spot_img

Proiecții de filme la Institutul Cervantes din București / Portret de regizor: Víctor Erice

Institutul Cervantes din București continuă seria de filme de limba spaniolă cu două producții ale regizorului Víctor Erice, El espíritu de la colmena (Spiritul stupului) (1973) și El Sur (Sudul) (1983), programate pe 20 și 21 septembrie, în sala Auditorium a Instituto Cervantes, de la ora 20:00. Filmele vor rula în versiunea originală, cu subtitrare în limba română, și vor avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de proiecţie privind sănătatea în contextul actual.

Accesul la proiecţii se face pe bază de rezervare în scris printr-un e-mail trimis la cultbuc@cervantes.es. Rezervarea locului devine valabilă numai după primirea unei confirmări în scris.

Víctor Erice s-a născut la San Sebastian și, la vârsta de 17 ani, s-a mutat la Madrid pentru a urma cursurile la universitate. În 1960, s-a înscris la Școala Oficială de Cinematografie, unde a obținut diploma în regie de film. În 1968 a debutat regizând trei episoade din Los desafíos (Provocările), alături de José Luis Egea și Claudio Guerin iar în 1973 a realizat primul său lungmetraj, El espíritu de la colmena (Spiritul stupului), care a câștigat Scoica de Aur la Festivalul de Film de la San Sebastian. În 1983 a regizat El Sur (Sudul), bazat pe povestea Adelaidei García Morales (nominalizat la Palme d’Or la Festivalul de la Cannes), în 1992, El sol del membrillo (Vis de lumina), împreună cu pictorul Antonio López, film care a câștigat Premiul Juriului și Premiul Internațional al Criticii la Festivalul de la annes. În 2002, a filmat Alumbramiento (Nașterea), episod în cadrul filmului Ten Minutes Older: The Trumpet, la care au participat și alți mari cineaști internaționali, precum Aki Kaurismäki, Jim Jarmusch, Win Wenders, Werner Herzog sau Spike Lee. Cu ocazia expoziției Erice-Kiarostami: Correspondences, a realizat filmul de mediumetraj La Morte Rouge (2006), un solilocviu în care reconstituie amintirea primei sale experiențe cinematografice la Casino Kursaal în San Sebastián, În 2014, la Locarno Film Festival, Erice a primit Leopardul de Aur pentru întreaga carieră.

El espíritu de la colmena (Spiritul stupului) (1973) este o dramă plasată în perioada postbelică, la mijlocul anilor 40, într-un sătuc din Castilla, unde două surori de opt, respectiv șase ani văd filmul „Dr Frankestein”. Cea mică este atât de impresionată de imaginile din film, încât o copleșește cu întrebări pe sora sa, care îi spune că monstrul este viu și că se ascunde undeva în apropiere de sat. „Unul dintre titlurile cele mai importante din cinematografia spaniolă… Diferența între mediul sordid și imaginația fabuloasă a splendidei Ana Torrent creează o precizie admirabilă ce duce creația în zona perfecțiunii absolute” (Fotogramas).

El Sur (Sudul) (1983), o dramă psihologică ce se axează pe relația dintre un tată și fiica sa, scoate la iveală adevăruri nespuse zeci de ani și secrete dureroase. Perspectiva asupra tatălui fluctuează în funcție de vârsta la care o vedem pe protagonistă, la început fetița inocentă care trăia cu părinții în satul La Gaviota, până adolescenta care vrea să înțeleagă mai bine mecanismele care au stat în spatele acțiunii tatălui. „ Frumusețea filmului e greu de descris… istoria și magistrala sa transpunere pe ecran ne duc în tărâmul inefabilului, dincolo de cuvinte… Un film de o frumusețe unică…” (Ángel Fernández Santos, Diario El País).

Evenimentul „Portret de regizor: Víctor Erice” este realizat cu sprijinul Filmotecii AECID – Agenţia Spaniolă pentru Cooperare Internaţională şi Dezvoltare.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508