi comparată. Puncte de reper în evoluţia romanului universal (2008), Evoluţia formlor romaneşti. Între modernism şi postmodernism (2008).

Traduceri: Octavio Paz, Copiii mlaştinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă (2003), Manuel Cortés Castañeda, Oglinda celuilalt. Antologie poetică (2006), Andrei Codrescu, Un bar din Brooklyn. Nuvele şi povestiri (2006, Premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor).

Coordonează şi realizează (în colaborare) antologia de texte a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, apărută, în ultimii ani, sub următoarele titluri: Semne (2005), Împreună (2006), Next (2007), Energii (2008), InOvaţii (2009). A publicat numeroase articole şi traduceri în presa literară românească, colaborând la revistele: „Cultura”, „Contemporanul”, „Adevărul literar şi artistic”, „România literară”, „Euphorion”, „Saeculum”, „Scrisul Românesc”, „Viaţa Românească” etc. O scurtă antologie de poezie românească i-a fost publicată în Mexic (2005, 2009), Spania (2006) şi Venezuela (2007). Colaborează frecvent la prestigioase publicaţii literare din Statele Unite ale Americii, Spania, Mexic, Peru şi Venezuela.

Cititorii pot citi un interviu acordat de autoare pntru AgentiadeCarte, aici: https://www.agentiadecarte.ro/2010/09/%E2%80%9Ce-greu-sa-incepi-cu-prezentul-si-sa-faci-abstractie-de-trecut%E2%80%9D/

Articole recomandate

1 COMENTARIU

  1. Inca o dovada ca pentru Rodica, marea pasiune este munca. Nu pot decat sa vad ca exista si oameni litere lucrativi, laboriosi. La mai multe volume!
    MG

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508