Mâine, 2 iunie 2010, ora 17:30, în cadrul “Conferinţelor Monica Lovinescu”, la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (str. Alecu Russo nr. 13-19, et. 5, ap. 11, Bucureşti), are loc prima dezbatere din cadrul acestor conferinţe, tema fiind “Consecinţele ideologizării totale a literaturii române în anii fundamentalismului comunist”, susţinută de prof. Eugen Negrici.
Dezbaterea are drept motto un fragment din “Nenorocirea secolului. Despre comunism, nazism şi unicitatea „Şoah”-ului” de Alain Besançon: “Proiectul comunist este de la început total. El vizează în extindere revoluţia mondială şi în cuprindere o mutaţie radicală a societăţii, a culturii, a înseşi fiinţei umane.”
Aceste întâlniri la IICCMER vor avea o ciclicitate săptămânală, şi sunt menite să cartografieze specificul societăţii comuniste din România pentru o mai bună înţelegere a trecutului şi, prin aceasta, pentru o mai bună gestionare a prezentului. Proiectul, derulat sub titulatura “Conferinţele „Monica Lovinescu”, omagiază tribuna antitotalitarismului democratic-civic pe care au simbolizat-o, vreme de decenii, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca.
Conferinţele, susţinute de personalităţi ale lumii academice româneşti şi de tineri cercetători din domenii aplicate studiului comunismului, îşi propun să asigure un cadru de dezbatere a conceptelor care definesc cultura şi civilizaţia în perioada comunistă.
Prof. Eugen Negrici spunea: “Analiza realităţii psihologice a literaturii scrise în comunism ne obligă să susţinem teza autonomiei acesteia. Scoasă din zona firescului, ea este produsul unui spaţiu închis, unde acţionează legi de evoluţie particulare.
Determinantă sub acest aspect a fost puterea de înrâurire a factorului politico-ideologic comunist. El a produs atitudini literare şi tipologii scriitoriceşti neobişnuite şi, în general, un climat psihologic specific, care a avut consecinţe în planul creaţiei.
Şi mai demn de interesul unui observator al fenomenului cultural românesc – este, însă, reacţia – manifestată în timp – a ansamblului literaturii române faţă de acţiunile criminale întreprinse împotriva fundamentelor ei în primii 5 ani republicani (1948-1953) de partidul instalat la putere de ocupanţii sovietici. Se cuvine să ne întoarcem mereu la ceea ce s-a întâmplat în anii terorismului comunist, întrucât avem toate argumentele pentru a vedea evoluţia literaturii române de după 1953 şi mai ales de după 1964 – ca pe o îndepărtare lentă de momentul dezastrului, ca pe un fel de fugă, de ”deplasare” de la „roşu” spre orice altceva, care să nu semene cu începutul. Semnele ”Big-bangului” iniţial, ale consecinţelor lui şi ale răspunsurilor la aceste consecinţe pot fi detectate în fiecare moment al istoriei literaturii scrise în perioada comunistă până în ultima clipă a acesteia şi chiar în cele de după.”
