spot_img

Seară dedicată volumului de proză scurtă „Femeia cu buchet de flori şi alte povestiri”, de Mo Yan, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

Miercuri, 18 ianuarie 2017, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă  pentru o seară dedicată volumului „Femeia cu buchet de flori şi alte povestiri” de Mo Yan, prima antologie de proză scurtă publicată în România a scriitorului laureat cu Premiului Nobel pentru Literatură în 2012. Vor vorbi Luminiţa Bălan, profesor universitar, coordonatorul Institutului Confucius al Universităţii din Bucureşti şi traducătoarea cărţii aflate în dezbatere, Florentina Vişan, profesor universitar, traducător şi unul din cei mai apreciaţi exgeţi români ai culturii chineze şi Mugur Zlotea, lector universitar, traducător şi membru al Departamentul de Limbi și Literaturi Orientale, secţia Chineză al Universităţii din Bucureşti. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Accesul la eveniment este gratuit în baza unei rezervări prealabile pe eventbook.ro

Proza scurtă a lui Mo Yan aduce o tuşă de mare prospeţime în literatura contemporană. Cele zece povestiri reunite în volumul de faţă, în aceeaşi măsură violenţe şi poetice, sunt un amestec unic, inclasabil, de realism magic şi realism social, în care se întrepătrund elemente de mitologie şi tradiţie populară cu episoade din istoria recentă a ţinutului Gaomi tratate în manieră satirică. Lirismul descrierilor are drept contrapunct umorul, adesea feroce, în arhitectura poveştilor de dragoste, curaj şi moarte ale eroilor favoriţi ai scriitorului: oamenii obişnuiţi.

„Mo Yan transformă nefericirea vieţii cotidiene în episoade pline de bucurie, de o rară frumuseţe.“ The New York Times Book Review

Selecţia de zece povestiri reflectă diversitatea de teme şi abordări stilistice din proza scurtă a lui Mo Yan. Unele, precum Frumoasa care trecea bulevardul Chang’an călare pe măgar şi Femeia cu buchetul de flori, amintesc de tradiţia prozei fantastice chineze şi aduc în prim-plan personaje feminine, a căror frumuseţe exercită o fascinaţie irezistibilă, la graniţa supranaturalului. Altele, cum ar fi Bătălia din pădurea plopilor albi sau Cătuşe la degetele mari, au în centru secvenţe din realitate văzute prin ochii copiilor. „O copilărie nefericită este o sursă de inspiraţie inepuizabilă“, consideră Mo Yan, iar micii protagonişti îi oferă ocazia de a povesti, pendulând între realismul brutal şi poezia sclipitoare, despre indiferenţă şi cruzime. Elementele autobiografice îşi găsesc locul în Bumbacul imaculat, după cum marturiseşte autorul însuşi.

Mo Yan („Nu vorbi“), pseudonimul scriitorului Guan Moye, este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane. Mo Yan devine celebru în China şi în lume prin romanul publicat în 1987, Sorgul roşu (Humanitas Fiction, 2008, 2012). La notorietatea scriitorului contribuie cunoscutul film omonim din 1987 al lui Zhang Yimou, câştigător al Ursului de Aur la Festivalul de Film de la Berlin în 1988. Autor prolific, Mo Yan a publicat peste optzeci de povestiri şi zece romane, cele mai cunoscute fiind: Baladele usturoiului din Paradis (1988, revizuit în 2012; Humanitas Fiction, 2013), Ţara vinului (1992; Humanitas Fiction, 2014), Ţâţe mari şi şolduri late (1996), Pedeapsa santalului (2001), Obosit de viaţă, obosit de moarte (2006; Humanitas Fiction, 2012) şi Broaşte (2009; Humanitas Fiction, 2014). Romanele şi povestirile sale au fost traduse în peste treizeci de limbi, iar câteva au fost ecranizate. Mo Yan a primit numeroase premii internaţionale (Premiul Laure Bataillon, 2001; Premiul Nonino, 2005; Premiul pentru Cultură Asiatică Fukuoka, 2006; Premiul Newman pentru literatură chineză acordat de Oklahoma University, 2009; Premiul Manhae, 2011 etc.), culminând cu Premiul Nobel pentru literatură în 2012.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508