În Cetatea Sighișoarei, lângă Turnul cu Ceas, a avut loc zilele trecute o nouă întâlnire a prozatoarei Mariana Gorczyca, membră a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, cu cititorii romanului Parcurs, Editura Eikon, 2013.
„Toboșarul Cetății (artistul plastic Dorin Stanciu) bate toba însoțit de suita sa obișnuită. Anunță lansarea de carte de la baza Turnului cu Ceas și încheie cu replica deja marcă înregistrată: Am zis!
Lansare de carte în aer liber, cu cititori veniți anume dar și cu alții ajunși în ipostaza lor de turiști, așezați pe scaunele aduse din Sediul Forumului Democrat German, cu fața spre bannerul care anunță desfășurarea în aceste zile a Academiei Muzicale de vară, dar și spre masa plină de cărți de la care se adresează auditoriului Ovidiu Șimonca, Olivia Dumitriu, campionul național de golf Viorel Coman și subsemnata.
Constatând că primul și ultimul cuvânt al cărții este substantivul ora, o lansare lângă edificiul-emblemă pentru Sighișoara de-a lungul secolelor, Turnul cu Ceas, nu putea fi decât o idée fericită.
Romanul Parcurs, cea mai recentă construcţie epică a Marianei Gorczyca, dovedeşte că literatura se face cu graţie, cu plăcere, cu bucuria împărtăşirii, descoperind de la prima pagină un scriitor care nu se fereşte să-şi dezvăluie sursele de inspiraţie – aspecte biografice, cărţi sau persoane cărora le ,,datorează” declanşarea vreunui subiect. Autorul concret, dublat de jurnalistul, profesorul ori chiar de pasionatul de sport ,, are grijă” de cititorii săi, în sensul că în Cuvânt înainte îi ajută, îi orientează în lectură, neepuizând prin explicaţii subiectul şi neîncercând să le impună soluţii.
Din punct de vedere tematic, romanul surprinde aspecte ale vieţii sociale româneşti de după Revoluţia din `89, cu dezorientări ori lipsuri, cu nevoia plecării la muncă în Italia, apoi relaţia maestru-discipol, problematica timpului, a călătoriei, a întoarcerii în timp la momentul venirii lui Traian în acest spaţiu şi, nu în ultimul rând, descrierea unui sport nou pentru cultura noastră, jocul de golf.
În ciuda unui aparent pragmatism, romanul nu trebuie înţeles ca ghid care ne-ar oferi secretele absolute ale unui parcurs (de succes). Dimpotrivă. Ridică problematici existenţialiste ale omului contemporan preocupat de cunoaştere, iar cunoașterea se bazează pe ceea ce îi este exterior şi nu este limitată în interpretare. În schimb, este legată de loc şi, mai ales, de timp. Idealurile utopice ale adevărurilor devin ele însele subiecte ale interpretării şi reinterpretării.
Scriitura, prin tot ce presupune – de la alternarea planurilor narative, cu incursiuni în trecut şi reveniri alternative în prezentul epic, până la simbolistica labirintului, a numelor personajelor ori a metaforei din titlu – este un amestec de narativitate şi lirism, textualism, joc al discursului, mobilitate, o ingenioasă construcţie din prefabricate şi un alt fel de relaţie cu cititorul. Printr-un joc subtil între elementele de factualitate şi ficţiune, romanul îşi asimilează tehnici de diegetizare similare jurnalului. Timpul, ca ordonator simbolic al planurilor narative, devoalează scenariul de adâncime al textului, spunând povestea de nespus, ascunsă între cutele discursului.
Povestea, încadrată sau încadrantă, este circumscrisă cu exactitate în cadre istorice, care refac prin detaliu contexte sociale. Incursiunile descriptive ne invită în inima lucrurilor, solicită privirea lor de aproape, provoacă la dialog şi reflectare, făcând să dispară orice barieră real- imaginar.
Scriitoarea devine o prezenţă în mintea cititorului prin invocarea unor opere, prin înclinaţia spre formele deschise, prin implicarea artei, ştiinţei şi sportului, prin deschiderea unor orizonturi noi, prin parte şi întreg. Astfel, romanul se află în căutarea unui public larg, printr-o accesibilitate dată de o multiplicare a mediilor şi mesajelor.”
CARMEN DUSMĂNESCU