spot_img

„Spectaculosul univers al cărţii esoterice”, prelegeri prezentate de Cristian Tiberiu Popescu la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi

La Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi din Bucureşti va avea loc, în perioada 15 mai-3 iunie 2012,  o serie de prelegeri susţinute de Cristian Tiberiu Popescu, scriitor şi profesor la Universitatea Hyperion din Bucureşti. Prelegerile „Spectaculosul univers al cărţii esoterice” vor fi însoţite de un bogat material ilustrativ. Ciclul de prelegeri propus reprezintă o tratare globală a ştiinţelor esoterice, în succesiunea multitudinii de doctrine şi teorii, a corespondenţelor şi a consecinţelor acestora, cu o atenţie special asupra hermetismului, gnozei, alchimiei ori cabalei.


Cristian Tiberiu Popescu este, totodată, un cunoscut templolog (autor a 6 cărţi despre istoria Ordinului templier), specialist în literatura esoterică (predă această materie la universitate, precum şi în cadrul unor fundaţii pentru cercetări spirituale) şi de asemenea specialist în Cabală (susţine cursuri în cadrul aceloraşi fundaţii).

Ciclul de prelegeri cuprinde 8 prelegeri (16 ore), grupate pe două module (15, 22, 29 mai şi 5, iunie, respectiv, 12, 19, 26 iunie şi 3 iulie 2012), de la ora 18,30.

Pentru informaţii suplimentare privitoare la tematică vezi www.muzeulnationalalhartilor.ro

DISTRIBUIREA TEMELOR PE CURSURI

● Introducere. Gustul misterului, coordonată umană. Terminologie

● Ţara tuturor începuturilor – Egiptul

○ Isis-Osiris-Horus. Isis şi Ra. Isis, stăpâna magiei.

○ Esoterismul Piramidei şi al Sfinxului

○ Cartea morţilor

○ Cartea lui Thot

○ Cartea secretă şi Nanepherkaptah

● Israel

○ Moise egipteanul

○ Esenienii şi Manuscrisele de la Marea Moartă …………………………. CURS I

● Simbologia

○ Lumea simbolurilor

○ Simboluri numerice

○ Simboluri geometrice

○ Simbolurile literelor

○ Simboluri ale lumii vii

● Misteriile (egiptene, orfice, pitagoreice)

◘ Misteriile egiptene

○ Abidos

○ Busiris

○ Karnak

○ Apuleius, Măgarul de aur şi misteriile Isidei

◘ Misteriile orfice

○ Mitul lui Orfeu şi religia orfică

○ Ritualurile orfice

○ Imnurile orfice

◘ Misteriile pitagoreice

○ Omul Pitagora

○ Ordinul pitaroreic. Elită şi iniţiere

● Oracolele

○ Oracolul ca tip de cannaling

○ Dodona

○ Shiva

○ Eleusis

○ Delfi ……………………………………………………………………………….. CURS II

● Aritmosofia

○ Acumulările pitagoreismului şi Gematriei

○ Mathesa (intercondiţionarea metafizicii şi numerelor)

○ Geometria ocultă

○ Steganografia (criptografia)

● Hermetismul

○ Sincretismul hermetic

○ Tradiţia hermetică în timp

○ Zeul Thot, Hermes „de trei ori mare”, stăpânul înţelepciunii

○ Tabla de smarald

○ Revelaţie şi ocultare. Logosul şi Iniţierea. Arhonţii şi nemurirea

○ Poimandres; Asclepios; Kore Kosmou

○ Craterul sau Cupa ……………………………………………………………. CURS III

● Gnoza

○ Gnoza, ca filosofie şi religie

○ Gnosticii, adversarii apostolilor

○ Credinţa în cunoaştere – gnosis

○ Sofia – femeia înţelepciune. Avatarurile ei existenţiale

○ Iisus gnostic

○ Marile sisteme gnostice

○ Evangheliile şi Apocalipsele gnostice. Tipologie. Nad Hammadi, 1945

○ Cariera mondială a gnosticismului – mandeni, manihei, cathari

○ Pentacle şi talismane gnostice ………………………………………….. CURS IV

● Alchimia

○ Alchimia, arta transmutării

○ Teoriile alchimice

○ O filosofie a limbajului sui geeneris

○ Simbolismul alchimic

○ Piatra filisofală

○ Solve et coagula – arta spagyrică a separării şi combinării

○ Ideea de foc şi funcţiile ei

○ Fazele Marii Opere

○ Theatrum chemicum

○ Eros şi Alchimie

○ Alchimia simbolică a desăvârşirii umane: transmutaţia

sufletelor ………………………………………………………………………. CURS V

● Cabala

○ Cabala speculativă/esoterică/mistică

○ Cabala practică

○ Ideologia cabalistă:

○ Shekina, „prezenţa” lui Dzeu în lume; Shekina ca aspect al femininului

○ Macroprosop-ul vs. Microprosop

○ Dumnezeul Tată-Mamă în Cabală. Principiul complementarităţii

○ Tentativa cunoaşterii lui Dumnezeu. Natura lui Dumnezeu

○ Sepher Yetsira. Zoharul

○ Arborele Sephiroth, „Arborele vieţii”. Sephiroţii sau Cele Zece Sfere

○ Raportul cu „arborele” Chakrelor (corespondenţa Sephire şi Chakre)

○ Energiile sephiroţilor

○ Sfera nr. 11: Ain Soph

○ „Căile” şi “Porţile”

○ Ascensiunea omului spre Sine

○ Fenomenele Cabalei

○ Merkabah, „Carul (Tronul) lui Dzeu”. Doctrina Măreţiei lui Dzeu;

○ Metatron, „intermediarul” dintre Dzeu şi om;

○ Magid, „vocea”, mentorul ceresc. Doctrina comandamentelor ceresti;

○ Ghilgul, reîncarnarea. Doctrina metempsihozei in Cabala

○ Golemul, creatura.

Magick-ul, arta de a prod. schimbările dorite în lumea înconjurătoare

○ Tetragramatonul IHVH. Uniunea cosmică şi manifestarea elementelor;

○  Alfabetul sacru şi numerologia. Literele şi potenţele lor

→ GematriaNotarikonTemurah. Gândirea magică a Cabalei

○ Cabala şi Tarotul …………………………………………………………………. CURS VI

● Magia

○ Terminologie

○ Magia naturală. Magia evocatoare. Magia divinatorie. Magia

medicală. Magia ceremonială. Limitele declarate

○ Magie albă/Magie neagră

○ Portretul magicianului. Magul

○ Ritualuri

○ „Ştiinţa magiei”

○ Chei şi clavicule

○ Arcanele iubirii

○ Magia personală

● Vrăjitoria

○ Vrăjitorie şi magie

○ Vrăjitorie şi divinaţie. Demonologia

○ Vrăjitorie şi necromanţie

○ Sabatul vrăjitoarelor

○ Vrăjitorie şi sexualitate

○ Procesele vrăjitoarelor

○ Manualele pentru judecarea vrăjitoarelor

○ Vrăjitoria şi societatea modernă

● Şamanismul

○ Portretul şamanului

○ Raportul şaman-vrăjitor  ………………………………………………….. CURS VII

● Templierii

○ Istorie şi mistere

● Graalul

○ Legendele Graalului

○ Ipoteze privind natura Graalului

○ Căutarea Graalului

○ Cavalerii Mesei rotunde şi Graalul

○ Marea literatură a Graalului

○ Catharii, templierii şi Graalul

○ Învăţătura iniţiatică a Graalului

○ Graalul astăzi ……………………………………………………………….  CURS VIII

Articole recomandate

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508