spot_img

TNB, între stagiuni, cu un bagaj plin de proiecte şi invitaţii la festivaluri din ţară şi de peste hotare

Cortina stagiunii 2017-2018 s-a lăsat, într-o plăcută seară de vară, duminică 1 iulie, peste sălile Teatrului Naţional din Bucureşti, unde au putut fi aplaudate, pentru încă o reprezentaţie, „Magic Naţional” la Sala Mare, „Micul infern” – la Studio, „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, pe scena de la Pictura, „Nebun din dragoste” a Atelier şi, în dimineaţa aceleiaşi zile, la Sala Media, Magicianul Poveştilor, îndrăgitul actor Marian Râlea şi asistenţii lui le-au urat copiilor ”Vacanţă plăcută prin intermediul unui bine apreciat Carnaval estival.

Deşi intrat în vacanţă, starea febrilă, de pregătire a noii stagiuni, se face simţită în continuare în interiorul teatrului. Unul dintre cei mai buni regizori de talie internaţională, Yuri Kordonski, care a mai lucrat la TNB un spectacol de răsunet, „Inimă de câine”, a revenit pentru un nou proiect ambiţios, Romeo şi Julieta de William Shakespeare, cu Crina Semciuc şi Ionuţ Toader în rolurile celebrilor îndrăgostiţi ai dramaturgiei universale. O montare care se anunţă una din cele mai incitante producţii ale stagiunii viitoare, cu o echipă de realizatori de primă mărime, dintre care îl mai amintim pe scenograful Dragoş Buhagiar.

Premiera programată pentru deschiderea stagiunii a avut deja primele întâlniri cu publicul şi a cules primele aprecieri. Două pe faţă, două pe dos, căci aceasta este piesa americancei Theresa Rebeck, apreciată şi la noi, iar de New York Times numită „una dintre cele mai inteligente comedii de moravuri”, este o propunere avansată în cadrul programului Uşi deschise pentru toţi, şi a fost coordonată scenic cu mână de maestru de Ion Caramitru. În distribuţia acestui … tricotaj executat cu deosebit har şi nerv actoricesc, îi vom urmări pe Irina Cojar, Costina Cheyrouze, Lamia Beligan, Brânduşa Mircea, Raluca Petra, Tomi Cristin, Marius Bodochi. Între haz şi lacrimă, piesa dezvăluie tarele relaţiilor contemporane dintre oameni, care pe cât de greu se dezvoltă, pe atât de repede se deşiră.

Alţi regizori cunoscuţi şi-au anunţat proiectele în Anul Centenar la TNB, între aceste propuneri numărându-se scenariul original al lui Radu Afrim, bazat pe romanul lui Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor, montare în care vom găsi alături de celebrele personaje ale romanului, personaje desprinse din cronica, încă nescrisă, a lui 2018… Proiectul urmează să intre în lucru la toamnă, cu Alexandru Potocean în rolul lui Apostol Bologa.

O piesă în 30 de tablouri este propunerea cunoscutului regizor de film Nae Caranfil. Papagalul mut va intra în repetiţii la început de septembrie, montare ce va beneficia de scenografia lui Dragoş Buhagiar şi coregrafia lui Florin Fieroiu, iar în distribuţie figurează nume îndrăgite ale teatrului, cum sunt Claudiu Bleonţ, Magda Catone, Alexandru Bindea şi mulţi alţii.

Un alt prilej de a descoperi o distribuţie minunată este şi montarea unei tragicomedii, Noii infractori, de Edna Mazia, traducerea din limba ebraică fiind realizată de Etgard Bitel, iar spectacolul va purta semnătura regizorală a lui Ion Caramitru.

Luna august va adăuga în palmaresul spectacolului Magic Naţional, recent prezentat la Festivalul Internaţional de Teatru „Miturile Cetăţii”, de la Constanţa,  încă două invitaţii, prima participare urmând să aibă loc, pe 6 august, la Festivalul Internaţional de Teatru şi Jazz de la Nishville, Serbia, iar cea de-a doua, la Festivalul Bucureştii lui Caragiale, ediţia a VII-a, eveniment organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul Ion Creangă, ce se va desfăşura în perioada 29 august-2 septembrie 2018.

Selecţia Festivalului Naţional de Teatru (FNT 2018), recent anunţată, include două dintre cele mai valoroase spectacole ale stagiunii 2017-2018 la TNB, Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu şi Orchestra Titanic de Hristo Boicev, regia Felix Alexa.

În perioada imediat următoare, foaierele Sălii Studio rămân deschise, la cererea publicului, pentru vizitarea expoziţiei de stampe japoneze, după un nou orar de vizitare – între 12.00 şi 20.00.

Sunteți așteptați să reveniţi în sălile Teatrului Naţional din Bucureşti odată cu reînceperea şcolilor, la mijlocul lunii septembrie. TNB vă dorește o vacanţă cât mai plăcută şi mai deconectantă, înseninată şi de amintirea spectacolelor pe care le-aţi văzut la Teatrul Naţional din Bucureşti de-a lungul acestei stagiuni.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508