La Editura Cartea Românească, în colecţia “Poezie”, a apărut volumul „Douăsprezece cântece înaintea naşterii” de Mihail Gălăţanu. „Poetul Mihail Gălăţanu impresionează printr-o virtuozitate care pare a fi pus la contribuţie cu maximum de profit câteva zone ale liricii. Gălăţanu posedă un mecanism creator foarte complex, un dar prodigios al naturii în similitudine cu mirabilele înzestrări precoce ale muzicienilor. De la Nicolae Labiş nu am mai asistat la o asemenea ţâşnire de talent. Lirica lui Mihail Gălăţanu este ca un jet de plasmă, străbate tot, dizolvă convenienţele.” (Gheorghe Grigurcu) Andra Rotaru a dialogat cu Mihail Gălăţanu despre acest volum, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
Care este rolul lui Nichita Stănescu în conceperea „trilogiei naşterii”?
Nichita Stănescu e doar cel care atinge, tangentează tema. Acelaşi este şi rolul lui Ion Barbu. Înaintaşi ai temei unde eu am găsit de cuviinţă – şi de drag – să îmi durez cetate. Ei sunt modele pe care am vrut să le îngemănez şi să le depăşesc. Nichita Stănescu n-a fost decât un suflu inspirator, un model de/din tinereţe.
Personajul „acceptă să vadă iarăşi lumea” odată născut. Ce a fost înaintea acestei înfăţişări?
A
FOST
o altă viaţă, cea din mama. Şi, înaintea ei, o altă viaţă, cerească. Noi nu trăim doar viaţa pământească. Trăim mai multe vieţi. Iar eu văd perioada intrauterină ca pe o viaţă a ei, cu naştere, viaţă intrauterină – şi moarte. Adică naştere în lumea noastră. Orice moarte e o naştere în altă lume. Nici despre ea, despre dumneaei-viaţa intrauterină, nu ne amintim prea multe. Dar o putem vedea cu ochii minţii. Şi viaţa intrauterină este un fruct al dragostei. Eu nu sunt altceva decât un poet al dragostei. Nici al sexului – şi nici măcar religios/sau încadrabil, perfect, la această paradigmă. Un poet de dragoste. De dragoste, la anul de graţie 2012, înseamnă erotic. Pătimaş calofil/eortoman, erotoid, poate chiar – nomen odiosa ! – pornograf, (doar) dacă pornograf înseamnă pătimaş. Am visat întotdeauna şi am şi scris o ARS PORNO(GRAPHIA)/ « PORNOGRAFICĂ ». Ca să incit. Ca să provoc. Nu pentru că aş fi avut, vreodată, legături cu pornografia adevărată. Sunt pornograf doar în exact aceeaşi măsură în care Dali este pornograf. Nimic mai mult, nimic mai puţin. În fond, ce este porno, ce altceva decât o exacerbare (aproape iresponsabilă) a dragostei, a erosului, o tânjire, o sete, o neîmplinire, un priapism al imaginilor şi gândirii ? Exclud, aici, fireşte, zona patologicului pur… Dar ar fi, iarăşi, un bun subiect de meditaţie/anchetă socială/quiz etc.
Şi, ca să mă întorc puţin, chiar moartea noastră, în această viaţă, de aici, pământească, este naştere într-un alt regn. O naştere în lumea de dincolo.
Între alegere şi destin, personajul crede în alegere.
Fiecare dintre noi alegem, dar avem şi un destin. Destinul ne fixează în linii mari, foarte mari, de proiect grandios, în rândul unor comunităţi.
Drumurile aparent ireale pe care le parcurge personajul sunt datorate unei „invenţii”: „sînt un călător. am construit maşina timpului”
E numai o butadă.
E o metaforă.
E un alt fel de a vedea timpul şi pe noi, oamenii, pe toţi, ca pe nişte călători în timp. Ca pe nişte plonjori şi scăldători în timp. În fond, poezia e o perfectă maşină a timpului.
