spot_img

Premiile ediţiei 2016 a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, decernate la Palatul Elisabeta

Sâmbătă, 4 iunie 2016, la Palatul Elisabeta, a avut loc Festivitatea de premiere a laureaţilor celei de-a patra ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic ”Grand Prix Nova”, organizat de Radio România sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custodele Coroanei. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principesa Maria, căreia i s-a alăturat Katharina Rathouska – Directorul Departamentului de Radio Drama şi Literatură al Radiodifuziunii Cehe, Preşedintele Juriului, Directorul Centrul Cultural Media al Radio România – Atila Vizauer, participanţii la festival şi reprezentanţi ai presei.

„Doresc să transmit din partea Principesei Margareta a României felicitări sincere tuturor participanţilor cât şi câştigătorilor de astăzi, care şi-au asumat realizarea la un înalt nivel a unor opere din această artă specială. Radio România merită şi ea felicitări pentru organizarea acestui important festival”, a declarat Alteţa Sa Regală Principesa Maria.

Atila Vizauer, Directorul Centrul Cultural Media al Radio România, a ţinut să remarce că „este o onoare să ne aflăm aici, astăzi, cu această ocazie specială şi, încă o dată, îmi exprim gratitudinea pentru înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale oferit acestui eveniment. Festivalul Internaţional Grand Prix Nova este un proiect al radioului care a devenit un adevărat reper în viaţa culturală mondială”.

Katharina Rathouska, producător de teatru scurt în Cehia, membru al bordului Radio Drama Group din cadrul EBU, preşedintele juriului Grand Prix Nova 2016, a mulţumit Familiei Regale a României pentru găzduirea evenimentului, dar şi organizatorilor de la Radio România şi celorlalţi membri ai juriului pentru profesionalismul lor la ediţia de anul acesta a festivalului. A anunţat apoi laureaţii:

SECŢIUNEA TEATRU SCURT

Locul  I – Pedal Power, autor şi regizor: Charles Trahan / ARTE Radio, Franţa;

Locul  II – Shut the Windows! Shut the Windows!, autor: Gerhard Meister, regizor: Päivi Stalder / SRF, Elveţia;

Locul III – Thinking of Something I Don’t Know, autor şi regizor: Martin Daske / tribord studio, Germania.

SECŢIUNEA RADIO DRAMA

Locul  I – So Far Away From Life, autor: Ulrich Bassenge, regizor: Johannes Mayr / SRF, Elveţia;

Locul  II – Pamela, autor şi regizor: Sebastian Dicenaire / acsr, Belgia;

Locul III – Traitors, autori: Ilana Navaro şi Silvain Gire, regizor: Samuel Hirsch / ARTE Radio, Franţa.

În partea a doua a festivităţii, Atila Vizauer şi Principesa Maria au oferit trei premii speciale pentru roluri excepţionale realizate de actorii români în premierele radiofonice ale stagiunii 2015 a Teatrului Naţional Radiofonic.

Laureaţii Premiilor Teatrului Naţional Radiofonic sunt:

Florentina Tănase – Premiul pentru debut, în rolul Povestelnicul din spectacolul Rapunzel, de Fraţii Grimm.

Oana Maria Mărgineanu – Premiul pentru cel mai bun rol feminin – Cătălina Toderoiu, în spectacolele Cătălina Toderoiu – Viteaza de la Jiu şi Cătălina Toderoiu – Zbor spre libertate, scenarii radiofonice de Ion-Costin Manoliu.

Marius Manole – Premiul pentru cel mai bun rol masculin, în Piotr Ilici Ceaikovski din spectacolul Ceaikovski, de Nina Berberova.

Între 30 mai şi 3 iunie, în sălile de conferinţe ale Hotelului Continental, s-au desfăşurat audiţiile şi dezbaterile juriului şi creatorilor programelor înscrise în concurs, prilej pentru toţi cei prezenţi de a cântări noile tendinţe stilistice, precum şi viitorul teatrului radiofonic.

Grand Prix Nova este singurul festival de producţii sonore care îşi propune ca temă Inovaţia. Ediţia din acest an confirmă o tradiţie onorantă, Grand Prix Nova având deja o frumoasă reputaţie între festivalurile internaţionale şi, judecând după calitatea producţiilor, şi-a definit riguros profilul incitându-i la mai multă originalitate pe creatorii de spectacol radiofonic din întreaga lume. Anul acesta festivalul a primit la Bucureşti un număr record de participanţi – 44 de producţii de înaltă calitate din 21 de ţări din întreaga lume.

Juriul a fost format din patru personalităţi internaţionale şi un nume de marcă al creaţiei radiofonice româneşti. Preşedintele juriului a fost anul acesta Katharina Rathouska – Directorul Departamentului de Radio Drama şi Literatură al Radiodifuziunii Cehe, iniţiator şi producător al seriei de teatru scurt multipremiată internaţional Minute Plays, membru al bordului Radio Drama Group din cadrul EBU. Alături de ea au fost Vijay Sadhu – Senior Executive, Programming Asia-Pacific Broadcasting Union (ABU), Dmitri Plax – scriitor, producător şi regizor în cadrul Departamentul Radio Drama (Radio Suedia), Stefano Gianotti – compozitor, autor şi interpret, dublu laureat al distincţiei Karl-Sczuka-Preis şi Oana Cristea Grigorescu – critic de teatru şi jurnalist cultural la Radio România Cluj, doctor în muzică al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.

Duminică, 5 iunie, de la ora 18:00, în ultima zi a festivalului, pe scena Sălii Radio va fi jucat spectacolul Surpriza/În afara programului, după un text semnat de Federico Fellini şi Nicola Manzari. Intrarea la spectacol este liberă

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508