spot_img

Președintele ICR, Liliana Țuroiu: ”Sezonul România-Franța este un moment de reafirmare a valorilor culturale comune”

Expoziţia „România/Franţa – Itinerarii culturale”, unul dintre primele evenimente care au marcat deschiderea Sezonului România-Franța în București, a avut loc vineri, 19 aprilie, în Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române. Prezentă la vernisaj, Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român, a declarat că Sezonul România-Franța a generat o mișcare extraordinară, aceea de a desființa granițele culturale dintre cele două țări. Evenimentul s-a desfăşurat și în prezenţa ambasadorului Franţei în România, Excelenţa Sa Michèle Ramis, a preşedintelui Institutului Francez, Pierre Buhler, alături de academicianul Răzvan Theodorescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, şi de vicepreşedintele ICR, Krizbai Béla Dan. Expoziția poate fi vizitată până pe 17 mai la Biblioteca Academiei Române. E.S. Michèle Ramis şi-a exprimat emoţia de a descoperi comorile din expoziţie: „Sezonul este un catalizator. Sunt emoţionată să văd comori precum scrisori ale lui Napoleon III, ale lui Victor Hugo. Este o frumoasă demonstraţie de prietenie româno-franceză şi vă invit să profitaţi de ea”.

Pierre Buhler, preşedintele Institutului Francez de la Paris, a mărturisit că este fericit să fie prezent la vernisaj. ”Este o expoziţie care, prin colecţiile Bibliotecii Academiei Române şi ale Muzeului Naţional al Literaturii, subliniază toată bogăţia şi vitalitatea istorică a legăturilor dintre ţările noastre. Sezonul Franţa-România tocmai s-a încheiat la Paris şi a reprezentat ocazia pentru cetăţenii noştri pentru a ne redescoperi rădăcini comune, o apropiere lingvistică, relaţii care separă generaţii de artişti. Este suficient să-l cităm doar pe Constantin Brâncuşi, de altfel cu această ocazie francezii au aflat că numele său se pronunţă Brâncuşi, şi nu Brancusi, dar şi pe Eugen Ionesco, Tristan Tzara, Emil Cioran”, a spus Buhler. Președintele Institutului Francez a adăugat că acest Sezon ”care ne reuneşte astăzi, trebuie să fie instrumentul care să ne amintească ce își datorează cele două culturi una alteia”.

”Sunt două zile de când prietenul nostru Pierre Buhler a fost la Muzeul Luvru pentru a participa la închiderea părții franceze a Sezonului”, a continuat Liliana Ţuroiu, preşedintele Institutului Cultural Român, în cadrul vernisajului „România/Franţa – Itinerarii culturale”. „Am ajuns, iată, la mijloc de Sezon Franța – România. Fără să ne fi pierdut, asemenea eroului lui Dante, aflat, la mijlocul altui traseu, «într-o pădure întunecată», putem spune că, pe parcursul acestui Sezon, n-am mers doar pe drumuri bătute. Poate că m-am gândit la această referință și fiindcă unul dintre proiectele susținute de curând de ICR în cadrul Sezonului a fost o expoziție intitulată «Carpathia Sylvae – Pădurile seculare din Maramureş», găzduită la Paris de Galeria Macadam. A fost vorba, însă, despre un interludiu natural în cadrul unui program în care, fără a ocoli reperele istorice, rolul principal i-a revenit, pe deplin meritat, creației contemporane. Iar dacă noi, ICR, ca parteneri ai Sezonului, culegem acum roadele unor eforturi depuse de-a lungul unor luni bune, dacă nu chiar ani, aceasta înseamnă că, în anii care vor veni, vor crește, negreșit, noi proiecte și cooperări creatoare”, a afirmat Liliana Ţuroiu.

 

„Cu ocazia demersurilor de diplomație culturală care țin de specificul Institutului Cultural Român, mi-a revenit nu o dată în minte o frază a gânditorului francez Leon Bloy, citată de Constantin Noica în Jurnalul său filozofic: «Nu se ştie cine dă şi cine primeşte». Citând-o acum, n-aș vrea, în niciun caz, să sune cumva ingrat, știm foarte bine ce ne-a dat Franța, istoric și cultural, iar expoziția inaugurată azi la Academia Română este cât se poate de lămuritoare în acest sens. Cred însă că ideea exprimată de Leon Bloy este relevantă pentru o dinamică a vieții culturale pe care «itinerariile» reflectate aici o ilustrează subtil, dar convingător. Este o expoziție care vorbește deopotrivă despre istorie și despre cultură, o întâlnire care mă încurajează să împărtășesc un alt gând pe care astfel de ocazii mi-l prilejuiesc. Știu că poate părea un vis cu ochii deschiși, mai cu seamă în momente precum cele pe care le trăim, la nivel global, astăzi, a adăugat preşedintele ICR.

 

Expoziţia de la Biblioteca Academiei cuprinde piese spectaculoase – manuscrise, documente de arhivă, pagini de corespondență, carte rară, desene şi gravuri, care atestă dinamica și evoluția legăturilor istorice și culturale româno-franceze.

„Aproape că nu știam unde să zăbovesc: la lucrările absolut remarcabile ale lui Matisse sau la cele semnate Theodor Pallady”, a apreciat Liliana Ţuroiu.

 

Directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Ioan Cristescu, a explicat apropierea dintre personalităţile istorice şi culturale române şi franceze: „Pictorii români, scriitorii, oamenii politici care au vizitat şi au cunoscut Franţa s-au simţit parte a spiritualităţii Hexagonului, aşa cum scriitori francezi au găsit aici teren prielnic, prelungirea celui din care proveneauˮ.

Apăsarea recentei tragedii de la Paris s-a simțit, însă, și la evenimentul de la București, iar Liliana Ţuroiu a precizat: „Traversăm o epocă în care lucruri care păreau durabil construite se dovedesc mai fragile ca oricând. Mă refer și la tragedia petrecută acum câteva zile cu unul dintre simbolurile Parisului, catedrala Notre-Dame. După lunile de muncă asiduă, sezonul este un moment de reafirmare a valorilor culturale în care credem cu toții. Trecutul, cum bine știm, e presărat cu conflicte și înfruntări. Dar mă încumet să-mi imaginez un viitor în care istoria va consemna ca evenimente de seamă mai ales lucruri întâmplate în galerii de artă, în săli de spectacol, în  amfiteatre și în institute de cercetare – o «republică a literelor», a sunetelor, a culorilor, a descoperirilor și inovațiilor. Cred că Sezonul în miezul căruia ne aflăm adaugă câteva trepte pe acest drum”.

 

În discursul său, președintele Țuroiu a felicitat echipele ICR şi partenerii instituţiei pentru reuşita colaborare în cadrul Sezonului: „Un mare mulțumesc echipei de la Paris, care a fost prezentă cu proiecte în Franța, în toată Franța, patru luni și jumătate, și, evident colegilor mei de la București și partenerilor noștri. Sunt mândră de munca lor și vreau să audă acest lucru”.

 

Institutul Cultural Român a contribuit la Sezonul România-Franţa cu 61 de proiecte, într-un demers unic de diplomaţie culturală, în perioada 27 noiembrie 2018 – 16 aprilie 2019. Teatru, dans, muzică, cinema, literatură, arte vizuale, expoziţii, dezbateri au fost domeniile prin care ICR Paris a generat, în cadrul Sezonului, un dialog autentic între comunităţi şi creatori.

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508