spot_img

România – a doua țară din lume după S.U.A. care lansează în premieră „Cărțile Negre” ale lui C.G. Jung, publicate la Editura Trei

La 11 ani de la apariția pe piața românească a celei mai învăluite de mister opere semnate de Carl Gustav Jung, ”Cartea Roșie”, Editura Trei aduce o premieră de anvergură prin lansarea celebrelor ”Cărți Negre”, care au stat la baza acesteia. Mult așteptatele caiete de însemnări ale medicului psihiatru și analist elvețian reprezintă o lansare eveniment, atât pentru domeniul psihologiei și psihoterapiei, cât și pentru piața editorială de carte. În plus, prin acest demers al Editurii Trei, România devine a doua țară din lume după Statele Unite ale Americii care traduce și publică manuscrisele „Cărțile Negre”, unele dintre cele mai valoroase documente despre un demers unic in istoria psihologiei: întâlnirea cu Sinele și analiza conținutului propriului inconștient, manifestat prin vise, imagini și fantasme interioare.

Cărțile Negre reprezintă o bijuterie editorială. Un proiect la care s-a muncit enorm, pe mai multe paliere și pe care, iată, îl aducem în fața cititorului român cu multă bucurie și cu multă speranță. Este bucuria unei recuperări unice și speranța unei transformări și a unei noi căi. Odată cu aceste scrieri intrăm în șantierul unei minți și a unui spirit excepțional și avem acces, într-un mod extins față de Cartea Roșie, la acea parte a personalității numărul 2, puțin cunoscută publicului. Ce poate fi mai interesant și până la urmă mai frumos pur și simplu decât să fii martorul unei întâlniri fabuloase între omul de știintă consacrat, psihologul, psihoterapeutul, medicul inovator și alchimistul dispus să experimenteze pe el însuși tehnici periculoase, riscante, dar în același timp atât de profunde! Avem multe de învățat despre posibilitățile noastre în urma acestei întâlniri, declară coordonatorul colecției „Misterele inconștientului colectiv” din cadrul Editurii Trei, Silviu Dragomir.

 

Caietele transformării lui Jung”, așa cum au fost numite „Cărțile Negre” de Sonu Shamdasani, istoricul, editorul și specialistul în opera jungiană, nu sunt jurnale personale cu note ale întâmplărilor trăite zi de zi, ci însemnările unui autoexperiment unic, pe care autorul l‑a numit „confruntarea cu sufletul său“ și „confruntarea cu inconștientul“. Seria de scrieri cuprinse în perioada 1913 – 1932 oferă o incursiune în demersul autoanalitic parcurs de Jung, cu descrieri ale stărilor sale mentale și reflecții asupra acestora. „Cărțile Negre documentează încercarea lui Jung de a rezolva criza de sens a secolului XX în propria lui persoană, și de a distila de aici un mijloc prin care și alții să poată face la fel, prin psihoterapie”, precizează  Shamdasani în nota introductivă.

Primele caiete de însemnări au stat la baza creării lui Liber Novus – Cartea Roșie, ambele lucrări fiind strâns interconectate. Odată cu lansarea acesteia în Statele Unite ale Americii, în 2009, Cărțile Negre au fost expuse public pentru prima dată, în forma originală, la Rubin Art Museum din New York. Demersul oficial de transcriere și redactare a acestora a început la sfârșitul anului 2012, urmat de cel de traducere a operelor, în 2015.  Acest ultim proces a durat 5 ani, astfel că, în octombrie 2020 ele devin pentru prima dată accesibile publicului larg, la 59 de ani de la moartea lui Jung.

Proaspăt ieșite din tipar pe piața editorială românească, manuscrisele „Cărților Negre” beneficiază de o prezentare unică și o copertare specială. Pachetul de 7 volume cuprinde totalitatea însemnărilor făcute timp de 19 ani, la scară de unu la unu, iar fiecare volum conține facsimilul respectivei cărți, urmat de o traducere cu observații. Partea preliminară, introducerea, nota traducătorului, anexa cu imagini și indexul au fost incluse într‑un volum separat, care păstrează consecvența numerotării.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508