spot_img

Premiile concursului ”Cele mai frumoase cărţi din România”

Joi, 5 noiembrie 2015, la Biblioteca Națională a României din București, a avut loc gala de premiere a Concursului național de design de carte „Cele mai frumoase cărți din România”, aflat la ediția a patra. Cele 8 premii au fost înmânate de membrii juriului și de reprezentanții partenerilor proiectului, care au prezentat fragmente din argumentația pentru acordarea fiecărui premiu. La vernisaj și premiere a participat un public numeros de aproximativ 200 de persoane, într-o atmosferă familială, iar cărțile expuse au fost răsfoite cu mare curiozitate într-o scenografie experimentală, construită dintr-un mobilier de carton care a permis o interacțiune apropiată și sensibilă cu cărțile. Curatorul expoziției este Anca Verona Mihuleț, iar crearea și punerea în practică a conceptului expozițional au fost realizate în colaborare cu biroul de arhitectură Atelier ad hoc.

Marele premiu a fost acordat cărții „Dear Money” și designerului Radu Manelici. „Dear Money” este un proiect editorial complex, la care juriul a apreciat atât rigurozitatea, cât și subtilitățile care punctează abordarea inteligentă şi ironică a designerului în relaţie cu tema centrală – raportul dintre artă şi bani. Conceptul editorial al lucrării aparține Alexandrei Croitoru și Magdei Radu, iar cartea a fost editată de Salonul de Proiecte.

În secțiunea Carte în ediție limitată, premiul a fost acordat lucrării „Cutia”, realizată de designerii Sorina Vazelina și Alexandru Grigore Liteanu. „Cutia” este deopotrivă o carte de artist și o carte de artă care, potrivit argumentației juriului,  a întrunit imediat consensul membrilor juriului pentru categoria ei.

Premiul pentru tânăr designer a fost acordat de Institutul Cultural Român designerului Radu Manelici și constă în susținerea unei deplasări şi participarea artistului la programul unui târg internațional de carte în străinătate.

Premiul pentru viitorul experiment tipografic a fost oferit de tipografia Alutus realizatorilor cărții „Rescrierea secvenței – Overriding sequence”Nicoleta Radu, Mihai Barabancea și Nicu Ilfoveanu, și constă în susținerea unui exercițiu de producție.

Premiul pentru album a fost acordat proiectului „subREAL” (MNAC),

Premiul pentru carte pentru copii – cărții „Praf de zâne” (Mădălina Andronic).

Premiul pentru ilustrație de carte i-a revenit lui Mircea Pop, pentru mai multe cărți editate de Editura Arthur, iar Mențiunea specială a juriului pentru concentrat de România a fost acordată proiectului editorial „RO-KIT”. Lista completă a premiilor este mai jos sau pe www.celemaifrumoasecarti.ro.

Expoziţia „Cele mai frumoase cărţi din România” este deschisă publicului până în aprilie 2016, la Biblioteca Națională a României din București. Prin contribuţia Institutului Francez din București, alături de cele 34 de cărți finaliste, este expusă și o selecţie de cărţi frumoase pentru copii din Franţa, de la editura Grasset Jeunesse, care ne oferă ocazia de a aşeza într-un context mai larg producţia de carte din România.

Anca Verona Mihuleț, curatorul expoziției, despre importanța expunerii celor mai frumoase cărți către publicul larg: ”Expoziţia de faţă, care prezintă cele mai frumoase cărţi din România la ora actuală, surprinde momentul în care conceptualizarea şi transferarea ideilor în mediul tipografic conduce la dezvoltarea unor noi metode de tipografiere, generatoare de linii şi discursuri grafice puternice, cu un impact real asupra mentalului colectiv”

La expoziție este prezentă și lucrarea artistei Raluca Popa, ”Untitled/The Sublime Trip” (2011), o serie de desene inspirate dintr-unul din capitolele cărţii lui Thomas Mann, „Muntele vrăjit”, ca o prelungire conceptual a expoziției pe care vă invităm să o descoperiți.

Proiectul este organizat de Asociația pentru Performanță și Cultură și este finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Premiile acordate în cadrul Concursului național de design de carte „Cele mai frumoase cărți” 2015 sunt:

MARELE PREMIU: Dear Money – Alexandra Croitoru și Magda Radu – concept editorial, Radu Manelici – design, Aurelian Ardeleanu – DTP, Asociaţia Salonul de Proiecte, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, București, Tipărit la Master Print Super Offset

Premiul pentru ALBUM: subREAL – Magda Radu, grafician / designer Milos Jovanovic, Otilia Mihalcea, Editat de Verlag Für Moderne Kunst, Nürnberg, Tipărit la Masterprint Super Offset, București

Premiul pentru CARTE PENTRU COPII: Praf de zâne – Mădălina Andronic, grafician / designer: Mădălina Andronic, Editat de autor, Tipărit la Atelier Fabrik

