spot_img

TNB participă la Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti de la Chişinău

În zilele de 23 şi 24 septembrie 2022, trei producții recente ale Teatrului Național  I. L. Caragiale din București, trei piese de impact ce stau la baza unora dintre cele mai apreciate spectacole vor fi prezentate la Chișinău, cu ocazia Reuniunii Teatrelor Naționale Românești. Ediția a VII-a se va desfășura în perioada 15-28 septembrie 2022 sub genericul „Artiștii pentru pace, libertate, speranță”. Cu această ocazie, pe scenele teatrului gazdă vor putea fi vizionate, cu o singură reprezentaţie, D-ale carnavalului, Noaptea lui Helver şi Casa de la ţară, spectacole de marcă ale Naţionalului bucureştean.

În data de 23 septembrie, de la ora 19.00, pe scena mare a Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Chişinău, în comedia satirică D-ale carnavalului – spectatorii sunt așteptați să descâlcească nu ițele unui clasic triunghi amoros, ci ale unui… cvintet amoros. O montare purtând semnătura inconfundabilă a regizorului Alexandru Dabija, în care îi veți recunoaște, în rolurile personajelor cu „ambîț” și „ambetate” de amor ori de gândul răzbunării, pe minunații nostrii actori: Irina Movilă, Natalia Călin, Rodica Ionescu, Claudiu Bleonț, Gavril Pătru, Emilian Oprea, Ionuț Toader, Mihai Munteniță, Mihai Calotă, Ciprian Nicula. Un spectacol provocator a cărui estetică se apropie de cea a filmului mut, care scoate la lumină cu mijloace realiste absurdul condiţiei umane. Respingând tentația carnavalului cu confetti, Alexandru Dabija propune un amețitor carusel al golului și nimicniciei.

Pe 24 septembrie, în intima Sală Studio, de la ora 17.00, este programat spectacolul Noaptea lui Helver de Ingmar Villqist, o montare electrizantă, regizată de Matei Lucaci-Grünberg, în care pericolul pândește la fiecare pas. Un spectacol impresionant despre puterea spiritului uman în fața cumplitelor încercări ale istoriei. O parabolă tandră, profundă și emoționantă, spusă cu umor și speranță, despre vieți mici distruse de catastrofe mari, despre deznădejde și încăpățânarea de a ține inima sus. Povestea a doi oameni care încearcă să trăiască într-o lume în care cei vulnerabili sunt anihilați. Helver, un copil în corpul unui adult, este interpretat de Andrei Huţuleac. Amalia Ciolan îi dă viaţă cu multă sensibilitate Karlei – cea care încearcă să îl îndrume prin labirintul de reguli, semne și sensuri ale unei societăți de care încearcă să-l protejeze. 

Tot pe 24 septembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare, Casa de la ţară de Donald Margulies, în regia lui Claudiu Goga, propune, cu umor, ironie și luciditate, o complicată poveste despre o familie de artiști. „O poveste despre ce trăim atunci când trăim. Ne trăim viața? Ne trăim cariera? Ne trăim visele? Ne trăim eșecurile? O piesă despre mai multe feluri de a iubi și despre mai multe feluri de a urî, despre forța de distrugere a unui sărut și despre forța de distrugere a lipsei unui sărut. O poveste despre greutatea cuvintelor spuse și despre durerea cuvintelor nespuse, despre prețul succesului și prețul ratării, despre arta pură și arta comercială, despre demonii orgoliului și demonii pasiunii, despre părinți și copii, o poveste despre oameni

Un regal actoricesc susţinut de actori din generaţii diferite: Maia Morgenstern, Marius Manole, Gavril Pătru, Marius Bodochi, Raluca Aprodu, Maruca Băiașu.

Reuniunea Teatrelor Naționale se bucură de onoarea Înaltului Patronaj Prezidențial acordat de Președinta Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, și de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, prin care se recunoaște prioritatea instrumentelor pașnice, conciliatoare și creatoare, informează organizatorii.

Alături de teatrul gazdă – Teatrul Național „Mihai Eminescu” , la actuala ediţie a Reununii Teatrelor Naţionale Româneşti participă 17 teatre de pe ambele maluri ale Prutului.

În semn de solidaritate cu cetățenii Ucrainei și de afirmare a unor idealuri comune, în cadrul Reuniunii va participa Teatrul Național Dramatic Academic „Ivan Franko” din Kiev Evenimentul este organizat cu sprijinul Ministerelor Culturii din România și din Republica Moldova, al Institutului Cultural Român București și Chișinău, al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508