spot_img

Peter Sragher, invitatul lunii martie la „Scriitori la TRADEM”

Vineri, 23 martie 2012, ora 17:00, invitatul proiectului „Scriitori la TRADEM” este scriitorul Peter Sragher. Acesta va susţine cu această ocazie conferinţa „Poezia este o formă de energie”, acompaniat de un virtuoz al chitarei clasice, Cristian Mihai Mihăescu. Prezintă Nicolae Coande. “Scriitori la TRADEM” este un proiect inițiat de Nicolae Coande, în colaborare cu Casa de Cultură Traian Demetrescu a Municipiului Craiova (director, Alexandru Stuparu).

Peter Sragher este poet, fotograf, traducător. Este licenţiat în germană şi engleză la Universitatea Bucureşti. A fost redactor principal la „Adevărul”, iar 1995 este scriitor, jurnalist şi fotograf liber-profesionist. Scrie poezie şi eseu în română, germană şi engleză; rareori, poezie în spaniolă.

Volume de poezie: de ce m-ai făcut sărutul urii, ed. du style, bucurești, 1995; vitrina – performance alcătuit din poezii de peter sragher și saviana stănescu pentru actori în șase limbi; regia: theodora herghelegiu, muzică: lucian ban, bucurești, 1999; să facem un copil, ed. paralela 45, bucurești, 2003; de ce m-ai făcut doamne / por qué me hiciste Dios, volum bilingv de poezie în română și spaniolă, traducere al. calciu, editions amb, bucurești, 2005; ioan es. pop, peter sragher, robert şerban. o căruţă încărcată cu nimic / ein karren beladen mit nichts, antologie bilingvă de poezie – română-germană, editura brumar, timişoara, 2008.

Traduceri (selectiv): animale de vis, suplu hăuituite. 7 poeţi austrieci contemporani / traumvieh, geschmeidig gehetzt. 7 gegenwärtige österreichische dichter – ediție bilingvă – română-germană, editura kriterion, bucurești, 1995; bernhard widder. sprache aus entfernung / vorbire de la distanţă – ed. bilingvă – română-germană, ed. du style, buc., 1995; ernst david. reisen ohne zu reisen / călătorind fără a călători, – ed. bilingvă, ed. kriterion, buc., 1996; gerhard kofler. il momento del canto / der augenblick des gesangs / clipa cântecului, – ediție trilingvă – italiană, germană şi română, buc., ed. du style, 1997; bruno weinhals. journal des eigensinns / jurnalul îndărătniciei, – ed. Bilingvă – germană-română, ed. kriterion, buc., 1998; christian loidl. niemandsspiegel / oglinda nimănui, – ediție bilingvă – germană-română cu audiocasetă descântece şi poezii, ed. kriterion, buc., 1999;

A beneficiat de mai multe burse în Austria, 1992, 1994, 1996 etc. a participat la mai multe festivaluri de poezie în străinătate: Medellín (Columbia, 1999), Festivalul Hallamasch (Viena, 2000, 2002), Rosario (Argentina, 2001), Havana (Cuba, 2004), Toluca (Mexic, 2005), Cairo (Egipt, 2007), Gent (Belgia, 2009), Höflein an der Donau (Austria, 2009, 2010), Dublin Iirlanda, 2011) etc. A citit din versurile sale la Paris și New York, la Columbia University şi New York University,  Bowery Poetry Club, unde a colaborat cu compozitorul şi flautistul Sebastian Dănilă.
În 2007 și 2008 a prezentat expoziția sa de fotografie alb-negru lemn viu, lemn rupt, lemn mort în Prater și Lobau – Austria, la muzeul Municipiului București, la Reșița, Slobozia și la Café Tabiet, București. Exponatele fotografice sunt însoțite de meditații ale autorului intitulate despre lemn. Această expoziţie este însoţită şi de o prezentare multimedia; 2010 – microexpoziţii la lecturile de la Reşiţa, la librăria patriculară «Semn de carte» şi la Bucureşti, «Green Hours».

Între 2008-2011 a fost directorul secţiunii internaţionale a «Festivalului internaţional de literatură Serile de Poezie ale revistei Antares», care se desfăşoară la Galaţi şi Brăila.
Organizează expoziţii ale unor pictori în Austria, 1995, 1996 şi ale unor pictori şi scriitori în România. în 2011 pune la cale performanceuri poetice în limba engleză ale unor poeţi ca Uche Nduka (Nigeria/Sua) şi Peter Waugh (Marea Britanie/Austria) însoţite de muzică.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508