spot_img

Program de calitate și noi evenimente în premieră la Opera Comică pentru Copii

La cererea publicului, Târgul din curtea OCC rămâne deschis până pe 19 ianuarie 2020. După prima săptămână de școală după vacanță, copiii și părinții se pot bucura de activitățile din curtea instituției. Patinoarul, derdelușul, caruselul și atelierele de creație sunt dintre cele mai iubite activități ale acestei ediții de succes. Vineri, 17 ianuarie, între orele 17:00 – 21:00, sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 21:00, bucureștenii au liber la distracție, în curtea Operei Comice pentru Copii! Intrarea la Târg este liberă, iar accesul la activități se face pe baza Tichetelor PDC, disponibile la punctele de informare din târg.

Weekendul acesta se joacă opereta Hapciu în RE Major – un spectacol cu adevărat energizant!

„Hapciu în RE Major” este o adaptare după „Mam’zelle Nitouche”, una dintre primele operete create vreodată și prima operetă montată pe scena Operei Comice pentru Copii. Creativitatea neobosită a regizorului Cristian Mihăilescu a dat naștere unui spectacol inedit și plin de culoare.  „Hapciu în RE Major” ilustrează, prin comicul de situații și dialogul spumos, debutul nepremeditat al unei eleve de pension în lumea teatrului. Asistată involuntar în transformarea ei artistică de către profesorul de muzică, tânăra Denise descoperă cu entuziasm culisele, actorii, scena și… marea dragoste!

Diminețile din weekend alături de Colombina!

„Colombina se întoarce” în Salonul Mozart, sâmbătă și duminică, 18 și 19 ianuarie, de la ora 10:00! O poveste din vremea barocă pusă în scenă astfel încât să fie înțeleasă de copii. Descurcăreața Colombina este un personaj foarte ușor de îndrăgit, cu o misiune greu de îndeplinit. Ea trebuie să îi apropie pe Livietta și pe pungașul Tracollo, pe care îl iubește, doar că cei doi nu încetează să se păcălească între ei. Povestea este genial transpusă, iar comicul de situații este delicios.

Pe 14 și 15 februarie, Opera Comică pentru Copii se transformă într-o adevărată Veneție!

După succesele de la precedentele ediții cu Noaptea Vrăjitoarelor și Noaptea Muzeelor, Opera Comică pentru Copii aduce în premieră o altă serie de tururi interactive. Personajele din spectacolele OCC și-au pregătit măștile și costumele impresionante și își așteaptă spectatorii cu un tur aparte în culisele Operei Comice pentru Copii, cu o mulțime de momente artistice, ateliere de măști și povești pe măsură! Atmosfera de Carnaval va domina serile de la jumătatea lunii februarie, iar măștile vor fi prezențe obișnuite în foaier, pe scenele și culoarele instituției care se vor transforma pentru spectatorii prezenți într-o adevărată Veneție. Carnavalul este o veche tradiție care sărbătorește la început de an primăvara și are o mulțime de semnificații istorice.

 

 

Descoperă Amazonia într-o nouă premieră OCC!

Amazonia este un spectacol în premieră care prezintă povestea unei fetițe ce ajunge dintr-o întâmplare să cunoască lumea atât de fascinantă și misterioasă a junglei. În aventura ei întâlnește diferite spirite și creaturi ale pădurii. Ama înțelege cum fiecare arbore secular, fiecare plantă, fiecare floare, animal sau pasăre are o istorie de povestit. Amazonia este un șirag de perle și pilde cu tâlc pentru copii, cântece și povestiri amuzante care îi vor anima la fel de bine și pe părinți. Un spectacol conceput de Cătălin Milea și Sumeia Ananda (Columbia). Premiera se joacă pe 22 și 23 februarie, de la ora 10:00, în Salonul Mozart.

Biletele pentru toate spectacolele Operei Comice pentru Copii sunt disponibile în rețeaua bilete.ro și la casa de bilete a instituției.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii încearcă să-i apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate, cât şi prin diverse proiecte conexe.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508