Prestigioasele premii „Orașul Córdoba pentru Pace și Arte” au fost create în 2018 cu ajutorul mai multor instituții de stat și private din Andaluzia și ele disting personalități din domenii diverse, care, dincolo de excelența în profesiunea lor, luptă pentru armonia dintre popoare și oameni. Câștigătorii acestei prime ediții sunt scriitoarea columbiană Laura Esquivel, eseista și biografa Antonina Rodrigo, senatorul José Montilla, artistul plastic multidisciplinar Mariscal, fotografa Cristina García Rodero, muzicianul rock Miguel Ríos, și actorii din filmul ”Campionii”. La poezie, premiul a revenit poetei românce Magda Cârneci, președinta actuală a Pen România. Premiile se vor decerna pe 12 octombrie 2019 în Córdoba, într-un cadru oficial.
Magda Cârneci (poet, eseist, critic și teoretician de artă român) a absolvit Facultatea de Istoria și Teoria Artei a Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București în 1979. În 1997 a obținut un doctorat în istoria artei la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris. A obținut de asemenea numeroase burse de cercetare pre și postdoctorale în străinătate. În epoca studenției a frecventat cenaclurile literale Amfiteatru și Cenaclul de luni din București, condus de criticul Nicolae Manolescu. A activat ca cercetător științific la Institutul de Istoria Artei din București și ca președintă a boardului Centrului Internațional pentru Artă Contemporană (CIAC) din București. A fost și co-director al revistei de arte vizuale Artelier. Între 2001-2005 a fost lector invitat la Institut National des Langues et Civilisations Orientales 9INALCO) din Paris. Între 2007-2010 a condus Institutul Cultural Român din Paris. În prezent este profesor asociat la Universitatea Națională de Artă din București, redactor cultural la revista 22 și redactor-șef al revistei de arte vizuale ARTA din București.
Debutul poetic are loc în 1975 în revista România literară, sub pseudonimul Magdalena Ghica, pe care îl va folosi până în 1989. Debutul editorial se produce în 1980 cu volumul Hipermateria, Editura Cartea Românească. A publicat numeroase grupaje de versuri în revistele literare din țară și în diferite reviste din străinătate.