Premiul pentru CARTE EDUCATIVĂ / MANUAL: nu se acordă

Premiul pentru VIITORUL EXPERIMENT TIPOGRAFIC: Rescrierea secvenței – Overriding sequence – Mihai Barabancea, Bogdan Ghiu, Grafician / designer Nicoleta Radu, Nicu Ilfoveanu – supervizare concepţie grafică, Mihai Barabancea – concepție grafică, Editat de Asociaţia pentru Artă Ilfoveanu, Tipărit la Atelier Fabrik

Premiul pentru ILUSTRAȚIE DE CARTE: Lecţii de dans pentru vârstnici și avansaţi – Bohumil Hrabal, Mircea Pop – ilustrații,  Alexandru Daş – DTP, copertă, Editat de Editura Art

Şi v-am spus povestea aşa. Aventurile cailor năzdrăvani rememorate de ei înşişi – Florin Bican, Mircea Pop – ilustrații, Alexandru Daş – DTP, copertă, Editat de Editura Arthur

Insula Delfinilor Albaştri – Scott O’Dell, Mircea Pop – ilustrații, Alexandru Daş – DTP, copertă, Editat de Editura Arthur

Tabăra – Scott O’Dell, Mircea Pop – ilustrații, Alexandru Daş – DTP, copertă, Editat de Editura Arthur

Premiul pentru TÂNĂR DESIGNER: Ioana Nemeș. Carte de artist – Concept editorial și editor Alina Şerban, Editor asociat Ştefania Ferchedău, Radu Manelici – design, Aurelian Ardeleanu – DTP, Ioan Olteanu – DTP, Editat de Asociatia PEPLUSPATRU în colaborare cu Spector Books Leipzig, Tipărit la Atelier Fabrik

Vederi încântătoare: Urbanism și arhitectură în turismul românesc de la Marea Neagră în anii ’60–’70 – Alina Șerban, Kalliopi Dimou, Sorin Istudor, T. Elvan Altan, Irina Băncescu, Elke Beyer, Adina Brădeanu, Anke Hagemann, Claude Karnoouh, Olga Kazakova, Juliana Maxim, Carmen Popescu, Magda Predescu, Adelina Ştefan, Irina Tulbure, Ana Maria Zahariade, Radu Manelici – design, Aurelian Ardeleanu – DTP, Editat de Asociația PEPLUSPATRU, Tipărit la Fabrik, București

Dear Money – Concept editorial Alexandra Croitoru și Magda Radu, Radu Manelici – design, Aurelian Ardeleanu – DTP, Editat de Asociaţia Salonul de Proiecte, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, București, Tipărit la Master Print Super Offset.

Premiul pentru CARTE ÎN EDIȚIE LIMITATĂ: Cutia – Grafician / designer Sorina Vazelina, Alexandru Grigore Liteanu, Editat de autor, Tipărit la Atelierul de Gravură al Universității Naționale de Arte din București, Atelierul de Gravură Jecza Gallery Timișoara, 2mdigital Print București, Primitiv Print București

Mențiunea specială a juriului pentru CONCENTRAT DE ROMÂNIA: RO-KIT- Alexe Popescu, Doru Someşan – RO-KIT, Grafician / designer Alexe Popescu, Editat de Publica, Tipărit la Artprint Bucureşti

Notă specială a juriului pentru PROIECT EDITORIAL INOVATIV (în afara competiției): În fața blocului – o colecție de 55 de jocuri şi „faze” ale generației cu cheia la gât – Vlad Tomei, Mihai Gheorghe, grafician / designer Vlad Tomei, Mihai Gheorghe, Editat de Supersomething, Tipărit la Masterprint Superoffset Bucuresti

Parteneri: Biblioteca Naţională a României, Institutul Francez din Bucureşti, Muzeul Național de Artă Contemporana (MNAC București), Asociaţia Editorilor din România, Uniunea Editorilor din România, Institutul Cultural Român, Centrul Naţional al Cărţii, Ministerul Culturii , Galeria Posibilă, Clubul Ilustratorilor, Asociaţia Idioma, UAD, UNARTE, Alutus, Global Mindscape, Asociaţia K’arte, Casa Artelor – DJC Timiş, Librăria Engleză Anthony Frost, Minitremu, Librăria Habitus, Libraria Indicator, Arta Grafică, Agressione GROUP, Sappi, Asociaţia Harap Alb, Radio France Internationale România, Radio România Cultural, Observator cultural, Liternet, Modernism, Clubul Scriitoarelor, Hyperliteratura, Igloo, Designist, Revista Arta, Arhitext, Agenţia de carte, Bookaholic, Calendarul Magic, Copilul.ro, SuntPărinte.ro, Deco si Eco, Cluj-Napoca 2015 – Capitală Europeană a Tineretului, The Institute

www.celemaifrumoasecarti.ro

www.facebook.com/CeleMaiFrumoaseCartiDinRomania

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508