De ce sunt douăsprezece cântece înaintea naşterii?
Unsprezece elegii sunt o negaţie. Negaţia mea e negarea negaţiei. E întoarcerea la forma perfectă. La cei doisprezece ai lumii, arhetipali. Nu întâmplător, poate, ziua naşterii mele este chiar…11. septembrie. Am, încă, 48 de ani, iar la anul, în septembrie, când voi împlini 50, vreau să îi serbez printr-o carte sau – cine ştie? – prin mai multe. Deocamdată, însă, îmi pun mari speranţe în DOUĂSPREZECE CÎNTECE ÎNAINTEA NAŞTERII, carte apărută, de curând, la CARTEA ROMÂNEASCĂ – şi prezentată, la târg, la standul POLIROM. Aştept, cu nerăbdare, cum e şi firesc, cronicile.
Trebuie, altfel, ca toate mulţumirile mele să se îndrepte către MĂDĂLINA GHIU – mai întâi, apoi către BIANCA BURŢA-CERNAT (şi elegant/discretul ei soţ, criticul PAUL CERNAT, care mi-a făcut o mare bucurie şi a venit la lansare), dar şi către neobosita ANA-MARIA TĂBÂRCĂ.
„Orice ispită îşi caută un ispit”?
Pentru mine, ca bărbat, ispita e numai o femeie.
Iar femeia e fantasma, poate chiar fantasma dintâi, cea a androginităţii noastre perpetuate. Femeia este cea care te faci să te simţi bărbat, îţi redă vigoarea.
Plângem moartea cu naşterea noastră.
Ne plângem moartea cu întâmplarea cea dintâi a naşterii noastre. Sunt locuri unde mă simt mai mult douămiist decât nouăzecist. Şi, vicevercea, locuri unde mă simt mai optzecist (ARTA TEXTUALISTĂ a parodiei/persiflării, reluării – pe altă buclă – a unor vechi leit-motive & obsesii !) decât nouăzecist.
Plângem tot ce vom fi, ulterior, cu naştere noastră. Şi nu m-aş fi născut, nu-i aşa, dacă tatăl meu, Împăratul, nu mi-ar fi promis viaţă fără de moarte şi, fireşte, tinereţe fără bătrâneţe. Într-un mod fals. Fraudulos. Păcălindu-mă.
Volumul „Douăsprezece cântece înaintea naşterii” încheie „trilogia naşterii”, începută cu „Burta înstelată” (2004) şi „Poeme amniotice” (2007). Ce îi va urma?
Vor urma nişte/mai multe proiecte. Va fi o TRILOGIE A MORŢII, cândva, din care două volume sunt deja publicate. Dar, mai întâi, cum am spus, TRILOGIA PUBLICATĂ integral, cu 30 de inedite, pieptănată puţin. Şi vor fi nişte surprize… un volum cu totul altfel, cu totul diferit…despre cenuşa POMPEIULUI trăirii noastre de fiecare zi. Şi un alt volum, despre maestru, care se va chema, probabil, DEVORAREA MAESTRULUI.
Acest volum porneşte de la dragostea mea de/pentru maestru. Care la mine e viu, întrupat, poartă şi un nume, e scriitor – ce-i drept, chiar dacă stă ascuns, pitit, nerevelat, în provincie.
La proză există un plan paralel, am pe masă o carte care se va numi ULTIMUL KARAMAZOV – şi va fi o continuare la…FRAŢII KARAMAZOV.
Dar, iarăşi, foarte interesantă cred că va fi cartea « despre cum trebuie procedat cu maestrul » : mă reîntorc, deci, pentru o clipă, la ea.
Orice model trebuie devorat. Trebuie, în ultimă instanţă, înghiţit. Mursecat.
Trebuie înghiţit cu totul, mistuit adânc, până devine, cu totul şi întotului-tot, tu, tu, numai tu; cu adevărat tu.
