spot_img

„Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi”, o carte puternică despre respectul faţă de copilărie

Editura Cartea Copiilor lansează „Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi”, o carte semnată de scriitoarea de origine tunisiană Irène Cohen-Janca şi ilustrată de italianul Maurizio A. C. Quarello. Aceasta este povestea adevărată a doctorului Janusz Korczak, omul ale cărui idei au inspirat profund Convenția internațională a ONU cu privire la drepturile copilului. Cartea spune o poveste despre curaj, hotărâre și dragoste de viață și, mai presus de toate, despre respectul față de copii și copilărie.

Pe 29 noiembrie 1940, aproape 200 de copii evrei mărșăluiesc pe străzile din Varșovia. Cu inima strânsă, dar cu fruntea sus, conduși de iubitul lor doctor Korczak, părăsesc frumosul orfelinat din strada Krochmalna pentru a merge în ghetou. Noua lor casă e mult mai mică, iar ghetoul este de fapt o închisoare unde evreii sunt închiși de naziști. Dar doctorul Korczak veghează asupra copiilor săi. Îi va însoți până în ultima lor călătorie, în lagărul de la Treblinka.

 

„Copilul nu devine om, el este deja om”. Cu această afirmație celebră, pediatrul și educatorul Janusz Korczak a schimbat modul în care noi privim astăzi copilăria. În primele decenii ale învolburatului secol XX, în Polonia, doctoral Korczak s-a ocupat de mii de copii săraci și fără familie, evrei, dar nu numai. Astfel s-a născut o experiență pedagogică extraordinară, care a continuat între zidurile ghetoului din Varșovia, experiență prin intermediul căreia copiii, actori ai propriei lor educații, s-au construit pe ei înșiși. Doctorul a fost alături de ei și i-a ascultat, i-a ajutat, i-a iubit, i-a susținut. I-a respectat și i-a admirat.

Irène Cohen-Janca (n. 1954, Tunis, Tunisia) şi-a petrecut copilăria pe malul mării Mediterane, în Tunisia, după care a studiat Literatura Modernă în Franţa. A scris numeroase romane și cărți ilustrate, cea mai celebră fiind „Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi” (2015), tradusă în coreeană, franceză, spaniolă, germană și engleză din varianta originală în italiană. În prezent locuiește în Essonne, Franța, unde lucrează ca manager la o bibliotecă publică.

Maurizio A. C. Quarello (n. 1974, Torino, Italia) a studiat design şi arhitectură în Torino şi a început să lucreze ca ilustrator în 2004. De atunci, a creat peste 40 de cărţi, în 21 de ţări de pe 5 continente. Cărţile sale au primit numeroase premii în Italia, Franţa, Spania, Belgia, Suedia şi Germania, printre care Premio Andersen (2012) pentru cel mai bun ilustrator italian, Prix Littéraire des Ecoliers (2013) sau premiul suedez IBBY Silverstar (2014).

 

Cartea „Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi”, recomandată copiilor între 8 şi 18 ani, este disponibilă pe site-ul editurii Cartea Copiilor (www.carteacopiilor.ro) la preţul de 39 de lei. La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Basmele pădurii”, o colecţie minunată de poveşti despre copaci.

 

Despre editura Cartea Copiilor

Cartea Copiilor, prezentă de 12 ani în peisajul editorial din România, este una dintre cele mai iubite edituri de cărți pentru copii. De la început, Cartea Copiilor s-a dovedit a fi o deschizătoare de drum prin inițiativa curajoasă de a publica pentru prima dată în limba română unele dintre cele mai valoroase titluri din literatura universală pentru copii. Cartea Copiilor a oferit micilor cititori, în premieră, operele unora dintre cei mai buni scriitori: Astrid Lindgren, Eric Carle, Julia Donaldson, Dick Bruna, Richard Scarry, Roger Duvoisin, Arnold Lobel, Elsa Beskow, Peter Sís și mulți alții. De altfel, Cartea Copiilor îşi propune să traducă cât mai multe titluri din literaturi mai puţin cunoscute copiilor de la noi, cum ar fi cea suedeză, finlandeză sau japoneză.

Prin alegerea cu grijă a titlurilor, autorilor și ilustratorilor, Cartea Copiilor încurajează lectura de la o vârstă fragedă, educarea gustului literar și construirea unei culturi vizuale complexe, alături de stimularea creativității și a spiritului critic, dezvoltarea capacității de a gândi liber și formarea unei atitudini deschise și tolerante. Mai multe detalii despre cărțile editurii Cartea Copiilor sunt disponibile la www.carteacopiilor.ro.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508