spot_img

Raluca Enea – concert de clavecin, la Bucureşti

Joi, 13 noiembrie 2014, de la ora 19:00, la Biserica Anglicană, în cadrul Festivalului de Muzică Veche, Raluca Enea va avea un recital cu un program inedit, „Rameau – 250”, ales din creaţia de clavecin a muzicianului regelul Soare, Jean-Philippe Rameau. Repertoriul spectacolului cuprinde, în principal, selecţiuni din colecţiile „Pièces de Clavecin” (1724) şi ediția pentru clavecin a operei „Les Indes Galantes” (1735). Agențiadecarte.ro este partener media al evenimentului.

Raluca Enea, directorul artistic al Festivalului de Muzică Veche București, ajuns la a IX-a ediţie, este printre multe altele, o clavecinistă recunoscută în ţară şi în străinătate, cu concerte susţinute în România, Germania, Israel, Norvegia şi Ungaria. Dincolo de dragostea ei faţă de „instrumentul nobililor”, Raluca este artist liric al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, cadru didactic asociat şi doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică, coordonator administrativ al Taberei Medievale pentru Copii, dar şi al unor proiectele educative și de formare în domeniul muzicii vechi susținute de Asociația Antiqva şi a pus recent bazele primei Şcoli de Muzică Veche din România, unde oferă cursuri de clavecin. Deşi este un virtuoz al clavecinului care concertează frecvent în București sau la manifestările de profil din țară și în străinătate, Raluca Enea susţine că nu se poate trăi din muzică veche, cu public cult şi diferit de cel al muzicii clasice. Din ecest motiv, îşi asumă atâtea proiecte şi activităţi conexe, de la predare şi organizare de concerte, până la festivaluri, cursuri, tabere pentru copii. Mai mult, are şi un serviciu de bază, ca artist liric în Corul Filarmonicii la Ateneu.

Cel mai recent proiect al său, Școala de Muzică Veche va oferi copiilor posibilitatea de a cunoaște muzica veche sub toate aspectele şi pot studia clavecin, vioară barocă, flaut traversier, flaut drept și viola da gamba. În afară de cursurile predate de profesori cu specializări în străinătate, școala va oferi copiilor instrumente pentru studiul individual, posibilitatea de a concerta într-un cadru adecvat și o formare artistică în sensul deplin al cuvântului.

De la vârsta de 4 ani, Raluca Enea a început cursurile de pian ale Școlii Populare de Arte, unde, prin clasa a IV-a, profesoara şi-a dat seama că nu va putea cânta la pian, din cauză ca avea mâinile prea mici, şi i-a sugerat clavecinul. Ajunsă la București la Universitatea Naţională de Muzică, a studiat pedagogie muzicală şi clavecin sub îndrumarea profesoarei Ogneanca Lefterescu.

„Pe vremea lui Ludovic, claveciniștii erau „nobles hommes” , iar suflătorii erau „joueurs d’instruments”, așa că claveciniștii trebuie să fie mândri pentru că sunt nobili. Mie îmi place să zic „clavecinul – instrumentul nobililor”. Clavecinele și instrumentele din acea epocă în general, erau minuțios ornamentate, la fel era și muzica, și vestimentația, și arta plastică și arhitectura sau celelalte arte, iar această ornamentare cerea un anumit nivel de educație și știință a bunului gust și rafinamentului. Clavecinul este sinonim cu muzica veche, în special în Barocul târziu. Pentru că atât ansamblurile camerale, cât și cele orchestrale aveau întotdeauna în componență unul sau chiar două clavecine (de ce nu și trei sau patru, ca în cazul lui Bach ?), iar la operă nu exista nimic fără clavecin”, povesteşte artista.

Începând din 1999, Raluca Enea a fost invitată în diverse ansambluri vocal-instrumentale cu care a susţinut recitaluri în București sau în țară. După studiile finalizate în România, a început specializărilor în străinătate, studiind clavecinul şi muzica de cameră alături de profesori renumiţi din Germania, Olanda, Belgia şi SUA. Din 2005 și-a continuat studiile de clavecin şi muzică veche în Germania, sub îndrumarea profesorilor Harald Hoeren, Glen Wilson şi Ketil Haugsand. A urmat apoi cursuri de perfecţionare susţinute de Menno van Delft (Olanda), Frédérick Haas (Belgia), Malcolm Bilson (SUA), cursurile Academiei din Sablé, sub îndrumareaprofesorilor Françoise Lengellé şi Howard Crook (clavecinşi canto baroc) și cursuri de muzică de cameră cu Jan de Winne, Marcel Ponseele și HervéDouchy (Belgia).

Organizator Asociaţia Antiqva

www.earlymusic.ro

Evenimentul este organizat cu sprijinul Administrației Prezidențiale, Ministerul Culturii, ICR, ARCUB și Primăria Bucureștiului prin Programul „București 555”, Muzeul Național Cotroceni, Palatul Bragadiru, Biserica Anglicană, Institutul Balassi, Institutul Cervantes, Accion Cultural Espagnol, Muzeul Țăranului Român.

Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Brâncoveanu, Marshal Hotel, Elmiplant, DACIA.

Partener Oficia Media: TVR

Perteneri Media: Radio Romania Muzical, Radio Romania Cultural, Radio București FM, Radio 3Net, România Liberă, Academia Cațavencu, Evenimentul Zilei, Dilema Veche, Historia, Observatorul Cultural, Nine O’Clock, ArtOut, Casa Mea, 121.ro, City Compass.ro, Romania-Insider.com, Agentiadecarte.ro, Modernism.ro, Catchy.ro, Calendarevenimente.ro, TurismIstoric.ro

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508